56
„Noul val" în cinematografia românească
şi că fac filme menite să distragă atenţia oamenilor de la lucrurile cu adevărat importante. Nu m-aş simţi deloc bine în pielea mea.
Cum e să fii, de fapt, o rotiţă în mecanismul extrem de alambicat al opresiunii, un fel de sabotor al libertăţii de expresie? Dziga Vertov spunea cândva: ,,E timpul să facem filme care produc filme". Acestea sunt filmele făcute de autori, ele produc filme, pentru că cinematograful de entertainment preia modele şi formule inventate de către autori şi le edulcorează, le fac ceva mai digeste pentru marele public. Nu spun că aş interzice cinematograful de divertisment, dar m-aş bucura dacă s-ar vorbi mai des despre chestia asta şi s-ar face mai limpede distincţia.
Mi se pare că, de foarte mult timp, ni se vând nişte produse care au pe ele etichete falsificate. Cinematograful nu este mainstream-ul, nu este filmul de entertainment. Astfel de filme fac parte dintr-o serie de produse comerciale, precum articolele de vestimentaţie sau de încălţăminte pe care le purtăm zilnic.
Ele sunt acolo pentru că au o funcţie socială importantă, şi anume aceea de a distra. Un om care lucrează opt ore pe zi şi cinci zile pe săptămână are nevoie să se distreze; şi eu am nevoie de asta, şi pe mine mă distrează filmele de entertainment ( cele care nu pretind a fi altceva decât ceea ce sunt). Trebuie să ştim despre ce vorbim şi să nu amestecăm planurile. Dacă am reuşi să definim filmul de autor şi filmul de divertisment, probabil şi condiţia autorilor din România s-ar schimba, pentru că ei par nişte extratereştri pretenţioşi şi aroganţi. Nu e aşa. Condiţia unui autor în România este destul de penibilă, dar asta e: asta ştii să faci, asta înţelegi să faci. Poate că e vorba şi de o neputinţă aici. Eu mă simt neputincios, îi apreciez pe cineaştii care fac filme de entertainment de calitate, dar eu n-aş putea să fac asta, pentru că am nişte limite. Îmi convine să privesc lucrurile în felul ăsta: sunt autori care experimentează şi funcţionează
precum cercetătorii care descoperă într-un institut leacuri
Cristi Puiu
57
împotriva cancerului, mai sunt producătorii mari, care preiauleacurile şi le di�tribuie pe scară industrială, iar oamenii carele folosesc nu se întreabă din ce sunt compuse aceste medicamente şi de unde provin ele, tot ce contează este dacă sunt folositoare sau nu. Din cauza faptului că filmul de autor nu estepromovat suficient în România, el pare un fel de OZN, un felde ciudăţenie, nu ştii cum să-l iei. E ca atunci când intri pentruprima dată într-un restaurant în care se servesc fructe de mareşi nu ştii cum să foloseşti ustensilele necesare.
Ce nu mai merge în industria de film de la noi?
Convingerea mea este că suntem puternici afară, dacă suntemputernici în ţară. La ora aceasta, lucrurile stau exact invers.
De exemplu, nu poţi să spui că elveţienii au produs ciocolatasau ceasurile lor pentru a fi apreciaţi de francezi, nemţi sau italieni. Noi facem frumos la străini, ceea ce e greşit şi neproductiv. Dacă lucrurile vor rămâne aşa, va fi foarte rău. Dar, pentrua schimba situaţia, ne trebuie specialişti în ţară, inclusiv critici.
Ca cineast, atunci când intră criticii să-ţi vadă filmul, ar trebuisă stai cu sufletul la gură să vezi ce spun ei despre film, or astanu se întâmplă. Gândeşte-te ce a însemnat Andre Bazin, ca instanţă critică, pentru „Noul val". Şi aici, probabil, lucrurile vorintra treptat în normal şi vei aştepta, cu adevărat interesat, să
vezi ce spune criticul X sau Y despre filmul tău. Criticii românitrebuie să treacă de la faza de cinefil la faza de critic de film,ceea ce este un pas foarte important, presupune o înţelegerefoarte adâncă, filozofică, a ceea ce este cinematograful. Vomavea autori atunci când vom avea critici pe măsură. Atunci,probabil, lucrurile se vor schimba şi dintr-odată vor deveni foarteimportante vizionarea de presă şi premiera din ţară a filmuluitău. Dacă vor exista aceste instanţe, cu siguranţă lucrurile sevor îmbunătăţi - şi critica, şi producţia de filme -, iar tuturor
