Ştiam că I.L. Caragiale s-a autoexilat la Berlin şi am citit tot ce-am găsit despre asta. La Caragiale m-a atras, cum spuneam, actualitatea lui, apoi faptul că episodul berlinez nu prea e cunoscut la noi, iar viaţa lui la Berlin şi sfârşitul său acolo par a fi guvernate de aceleaşi legi ale absurdului pe care le regăsim şi în opera sa literară. Putem spune că a devenit el însuşi un personaj caragialian. Episodul înmormântării lui în România, cu coşciugul care s-a pierdut şi a ajuns să cutreiere Europa, este un episod scris parcă de Caragiale însuşi. Este interesantă şi întâlnirea lui, ca mare scriitor de limbă română, cu o mare cultură vestică, în care n-a reuşit să pătrundă. Un alt subiect care poate să ne pună pe gânduri şi astăzi, pentru că noi încă
suferim din cauza locului marginal pe care-l avem în Europa, şi din punct de vedere cultural. Tot timpul ne vedem ba cei mai buni, ba cei mai proşti, în nici un caz la un nivel mediu, şi ne plângem că Europa ne ignoră cu bună ştiinţă, după ce sute de ani i-am stat la porţi şi am apărat-o de turci. . . Caragiale, în textele pe care le-a scris acum un secol, prezintă inspirat toate complexele astea de cultură mică, cu o deschidere absolut fenomenală. De exemplu, are o scrisoare celebră, în care descrie vizita lui Delavrancea la Berlin. Delavrancea este prototipul mârlanului de Dâmboviţa, căruia totul îi pute în capitala vestică, totul i se pare mediocru, iar Caragiale se amuză copios pe tema asta, a intelectualului român franţuzit care, din complex, detestă
restul lumii.
Am înţeles că pregăteşti un volum cu materialele rămase de la film . . .
Da, pentru că filmul trebuia să fie mult mai lung după materialele strânse, cam dublu în orice caz, dar n-am găsit suficienţi
Alexandru Solomon
39
bani în România, în ciuda faptului că era ,,Anul Caragiale".
Doar la CNC am găsit finanţare, dar mi-au impus să fac un film de zece minute, pentru că documentarul era un gen scurt în vechea Lege a cinematografiei şi nu putea să fie mai lung. De asta am şi făcut o versiune de zece minute pentru CNC. Printre Franzela exilului
materialele care ar putea intra într-un volum se numără scenariul iniţial al filmului, fotografiile şi documentele pe care le-am descoperit în arhivele berlineze, inclusiv cărţile de adrese din anii în care Caragiale a locuit acolo şi în care îl găsim în imobile diferite, copiile articolelor care s-au scris la premiera Năpastei la Berlin şi după aceea la moartea lui. Este vorba de documente care nu se găsesc în bio-bibliografia literară de aici, dar eu le-am descoperit şi cred că pot fi de folos.
40
„Noul val" în cinematografia românească
Cum l-ai descoperit pe Iosif Berman, Omul cu o mie de ochi?
Prin 1998, i s-a organizat o expoziţie la Muzeul Ţăranului Român, în special cu pozele făcute de Berman pentru Dimitrie Gusti. MŢR a moştenit zestrea Muzeului PCR, unde se aflau o parte dintre pozele lui Berman, confiscate de Ministerul Propagandei legionar încă din '40-'41.
Ce te-a interesat la destinul acestui om?
