Îm preun ă cu Rufu s (Fo to: Ci pri an M ăc eşaru) an când l-am luat. De ce l-am luat? Probabil aţi aflat deja din textul lui Dan.
La nici doi ani, a venit Molly, o siameză născută miraculos în curtea de la ţară şi care iniţial semăna cu un pui de cioară cu ochişori albaştri, un pic afumat, pricăjit şi prost-dispus. Ne gândiserăm s-o plasăm la Bucureşti, la ţară n-ar fi aşteptat-o decât nefericite serii de pui nedoriţi, purici, căpuşe şi maţe de găină. Numai că ea şi-a stabilit altfel destinul, prin involuntar şantaj afectiv. La sosirea în Bucureşti, a intrat brusc sub bordul maşinii, de unde nu a vrut să mai iasă nicicum. Era duminică, deci nimic de făcut. A trecut o noapte urâtă, cu gândul la puiul de pisică sufocat acolo. A doua zi, mecanici aduşi cu greu au 192
CE V RĂJ I A MAI FĂCUT P I S ICA M EA
demontat jumătate de
maşină şi au scos-o, VIE,
dintr-o tubulatură. S-o
mai dai? Molly s-a transformat într-o lady desăvârşită. Splendidă, tandră, geloasă, pretenţioasă, hipersensibilă. A crescut cu Rufus, au dormit împreună înghesuiţi de bunăvoie în acelaşi culcuş, fericire
mare. Acum are 13 ani şi,
în vara asta, i-a căzut pe
cap noua achiziţie a nepo
ţilor noştri (alergici la pă- Rufus
rul depisică ... ): (tot) Mura,
sau Mura-Murătura, care la şase luni ale ei terorizează tot ce se poate, dar mai ales seniori îmblăniţi.
Dimineţile mele încep invariabil cu protocolul zero: pisicile. Fiecare mănâncă altceva, altcumva, fugăreala după
bobiţe de furat e totuşi generală, crizele de gelozie ale lui Molly se lasă cu zgaibe în capul Murăturii şi cu priviri posac-agasate din partea lui Rufus, care se autoexilează
pe pervazul exterior al geamului, unde îl şi uit cu orele, ba şi cu nopţile, din păcate. Curăţ, mătur, schimb, umplu şi de la capăt. Spre ora nouă, tot circul se potoleşte şi vine în sfârşit şi vremea noastră. Cu pisicile pe genunchi, pe umăr, pe pervaz. Viaţa cu ele e singura variantă autentică.
Restul n-ar fi decât interval.
Tata ne priveşte de Dincolo şi ochii îi râd frumos. Iar mie mi-e foarte dor de el, de noi, deja parcă şi de ele.
193
TANIA RADU
Vlad S troescu, născut î n
1979, î n Bucureşti, ar f i
vr ut să fie autor de pisici,
ca pictorul L ouis W ain.
Ar fi vrut să fie pisică, dar,
cum spune cântecul, toată
lumea vrea să fie pisică.
Î n schimb, se mulţumeşte
să fie visul z buciumat al
unei pisici căreia nu i- a
picat foarte bin e sardina
de la cină. Aşadar, nu
sunt foarte multe de spus
despre el: e supradimensionat, psihiatru, are două
fiice, merge pe bicicletă,
scoate miorlăituri sinistre din instrumentele sale muz icale cu coarde şi de sufl at, nu ştie să doarmă aşa cum trebuie, are prea multe amintiri. A scris o carte de poveşti somnife re pentru copii publicată la Humanitas J unior.
