cit., p. 608 şi urm. Totuşi, după Foucault, interesul unei descrieri logico-matematice a structurilor formale nu-l autorizează pe Vuillemin să reducă sau să supună discursul filosofie la aceleaşi criterii de validitate precum discursul ştiinţific şi metoda axiomatică. Într-adevăr, aplicarea acestor criterii nu devine posibilă
decât prin suprimarea raportului pe care discursul ştiinţific îl întreţine cu „acum" -ul său şi ignoră, prin urmare, ceea ce, pentru Foucault, caracterizează singularitatea însăşi a statutului discursiv pe care el îl atribuie filosofiei şi enunţurilor sale. Cu alte cuvinte, Foucault stabileşte o discontinuitate clară între statutul teoretic al filosofiei, neavând un alt raport decât cu validitatea sa formală şi cu „cunoaşterea pură", şi statutul discursiv al 219
Michel Foucault
filosofiei, deschis exteriorităţii „acum"-ului său, care îi orientează funcţionarea, punându-i problema raporturilor dintre discursul filosofie şi nonfilosofia altor tipuri de discurs. Această critică
a descrierii filosofiei ca sistem este reluată în Capitolul 12 (,,A gândi după Nietzsche"), relativ la tentativa pozitivismului logic de a răspunde „descompunerii discursului filosofie" operată de Nietzsche (vezi infra, p. 258 şi pp. 261 -262). Pentru o punere în context mai largă cu privire la dezbaterea din epocă privind statutul filosofiei şi, respectiv, cel al ştiinţei, vezi discuţia dintre Michel Foucault, Alain Badiou, Georges Canguilhem, Oina Dreyfus, Jean Hyppolite şi Paul Ricoeur, în cadrul unei serii de emisiuni produse de Radioteleviziunea şcolară în 1 965-1 966: M. Foucault, ,, Philosophie et verite" [1965], în DE I, nr. 31, pp. 476-492.
8. Pentru istoria filosofiei ca experienţă prediscursivă conducând la o „viziune despre lume", vezi supra, p. 199 şi nota 3, pp. 213-216; p. 202 şi nota 6, p. 218. În timpul anilor formării sale, Foucault se aplecare asupra noţiunii de We/tanschauung la Wilhelm Dilthey şi Karl ]aspers; vezi BNF, Fondul Foucault, cota NAF 28730, Cutia 37, fişele 49 şi 42, mai ales referitor la W. Dilthey, Die Typen der Weltanschauung und ihre Ausbildung in den metaphysischen Systemen (1 911) şi de K. ]as pers, Psychologie der Weltanschauungen (1919). În cursurile sale din 1954-1 955, Foucault revine la noţiunea de „viziune despre lume" la Dilthey şi susţine că, dacă „Leben este solul transcendental pornind [de la care] lumea poate fi o lume [ ... ], eşecul lui Dilthey constă în a fi dublat acest demers de o geneză psihologică a Weltanschauung [viziune despre lume] pornind de la voinţă, reprezentare şi afectivitate, ca triadă psihologică specifică naturii umane" (M. Foucault, La question anthropologique, op.cit., p. 130). Daniel Defert remarcă faptul că în 1967, în timpul discuţiei care a urmat intervenţiei lui Foucault la seminarul lui Raymond Aron, acesta din urmă „vrea în mod absolut să asimileze episteme şi Weltanschauung" şi că asta „va contribui la abandonarea conceptului în Arheologia cunoaşterii" (D.
Defert, ,,Chronologie", art.cit., p. 39). Într-adevăr, în cartea sa 220
Descrierea filosofiei
