36
„Noul val" în cinematografia românească
mai complicat. În acelaşi timp, am găsit în zona asta, experimentală video, un fel de teren de joacă vizuală, care mie îmi trebuia. Am avut o educaţie de arte plastice, am făcut Liceul
,,Tonitza" şi am putut să mă desfăşor mai bine pe terenul ăsta.
Cum ai ajuns să lucrezi cu Radu-Vasile lgasz<ig? Aţi făcut Împreună
trei documentare . . .
Cu Radu am lucrat împreună la Studioul Animafilm în timpul facultăţii. Secţia Imagine film era la seral, aşa că în timpul zilei trebuia să ai un loc de muncă. Eu având şi educaţia de arte plastice de care vorbeam, am găsit acest serviciu la Animafilm, unde Radu era regizor de animaţie. Aşa ne-am cunoscut şi ne-am împrietenit.
Ai făcut # trei scurtmetraje experimentale cu artista plastică Geta
Brătescu . . .
Aşa e, şi îmi plac foarte mult cele trei filme pe care le-am făcut cu ea, filme care, de altfel, au circulat prin câteva expoziţii de arte vizuale. Treptat, partea asta de joacă video a devenit mai puţin importantă, şi ponderea documentaristică a crescut. Aşa îmi explic eu evoluţia mea, aşa am ajuns să fac un film despre câinii vagabonzi din Bucureşti (Viaţă de câine), unde nu există
deloc efecte vizuale, şi celelalte care au urmat.
În filmografia ta există, cred, şi o evoluţie tematică: de la subiecte
culturale (literare, artistice) la filme mai implicate În social (includ
aici chiar şi Franzela exilului). A fost vorba despre o necesitate resimţită sau despre o conformare la filmul documentar „standard"?
Nu pot să zic că am avut un plan pe două decenii, să zicem.
Sigur că realitatea în care trăieşti te împinge să abordezi anumite subiecte, pentru că simţi nevoia să exprimi anumite
