rişti să-ţi rămână în gât fiecare îmbucătură a micului-dejun. Adevărul e că pisicile sunt cerşetoare de geniu care găsesc rapid culoarul prin care ţintesc punctul cel mai vulnerabil al inimii noastre.
Alb şi tărcat cu dungi portocalii, Trompy, cum preferă
să-l strige nepoată-mea, Ilinca, formează un tandem disruptiv cromatic cu Belze, cel negru ca smoala. Încercarea de a le înţelege comportamentul cu ajutorul logicii umane dă fatalmente greş. Nu degeaba se spune că cel mai prestigios premiu din istoria Nobelului îl va primi acel om de ştiinţă care va reuşi să străpungă misterul multimilenar al minţii pisiceşti, făcându-ne să citim cel mai tainic mesaj din istoria fiinţei. De pildă, eu nu reuşesc de ani de zile să aflu criteriile după care-şi împart Trompea şi Belze dormitul când în palatul de vară din nuiele împletite, când în palatul de iarnă, construcţie temeinică din scânduri geluite, cu fereastră şi pernă electrică. Cum nu reuşesc să înţeleg nici de ce în unele zile il capo pare să fie Trompea, care, în chip de bună dimineaţa - după ce iese din aşternuturi şi îşi dezmorţeşte şira spinării prin câteva mişcări de înviorare, întinzând până la punctul de rupere cele patru lăbuţe în acelaşi timp -, de cum dă cu ochii de Belze îi trage fulgerător câteva upercuturi. Însă a doua zi 113
GABRIEL LIICEANU
Ta re o, mon amour. (Sing urul p isic admis în timp ul vieţii m ele nu doar în casă, ci ch iar în p at!)
114
CE VRĂJI A MAI FĂCUT PISICA MEA
îi cedează acestuia locul de şef şi încasează la rândul lui câteva lăbuţe în fălci, fără motive discernabile. Fapt care, imediat după aceea, nu-i împiedică să stea lipiţi unul de altul când în grădină începe să burniţeze, uitându-se placid la picăturile ploii...
"
Torco. Tot ce v-am spus până acum despre pisicile din Cotroceni n-a fost decât o diversiune pentru a putea ajunge la eroul modestei mele contribuţii la acest volum felinofil. E vorba de unicul, irepetabilul Torco, cunoscut în buletin drept Kenny, singurul pisic admis de-a lungul vieţii mele nu doar că-n casă, ci-n pat! La intrarea în curtea casei mele, numele lui va inaugura o alee a celebrităţilor cu mult mai însemnată decât W alk of Fame a vedetelor Hollywoodului.
E bine să ştiţi, pentru a înţelege incomensurabilul acestei întâlniri şi a deciziei de a�l primi pe Torco în sălaşul meu (decizie care pe mulţi îi va lua prin surprindere), că eu nu am avut niciodată pisici sau câini în casă.
Am alergie la părul felin care invadează fotoliile, pernele şi plăpumile, pentru a trece apoi pe toată garderoba. Vă
spun toate astea ca să înţelegeţi ce a însemnat în sufletul meu singurul coup de foudre pe care l-am trăit în relaţia cu un pisic şi singurul omolog de acest fel în lumea animală al singurului coup de foudre pe care l-am cunoscut în lumea umană.
Torco mi-a venit în întâmpinare într-o amiază însorită de aprilie, când tocmai ieşeam din curte, el legănându-se cu un mers hai-hui pe trotuarul din dreptul casei mele. Nu-mi cereţi să-l descriu, pentru că splendoarea lui era emanaţia unei splendori spirituale care nu 115
GABRIEL LIICEANU
poate fi niciodată descrisă în cuvinte. S-a oprit în dreptul meu ca şi cum ar fi venit la o întâlnire de mult pusă la cale, m-a lăsat să-l iau pe dată în braţe şi s-a ghemuit la pieptul meu, începând să toarcă din toată fiinţa lui. ,, Torcăilă, am murmurat, drăguţule Torco!"
Observaţi că Torco şi-a primit numele pe loc, pentru că adevăratele nume înfiinţează. L-am dus pe terasa din spate, l-am aşezat jos şi a aşteptat. Am scos din frigider toate bunătăţile la îndemână: rasol de vită, somon la grătar şi orez cu lapte. I le-am pus în faţă în trei boluri diferite. A mâncat tot, cu o poftă nespusă, lăsând bolurile lună. L-am luat iar în braţe, l-am dus în casă şi l-am depus pe o blană
miţoasă de oaie pusă pe fotoliul din living. M-am aşezat pe canapea, am luat telefonul fix şi am format un număr să anunt vestea întâlnirii mele cu Torco. Cum m-a auzit vorbind la telefon, a venit de îndată şi mi s-a aşezat în poală, împingându-mi braţul cu lăbuţa. ,,Hei, închide telefonul când stai cu mine!" Am spus în receptor că Torco nu mă lasă să vorbesc şi am închis. Mi s-a ghemuit mul
ţumit în braţe şi a început iar să toarcă. După o vreme, m-am ridicat şi i-am deschis glasvandul, dându-i drumul în curte. A început să se joace. Îşi lua avânt şi se urca fulgerător pe trunchiul mesteacănului până la primul frunziş.
Apoi cobora în viteză şi începea să vâneze insecte, făcând salturi spectaculoase cu insectele fictive prinse între gheare în văzduh. L-am lăsat şi m-am dus în birou, fericit de întâmplare, să lucrez. Seara, când am coborât, l-am găsit tolănit pe terasă. Nu plecase. I-am deschis să intre şi a început să se învârtă prin casă complet relaxat. Nu mă
pot abţine să nu vă arăt o poză a lui, ca să înţelegeţi cum de-am ajuns ca în seara aceea - după ce am desfăcut patul - să întind o cuvertură separată pe locul liber în chip de aşternut pentru Torco.
116
C E V RĂJ I A MAI FĂCUT P I S I CA M EA
Siestă cu l ăb uţa l ui Tare o pe obr az După cum rezultă din fotografii - iată, nu mă pot totuşi abţine să nu-l descriu -, Torco este un clasic linx siamez cu blana sidefie, cu coada vărgată de raton, cu urechile ascuţite asortate cu coada, cu ochi albaştri. O pură
operă de artă! Când natura eliberează din atelierul ei fiinţe de o frumuseţe perfectă, tot ce avem la îndemână pentru a ne exprima este tăcerea uluită. Aşa am amuţit eu în faţa lui Torco. Astăzi, când am mai prins glas, sunt înclinat să
spun că T orco îmi apare ca întruchipare a Ideii platoniciene de Pisică. E Pisica însăşi!
Ei bine, două săptămâni a durat coabitarea mea cu Torco în paradisul Pisicilor. Două săptămâni în care fericirea a căpătat chipul celor 20 de minute ale siestei. La scurtă vreme după ce terminam prânzul şi urcam în dormitor, Torco mă urma, sărea în pat, mi se instala pe piept şi lăsa o lăbuţă să mi, se odihnească pe obraz. Aşa adormeam amândoi. Niciodată nu am cunoscut un somn mai 117
GABRI E L LIIC EANU
tandru şi mai regenerator, niciodată, o mai lină alunecareîn mine.
Nici un sentiment care se naşte în raza absolutului şia iluziei nu poate rezista trecerii timpului. De aceea, marii eroi din literatura lumii pe care lovitura de fulger a iubirii la prima vedere i-a proiectat în alt univers trebuie să
moară înainte de a se întoarce pe Pământ. Sau să se despartă. Aşa s-a întâmplat şi în cazul lui Torco şi-al meu.
Într-o zi, la uşa casei mele, a sunat soneria. O doamnă
elegantă s-a prezentat spunând că locuieşte în capătulstrăzii. Că pisoiul siamez cu numele Kenny a dispărutde-acasă în urmă cu două săptămâni şi că fiul ei, un băie
ţandru de 11 ani, a ieşit în fiecare seară în stradă în poarta casei, înainte de a se băga în pat, strigând din răsputeri
