actualitate, cad la examenul ăsta, dar sunt şi surprize mari.
De exemplu, conotaţiile politice sunt complet altele; ceea ce nouă ni se pare pozitiv este posibil ca occidentalilor să nu li se pară la fel. În plus, mai apar şi diferenţele dintre America şi Europa Occidentală. În mare, pot să spun că pe mine confruntarea cu publicul străin m-a ajutat foarte mult.
Alexandru Solomon
47
Obiectiv subiectiv
„Aparatul de filmat minte cu 24 de cadre pe secundă . . . ". Nu şi în cazullui Alexandru Solomon. Hotărât să ţină cât mai sus ştacheta unui gen penedrept marginalizat la noi, departe de patetismul unui Errol Morris, deinfatuarea unui Michael Moore sau de încrâncenarea nejustificată a unuiNick Broomfield, Alecu Solomon îşi filmează subiectele calm, fără ostentaţie, dar nu fără hotărâre. După ce am văzut Marele jaf comunist, am scrisundeva că, dincolo de tristeţe, stupoare şi durere, mi-a lăsat sentimentulunui film necesar, întocmai ca Examen al lui Titus Muntean, pe genericulcăruia îl regăseam pe Alecu, de data asta ca director de imagine. Coincidenţă? Nu cred. Aşa cum Examen încerca (şi reuşea) să pună la punctdeopotrivă istoria şi (in)cultura tinerei generaţii, filmele lui Alecu Solomonîncearcă (şi reuşesc) să redefinească sintagme aparent bătute în cuie şisă ofere perspective inedite/insolite asupra unor evenimente sau personajepe care le credeam de-acum definitive şif sau uitate. În fapt, filmele lui AlecuSolomon încep în chip de căutări şi sfârşesc în chip de restituiri - demersextrem de onorant, într-o lume în care puţini par să-şi mai bată capulîncercând să afle cine suntem (am fost?) şi par ocupaţi doar să ştie încotrone îndreptăm. Fie că merge pe urmele lui Caragiale la Berlin (în Franzelaexilulw), fie că schimbă complet sensul expresiei Viaţă de câine (adevăratul Amores Perros, infinit mai poignant astăzi, după măcel), fie că (re)trasează traiectoria unică a lui Mihai I (în Via Regis, coregizat de Radu-Vasilelgaszag), fie că omagiază doi prieteni „în numele tatălui" (în Duo pentruPaoloncel şi Petronom, unul dintre cele mai poetice eseuri filmice văzutevreodată, Cocteau notwithstanding), fie că spune povestea unui marefotograf (în esenţialul şi aparent desuetul, dată fiind era digitală, Omul cuo mie de ocht), fie că, în fine, sapă adânc în arhivele şi în conştiinţa românilor (digging in the dirt, adică) pentru inclasabilul şi mai sus pomenitulMare jaf comunist (numai titlul ar merita un premiu), Alecu Solomon nuîncetează o clipă să emoţioneze, tandru şi decis, cu siguranţa şi pasiunearezervate doar marilor regizori.
Andrei CREŢULESCU
