C r i st i P u i u
Născut la 3 aprilie 1967, în Bucureşti. Pictează de la 10 ani. Este admis în 1992 la secţia de Pictură a Şcolii Superioare de Arte Vizuale din Geneva, dar după un an se transferă la Regie film. Printre scurtmetrajele din facultate se numără Interioare (1993), Nicăieri nu e ca acasă (1994) şi Înainte de micul dejun (1995), ultimul selecţionat la Festivalul Filmului de la Locarno.
În 1996, absolvă cu documentarul 25.12.1995 - Bucureşti, Gara de Nord.
Întors în România în acelaşi an, continuă să picteze şi schimbă câteva locuri de muncă, în special în televiziune (Atomic TV, Antena 1 ). În 1998, realizează, împreună cu Andreea Păduraru, documentarul 13-19 iulie 1998, Azilul de Bătrâni - Craiova. În 2001, debutează în lungmetraj cu Marfa şi banii (scenariul: Cristi Puiu şi Răzvan Rădulescu), care este prezentat la Cannes, în
,,Quinzaine des Realisateurs". Filmul adună premii la Cottbus (Germania), Salonic (Grecia), Angers (Franţa), Trieste (Italia) sau Buenos Aires (Argentina). Scurtmetrajul Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea, scris şi regizat de el, obţine „Ursul de Aur" la Berlin în 2004. Al doilea lungmetraj cu coscenaristul Răzvan Rădulescu, Moartea domnului Lăzărescu (2005), deschide seria Şase poveşti de la marginea Bucureştiului. Filmul câştigă Premiul secţiunii „Un Certain Regard" la Cannes şi, festival după festival, devine cea mai premiată producţie cinematografică autohtonă, având peste 40
de distincţii internaţionale la activ (printre ele, la TIFF Cluj, Copenhaga, Namur, Chicago, Bratislava etc.); este văzut şi primit elogios în toată lumea.
Al doilea proiect din seria amintită, Hrană pentru peştii mici (Scene of a Crime), câştigă în 2005 o finanţare la concursul CNC-ului şi îi prilejuieşte revenirea la Cannes (secţiunea „Atelier") în 2006. Împreună cu Răzvan Rădulescu, mai semnează scenariile la filmele Niki şi Flo de Lucian Pintilie, Offset de Didi Danquart, precum şi la serialul Hacker (TVR), semnat de
Alexandra Gulea şi Stere Gulea. În 2004, se numără printre membrii fondatori ai casei de producţie Mandragora.
Autorii,
nişte extratereştri
Pictezi încă de la 1 O ani, în 1990 ai participat la o expoziţie la Laussane, iar la Geneva, la Şcoala Superioară de Arte Vizuale, ai urmat
mai întâi un an de Pictură înainte de a trece la Regie film. Cum
te-ai hotărât să faci această schimbare?
M-am hotărât să trec la Film pentru că voiam să învăţ cum se face un film. Nu fusesem niciodată ceea ce se cheamă un cinefil, nu mă duceam la cinematograf decât foarte rar, şi atunci mă duceam cu băieţii din cartier, de regulă la filme de acţiune.
Pe la sfârşitul anilor '80, unchiul meu, care avea o colecţie de filme de autor pe casete video, mi-a dat să văd un film de Jim Jarmusch, Mai străin decât paradisul (Stranger than Paradise),
care mi-a plăcut, şi astfel am descoperit că cinematograful înseamnă şi altceva decât filmele de acţiune. După aceea am început să văd tot felul de filme de autor şi să descopăr cinematograful. Totuşi, pe atunci mă interesa numai pictura. Dar apoi, la Geneva, m-am hotărât să învăţ cum se face un film.
