înrăiţi, oamenii vin la cele două cârciumi din centrul Săteniului pentru importanţa lor socială. ,,Mă duc/hai să ne vedem la centru" înseamnă de obicei că te duci la una din cele două
taverne ca să te întâlneşti cu rude, prieteni şi cunoştinţe. Unii localnici (inclusiv etnograful) parcurg, pe jos sau cu maşina, o distanţă destul de mare doar ca să fie parte din congregaţia vivace de bărbaţi din Săteni şi ca să observe cum ceilalţi fac acelaşi lucru. Astfel de spaţii deschise, în care oamenii pot interacţiona cu oricare dintre consătenii lor, reprezintă un întreg microcosmos de comportament public masculin. Faţă
de spaţiul privat al casei, taverna este un spaţiu al dramaturgiei sociale (Goffman, 1959), în care oamenii se percep pe ei înşişi şi pe ceilalţi ca actori angajaţi într-o comunicare publică
constantă.
Dar, dacă toţi sunt în acelaşi timp actori şi spectatori, care e piesa? Ce fac bărbaţii în cârciumi? Beau, bârfesc, pariază, se ceartă, glumesc. Prin contrast cu interacţiunea privată, socialitatea tavernei include într-o mai mare măsură aspectul competitiv al societăţii din Săteni, prin care oamenii se pot autoevalua şi îi pot evalua pe alţii prin comunicarea ostentativă. Clienţii iniţiază jocuri de generozitate, noroc şi dominaţie fizică şi intelectuală. Pun la cale stratageme politice şi se ţin la curent cu bârfele de zi cu zi. Care e miza? Bani, alianţe, slujbe, ierarhii, politică, corpuri, minte şi morală.
Ceea ce leagă toate aceste lucruri la un loc, în spiritul competiţiei, este natura publică a interacţiunii. Actorii se plasează
conştient în lumina reflectorului public sub care se pun la încercare calităţile personale şi conexiunile sociale. Dincolo de aparenţa dionisiacă, interacţiunile asociate tavernei includ un gen aparte de conţinut informaţional: cel din care sunt clădite reputaţiile (Orrigi, 201 7). Rezultatul interacţiunilor sociale are caracteristicile unui turneu sau turnir, în care reputaţiile sunt făcute praf sau lustruite, cu vigilenţă maximă
faţă de acţiunile şi minţile altora.
58
NEÎN CREDEREA
Reputaţie şi vigilenţă în turneele d ramaturgice Imaginaţi-vă uimirea mea când am intrat într-o seară în cârciuma republicanilor şi l-am văzut pe primarul Partidului Popular, venit pentru prima oară în bârlogul duşmanului. Era aşezat faţă-n faţă cu Gheorghe, cioban şi lider republican din Cătuneni, satul învecinat. În jurul mesei se mai aflau trei locuitori ai Săteniului: Grigore, consilier local, Vasciuc, fost func
ţionar la registrul agricol, şi Mitică, migrant revenit din Spania, şi un alt tânăr din Cătuneni (vezi Figura r.2). Configuraţia era surprinzătoare, din moment ce Gheorghe era republican învederat şi se opunea cu ferocitate facţiunii primarului. Încântat de ideea că duşmanii împart un pahar, îl salut pe Gheorghe, pe care îl cunoşteam bine, şi cer permisiunea să mă aşez.
Gheorghe îmi trage un scaun, cumpără un rând pentru toată
lumea şi repune conversaţia pe făgaşul ei dinamic.
Figura 1.2 Cearta din tavernă. Şepci de baseball: aliaţii lui Gheorghe; pălării: aliaţii primarului; fesuri: ,.neutri"; linia punctată: acţiuni binevoitoare faţă de Gheorghe; linia neîntreruptă: acţiuni răuvoitoare faţă de Gheorghe.
Principalii vorbitori sunt Gheorghe şi primarul, cu ceilalţi intervenind sporadic, iar subiectul contradictoriu - renovarea defectuoasă a şcolii din Cătuneni, închisă de mai bine de un an. Elevii din Cătuneni fac naveta cu microbuzul la Săteni, iar ciobanul avut îi cere primarului explicaţii, furios şi plângându-se de faptul că copiii lui trebuie să se trezească cu noaptea-n cap şi să îngheţe iarna pe drum. Renovarea a fost o promisiune electorală a primarului, iar voturile din Cătuneni au înclinat balanţa în mod decisiv. Proiectul a fost alimentat cu bani doar cât Popularii au făcut parte din guvernul de la Bucureşti, dar locuitorii Cătuneniului au avut motive de supărare atunci când renovarea s-a oprit, fiindcă alte proiecte, din Săteni, au continuat. Primarul dă vina pe guvernul actual - republicani, deci partidul lui Gheorghe - pentru tăierea fondurilor (pentru alocarea preferenţială a bugetelor, vezi Ioniţă, 2004). Conversaţia musteşte de acuzaţii reciproce cu privire la management defectuos şi rea-voinţă.
Expunerea publică încurajează retorica zgomotoasă referitoare la mari mize sociale. Intervenţiile anturajului respectă
configuraţia taberelor opuse (deocamdată doar) verbal. Tânărul din Cătuneni îl susţine zgomotos pe Gheorghe, chiar dacă
argumentele lui sunt caracterizate mai degrabă de forţă sonoră
decât de agerime verbală. De partea primarului sunt Grigore, membru al Partidului Popular, şi Vasciuc, susţinător cunoscut care urmărea să-şi recâştige poziţia la registrul agricol, în lucrativa administraţie locală. Pe de altă parte, Mitică pleacă
cu un statut ambivalent, dar îşi schimbă încet-încet poziţia.
Intervenţiile lui sunt mai echilibrate decât ale sicofanţilor republicani, şi totuşi imparţialitatea lui, la fel ca simpatiile celorlalţi, de-abia urmează să fie testate.
Gheorghe începe să se simtă călcat pe nervi de acoliţii primarului şi expediază comentariile lui Grigore cu insulte nevoalate. Spune că el nu stă de vorbă cu „căţeluşii", ci cu cel de care depind cu adevărat lucrurile. Chiar îl plesneşte uşor pe 60
