până acum câţiva ani părea anormal ca gimnastele noastre să
nu ia medalia de aur. Cum aşa, noi suntem cei mai buni din lume
la gimnastică feminină . . . Probabil că aşa era şi la începutul
Cristi Puiu
55
anilor '70, când echipa naţională de handbal masculin era triplă
campioană mondială şi noi ne consideram mereu cei mai buni.
Dar, în foarte multe alte domenii, lucrul acesta nu se întâmpla şi nu se întâmplă. lată că şi în domeniul cinematografiei au început să se întâmple evenimente plăcute (premiere şi premieri, articole şi inte!VÎuri), lumea ne bagă în seamă şi mi se pare că ăsta e lucrul cel mai important şi cel mai durabil: oamenii au confirmarea faptului că se poate şi că, de fapt, complexele noastre de cultură mică se bazează în mare parte pe nişte fic
ţiuni, pe o spaimă moştenită din perioada popoarelor migratoare. Altfel, dincolo de premii, filmul este important. Pe mine nu mă interesează premiile. Mă interesează însă ca filmele pe care le fac să fie văzute şi să fie văzute în primul rând de către oamenii care iubesc cinematograful. Aici intră cineaştii, criticii şi spectatorii care iubesc cinematograful, nu entertainment-ul.
Ajungând aici, pot să spun că aproape îmi fac o profesiune de credinţă din opoziţia asta: socotesc important ca un autor să
se opună divertismentului, care este urmaşul lui „pâine şi circ".
Nu m-aş simţi bine, dacă aş şti că manipulez, că spun poveşti Alexandru Papadopol, Dragoş Bucur şi Ioana Flora în Marfa şi banii
