* Insulă din Arhipelagul Solomon.
** Grup etnic concentrat în regiunea Nilului Alb din Sudan ul de Sud.
44 NEÎNCREDEREA
lucru, alteori în simple vizite. Mi-am făcut prieteni printre colegi şi clienţi, am băut în cârciumi şi la înmormântări, am mers la nunţi şi mi-am băgat nasul în campanii electorale, timp de doi ani.
După ce, o vreme, am locuit cu Mihai, am preferat să mă
mut într-o casă goală, singur, pentru a-mi scrie notele de cercetare într-o relativă izolare, şi am experimentat pe propria piele perspectiva etnografică a vecinului şi a deţinătorului de casă. Am plantat pomi fructiferi şi mi-am cultivat o grădină
de legume. Am invitat oameni la mine acasă, ca să facem rachiu, şi m-am luptat cu două ierni îngrozitoare burduşindu-mi podul cu blăni de oaie (în pofida avertizărilor binevoitoare ale tuturor cu privire la tot felul de lighioaie şi gângănii) şi construindu-mi o sobă nouă pe model rusesc, împreună cu noii mei prieteni. Între orele de lucru ca ucenic, cele petrecute pe la casele informatorilor mei şi prin restul satului, am ajuns să dorm în hainele de muncă trântit peste laptop şi notele mele de cercetare. După un an, am renunţat în mare parte la ucenicie şi mi-am concentrat atenţia pe anumiţi oameni şi anumite poveşti, urmărind mecanisme sociale bine determinate, recurente, care îmi stârneau curiozitatea.
Viaţa mea socială s-a integrat în practicile publice şi private a vreo zece familii, prelungindu-se către rudele, prietenii şi cunoştinţele acestora, chiar până la cele mai îndepărtate.
Cei cu care mă asociasem m-au integrat în tabieturile lor zilnice de muncă, vizite, ritualuri, bârfe şi mese, astfel încât universul meu de cercetare a fost creat în condiţiile de interacţiune socială specifice Săteniului. Navigând pe harta acestor interacţiuni sociale extinse, am făcut diferite legături noi, care mi-au permis să studiez Săteniul din interior. Mai mult, demersurile sociale iniţiale mi-au oferit o resursă antropologică vitală: senzaţia de uimire. Sursa acesteia a fost, printre altele, să experimentez pe propria piele mecanismele încrederii şi neîncrederii.
INTRODUCERE ÎN SĂTENI
45
M-am întâlnit cu oamenii, apoi le-am cunoscut prietenii şi rudele, iar uneori mi s-a permis participarea la o vizită sau un eveniment. Dar, pentru a intra într-o relaţie care constă în mai mult de un interviu spontan sau de o discuţie degajată, e nevoie de sprijin reciproc. De exemplu, faptul că am avut la dispoziţie o maşină, timp liber şi benzină a însemnat o pre
ţioasă monedă de schimb social pentru privilegiul de a duce sătenii cu automobilul prin zonă. Am sfârşit prin a o face pe gratis, sau aproape, cu oameni pe care abia dacă îi cunoşteam.
În ochii prietenilor mei, eram tras pe sfoară, dar pentru mine era o călătorie iniţiatică, şi în nici un caz exploatare, de vreme ce oamenii trebuiau să-mi suporte pisălogeala de etnograf. În diferite forme de interacţiune socială, spontane sau aranjate, mi-am continuat cercetarea, petrecându-mi cât mai mult timp posibil cu simpla observare a interacţiunilor şi, atunci când a fost posibil, investigând lucrurile la modul mai general sau, dimpotrivă, mai specific.
Am pornit Internetul în multe case şi le-am împrumutat bani prietenilor. Am mers la pescuit sau m-am dus să iau oamenii de la staţiile de microbuz sau autocar, cu care veneau din străinătate. Am tocmit oameni ca să-mi cureţe copacii, să-mi taie lemnul de foc sau să-mi cureţe fântâna, am făcut cumpărături în oraş şi chiar am vândut ţuică pentru o nuntă, făcută într-un alambic de cupru cumpărat de la meşteşugari romi nomazi. Am făcut drumuri împreună cu ciobanii, negociind vânzarea de animale şi brânză, cu clienţii, cărând materiale de construcţie, cu cetăţeni care fugeau de urmările legii sau candidau la alegerile locale şi femei care îşi vizitau rudele şi îi îngrijeau pe bolnavi. Am făcut tot posibilul să mă imersez în mecanismele tranzacţionale ale vieţii sociale din Săteni, dar unele din sferele acesteia au rămas intangibile pentru mine.
Mi-am dorit să fac înregistrări audio ale discuţiilor şi interviurilor, dar localnicii erau suspicioşi în privinţa dispozitivelor de înregistrare, considerând că acestea ar putea deveni probe 46
NEÎNCREDEREA
incriminatoare periculoase. Mai ales că printre tineri apăruse moda de a încărca online materiale audio şi video pentru a-şi pune în situaţii proaste consătenii1. Într-o societate în care secretul e o preocupare centrală, a folosi un reportofon în situaţii delicate ar fi însemnat să renunţ la spontaneitate sau onestitate. Am decis să transcriu totul cu proxima ocazie. În consecinţă, am devenit cunoscut drept "băiatul ăla cu laptopul", fiindcă mă apucam să tastez informaţiile primite oricând aveam o secundă liberă, lucru care era şi el, oricum, uşor de remarcat şi cam suspect. La drept vorbind, aşa cum relatează
şi Katherine Verdery (2018) despre experienţa ei etnografică
românească, antropologul nu numai că e perceput ca un fel de spion, ci chiar e ceva asemănător. S-a dovedit mult mai uşor să colectez date experimentale folosind întrebări anonime şi fără context, pentru a-mi testa modelele etnografice în ultimele luni de cercetare, decât să înregistrez informaţia relevantă social, dar ascunsă sub multe straturi de semnificaţie.
Mulţi dintre săteni erau prea puţin interesaţi de tentativa mea de studiu a unei societăţi rurale. Erau indiferenţi şi faţă
de mine, şi faţă de obiectivele mele, iar unii s-au arătat de-a dreptul necooperanţi. Am putut însă observa şi membrii inaccesibili ai societăţii în interacţiunea publică şi mi-am format o imagine despre ei prin reprezentările celorlalţi. Din fericire, totuşi, mulţi din locuitorii Săteni ului mi-au împărtăşit cu generozitate experienţele şi ideile despre modul cum funcţionează
societatea, despre resorturile intime ale oamenilor şi despre ceea ce ar trebui făcut în privinţa acestora. A fost de ajutor faptul că bârfa a apărut mai uşor şi la modul mai inocent dinaintea outsiderului naiv, care are prea puţin, sau chiar nimic de împărţit cu localnicii. Permanent pragmatici, sătenii au alternat tot timpul, în spusele lor, generalităţile cu exemplele ilustrative, 1 . Un video devenit viral pe YouTube consemnează umilirea cuiva într-o farsă telefonică plină de invective colorate, destul de familiare pentru urechile celor din Săteni.
INTRODUCERE ÎN SĂTENI 47
pentru a face străinul să înţeleagă o alegere de viaţă sau o idee culturală, relativ motivaţi de plăcerea de a apărea ştiutori şi înţelepţi.
Am cunoscut bine zonele în care locuiau prietenii mei apropiaţi sau rudele lor, dar nu şi altele, în care nu aveam conexiuni sociale relevante. Cu siguranţă, am observat mai mulţi oameni decât cei cu care am vorbit. Etnografia explorează viaţa oamenilor de toate genurile, de diferite vârste, bogaţi, săraci sau de condiţie medie. Fermieri, crescători de animale, comercianţi şi văduve. Oameni cu diplome şi oameni cu două clase totul, în contextul politicii, al delictelor sau doar al treburilor casnice zilnice. Toate vocile şi experienţele lor se regăsesc în această carte. Dar, chiar şi aşa, acest demers etnografic este limitat, prin el însuşi, cel puţin dacă unele dintre argumentele din această carte stau în picioare.
Problema, am realizat curând, era că a te plasa într-o rela
ţie de încredere - sau chiar una mai laxă - cu cineva însemna să-ţi închizi alte uşi sociale. Nu am putut niciodată să mă asociez în acelaşi timp cu doi inamici aflaţi într-un conflict intens.
Atunci când doi dintre apropiaţii mei aveau o ceartă, am putut însă rămâne uneori prieten cu amândoi, în numele neutralităţii oneste. Şi totuşi, în cea mai mare parte a timpului nu am inspirat suficientă încredere sau simpatie pentru a fi abordat sau primit cu căldură de adversarii locali ai conexiunilor mele sociale deja stabilite. Frustrarea pe care am simţit-o atunci când mi-am dat seama că mă consideră un inamic prin asociere a dispărut atunci când am înţeles că nu e un sentiment personal, ci un mod general de a vedea oamenii. După ce am avut o ceartă cu Mihai, după câteva luni în teren, în faţa mea au apărut de niciunde noi cunoştinţe, cu care nu mă putusem asocia din cauza apropierii de el. Relaţiile sociale care conectează unii oameni trasează limite pentru alţii, aşa cum observa Strathern (1996).
48
