Nu există nici o tradiţie şi nici un eveniment care să se afle în contradicţie cu separarea epistemică şi morală dintre sferele sociale, suspiciunea generalizată, conflictul omniprezent şi lipsa de cooperare. Dar, la fel cum revoluţia din 1989 s-a iscat din senin, şi în Săteni s-a produs brusc un eveniment care a creat un torent de bunăvoinţă reciprocă. Cu câteva săptămâni înaintea plecării mele, în timp ce puneam cap la cap ultimele detalii etnografice cu care eram restant, cornul abundenţei s-a revărsat şi asupra Săteniului.
Pârâul care traversa satul s-a umflat foarte tare după o ploaie torenţială ce a rupt stăvilarul unei ferme piscicole aflate la câţiva kilometri în aval. O mulţime de crapi dolofani au început să înoate în amonte, după cum le este obiceiul, trecând prin Săteni, dar au trebuit să se oprească înaintea altui stăvilar din Cătuneni. Toţi localnicii care se puteau ţine pe picioare, de la primar la cel mai amărât păstor, au lăsat totul baltă şi s-au pus pe pescuit. Unii şi-au aranjat cu dichis undiţele, umbrelele şi grătarele, în timp ce alţii şi-au scuturat de praf plasele şi năvoadele de braconieri. Fiecare a plecat acasă cu cantităţi imense de peşte, de la câteva zeci de kilograme la căruţe întregi, după o zi de muncă uşoară şi plăcută.
Cele mai multe capturi au fost realizate de bărbaţi, care s-au organizat în echipe pentru a pescui crapii la grămadă.
Femeile şi copiii ajutau cu curăţarea, gătitul şi depozitarea peştilor. Chiar şi cei incapabili de a prinde ceva s-au putut înfrupta pe săturate din mila celorlalţi, care împărţeau cu A AVEA SAU A NU AVEA ÎNCREDERE 363
generozitate din abundenta, dar perisabila hrană. Nimeni nu a avut nici cel mai mic scrupul cu privire la provenienţa peştilor: un afacerist a pierdut tot stocul de marfă, dar asta-i viaţa.
Ghinion. Aşa a dat Dumnezeu. A-ţi apropria o resursă venită
liber din natură e un lucru normal şi dezirabil, mai ales dacă
nu există nici o interdicţie sau pedeapsă. În ultimă instanţă, toţi sătenii erau dornici de a fi parte dintr-o mică conspiraţie pentru exploatarea unui dar căzut din cer. Dar, în toată această
pleaşcă, s-a mai întâmplat ceva.
În cele câteva zile de producţie şi consum frenetic, se observa o schimbare semnificativă în atitudinile sociale ale localnicilor. Puteau fi văzute mai multe zâmbete, oamenii îşi împărţeau bucuroşi resursele cu alţii, cooperau între ei sau cel puţin nu se puneau de-a curmezişul altuia şi toată
lumea se bucura, în comun, de norocul avut. Nimeni nu mai avea nici timp, nici motive de ceartă sau competiţie, din moment ce peştii erau pe săturate pentru toţi. Fiecare şi-a luat o pauză de la alte îndeletniciri, încercând să obţină cât mai mult se putea din situaţia dată. Până şi interacţiunile din cârciumă au devenit neobişnuit de prietenoase, transformându-se într-o succesiune infinită de minciuni pescăreşti necontestate deloc de ceilalţi, care aveau propriile poveşti. Fiecare om care ţinuse o undiţă sau un crâsnic în mână avea câte ceva cu care să se laude. Fiecare plecase cu sacul plin. Nu mai exista nici o nevoie şi nici un prilej de conflict, competiţie, înşelăciune sau spoliere, din moment ce toţi îşi putuseră lua atât cât voiau şi chiar cu asupra de măsură, în chip de complici minori ai unei crime fără o victimă evidentă sau relevantă.
O morală a acestei poveşti e că reprezentările şi comportamentele oamenilor nu sunt rigide, ci se adaptează la circumstanţe. Un fenomen meteorologic extrem cu consecinţe neaşteptat de fericite i-a transformat pe suspicioşii şi poten
ţial ostilii localnici din Săteni într-o adunare prietenoasă, pusă pe petrecut. Cu riscul de a acorda prea multă atenţie 364 NEÎNCREDEREA
unor fapte anecdotice, îndrăznesc să cred că acele zile fericite pot fi considerate un experiment natural, care combate ideea că oamenii din sat sunt, într-un mod fundamental şi imuabil, suspicioşi până la paranoia şi cronic necooperativi- sau strict egoişti, în manieră esenţială şi constantă, fie din cauza culturii, fie din cauza înclinaţiilor mentale, fie a amândurora. O creştere bruscă a resurselor disponibile a indus în relaţiile sociale o revărsare de generozitate şi bunăvoinţă. Principiile morale nu s-au schimbat, însă una dintre variabilele implicate în judecăţile şi alegerile morale s-a modificat. Toţi localnicii au fost capabili să-şi alinieze interesele atunci când contextul le-a oferit un joc cu sumă pozitivă, în care beneficiul unora nu îl micşora pe al altora. Toată lumea avea de câştigat, fără să încerce să se tragă în piept sau să se spolieze reciproc.
Feeria socială creată a fost însă temporară. Peştele s-a terminat, iar localnicii s-au întors la viaţa anterioară, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Nu a existat vreo marcare în vreun fel a răsturnării de ordine socială şi nici a revenirii la cea dinainte.
Sentimentele de generozitate şi iniţiativă colectivă entuziastă, calibrate pentru a culege roadele jocului cu sumă nenulă apărut din senin, s-au stins atunci când bogăţia gratis s-a epuizat. I-am întrebat pe oameni de ce nu aruncaseră înapoi în râu peştii mai mici, pentru ca aceştia să se reproducă. Un localnic mi-a răspuns tăios: ,,Ţie ţi-e uşor să vorbeşti, dar dacă-ţi iau bursa de cercetare şi trebuie să pui mâncare pe masă la ai tăi, ce faci?"
Preocupările familiale, cu raza lor redusă de acţiune şi imediate, au prevalat în faţa celor colective, pe termen lung, exact ca în cazul felierii grajdurilor.
În interacţiunile sociale prilejuite de păşunea comunală, administraţia locală, cimitir sau diverse bunuri publice neglijate, localnicii au ratat în mod repetat punctul de coordonare stabilă al unor înţelegeri cooperative pe scară largă cu preţul ieşirii din sfera sigură a relaţiilor personale morale. Demersul meu etnografic a descris numeroase astfel de cazuri în care A AVEA SAU A NU AVEA ÎNCREDERE 365
interacţiunile sociale au dus la atingerea unui alt punct de echilibru social, unul de nivel scăzut. Analiza a explorat aşteptările sociale, normele morale, stimulentele, instituţiile formale şi informale, ecologia sau forţele istorice care inhibă
cooperarea extinsă, stabilă, pe termen lung şi normele generale de morală, operaţionale la o scară diferită de a reţelelor personale de interacţiune mutuală. Pentru a-şi respecta promisiunile, această carte trebuie să arate cum o cultură a neîncrederii i-a făcut pe localnicii din Săteni să-şi partajeze mai degrabă decât să administreze profitabil în comun cele două
grajduri, cu a lor soartă nefericită.
Trăind într-o cultură a neîncrederii
Această carte a explorat modul în care oamenii din Săteni trăiesc într-un climat de neîncredere construit pe baza reprezentărilor culturale asupra moralităţii şi cooperării. ,,Cultura"
şi „culturalul" sunt termeni problematici (Kuper, 1 999), iar perspectiva adoptată aici este cea a unei epidemiologii a reprezentărilor (Sperber, 1 996)*. Ceea ce numim cultura Săteniului constă într-o distribuţie de reprezentări mentale şi publice, dintre care unele au un aspect cultural mai mare decât altele dacă sunt împărtăşite de mai mulţi indivizi, pe o perioadă mai extinsă. Excluzând momentan schimbarea şi variaţia, aceste reprezentări relativ stabile şi răspândite formează grosul materialului meu empiric.
Încrederea şi neîncrederea sunt fenomene culturale, care-şi trag sensul din modul cum minţile şi societăţile umane func
ţionează (Boyer, 2018). În termeni antropologici clasici, această
carte a oferit un studiu al structurii sociale a Săteniului care descrie şi interpretează tiparele aşteptărilor morale din
* Abordare care descrie fenomenele culturale pornind de la distribu
ţia reprezentărilor într-o populaţie, pe baza lanţurilor cauzale cognitive.
366 NEÎNCRE DEREA
