Semne şi inferenţe în interacţiunea socială
Ca să folosim descrierea sugestivă a cafenelelor cipriote, cârciuma din Săteni este „o importantă casă de schimb pentru informaţie" (Loizos, 1975: 92). Mai presus de toate se află informaţia despre sine, dar e vorba şi de multe altele. A-ţi petrece câteva ore într-o cârciumă înseamnă a vedea şi a fi văzut de ceilalţi locuitori ai Săteniului şi a te angaja în interacţiuni cu semnificaţie socială. Amplasarea centrală face cele două cârciumi locuri propice pentru descoperirea şi comentarea evenimentelor cotidiene sau pentru observaţia pasivă, în aşteptarea unor întâmplări interesante.
În cârciumi există puţină anonimitate. La începutul cercetării mele de teren, am ajuns într-o seară la centru şi m-am oprit între cele două cârciumi, neştiind pe care să o aleg. Văzându-mă indecis, un tânăr m-a strigat, din cârciuma republicană, JOCUL COMPLEX AL NEÎNCREDERII LA CÂRCIUMĂ
67
spunându-mi că „băieţii tăi sunt aici", cu referire la echipa de construcţii din care făceam parte la vremea respectivă.
Conexiunile mele sociale erau deja sub observaţie de ceva vreme. A te aşeza la o masă, a accepta şi apoi a oferi câte un rând şi a aborda diferite subiecte de conversaţie sunt ocazii de a citi şi a-ţi afişa poziţia socială faţă de grupuri şi indivizi.
În timp ce încăierarea avusese un caracter dinamic şi deschis, alte indicii de interacţiune socială sunt mai subtile şi încep chiar din momentul în care cineva păşeşte pe o uşă.
O dată am fost admonestat cu blândeţe de un prieten fiindcă
nu l-am salutat suficient de repede. Atunci când am exagerat în sensul opus, oferindu-mi respectele pentru toată lumea, entuziasmul meu a fost domolit prin criticarea abordării nediscriminate. Asociaţii mi-au făcut un curs scurt de etichetă, cu instrucţiuni referitoare la faptul că ar trebui doar să-ţi saluţi prietenii, pe oamenii importanţi, bătrâni şi în general pe cei merituoşi. Atenţia acordată declasaţilor, beţivilor sau personajelor insignifiante te coboară pe tine însuţi, în timp ce salutul adresat inamicilor sau străinilor e undeva între autoumilire şi impertinenţă. Numai oamenii importanţi salută zgomotos o adunare mai mare, precum liderii politici care cer susţinerea electorală. Unii localnici au observat că primarul salutase cu entuziasm pe fiecare înainte de a fi ales, dar acum era foarte selectiv şi arogant chiar faţă de propria facţiune - încă un simptom de duplicitate.
Dacă actorii sociali nu fac primul pas către oameni pe care îi consideră în mod clar inferiori, ei acceptă saluturile lor, fără
prea mare entuziasm, iar uneori, chiar batjocoritor. Actorii implicaţi în conflicte se salută uneori unii pe alţii, în funcţie de intensitatea certurilor, dar în acest caz salutul sugerează
orice altceva decât amiciţie. Uneori, oamenii se confruntă cu o dilemă reputaţională când cineva li se adresează. Un localnic prost îmbrăcat, suferind de bâlbâială îl saluta adesea pe 68
NEÎN CREDEREA
Mihai cu „S-s-s-salut, vere!". Mihai îi răspundea bâlbâindu-se şi el în glumă şi făcând cu ochiul, dar fără maliţie.
În privat, Mihai mi-a confirmat că tânărul cu acelaşi nume de familie cu el era într-adevăr văr de-al treilea, după tată. În absenţa interacţiunilor sociale constitutive ale rudeniei descrise în capitolul 3, nu ţinea foarte tare să confirme public o legătură cu o persoană considerată săracă şi nu foarte isteaţă.
Cu toate acestea, nu dorea nici să trateze prost un neam de sânge, oricât de îndepărtat, şi nici să fie văzut făcând asta. Transformându-şi salutul în clovnerie, păstra ambiguitatea socială, fără un mesaj clar, determinat de o abordare pragmatică a rela
ţiilor de rudenie.
Locuitorii Săteniului îşi cartografiază permanent relaţiile sociale cu consătenii, investigându-şi relaţiile de rudenie şi de prietenie şi derivând informaţii din comportamentele sociale. Aşa cum voi discuta în capitolele 2 şi 4, intimitatea gospodăriei şi momentele focale ale ritualurilor de familie comunică
încrederea şi cooperarea. Există însă şi cea de-a doua zonă a socialităţii Săteniului, semnificativă pentru relaţiile morale.
Cârciumile sunt locuri în care sătenii se adună între ei, constituind un întreg spectru, de la rude apropiate la cunoştinţe, străini şi chiar inamici. Dramaturgia socială face posibilă o serie de inferenţe cu privire la tipul de relaţie socială care leagă
doi sau mai mulţi indivizi, pe baza unei vaste enciclopedii de indicii.
Cârciumile din Săteni nu au scaune la bar. Cu excepţia câtorva alcoolici sărmani, care îşi dau peste cap rapid băutura şi apoi încep să se plimbe prin încăpere fără ţel, toată
lumea ia loc la o masă. O persoană va alege să stea cu prietenii sau rudele şi va fi acceptată printre ei - sau, cel puţin, cu grupuri în care o relaţie socială poate fi activată. Localnicii pot trage rapid concluzii cu privire la configuraţia socială a momentului doar pe baza felului cum ceilalţi sunt aşezaţi într-o cârciumă. Atunci când numai unu din doi JOCUL COMPLEX AL NEÎNCREDERII LA CÂRCIUMĂ
69
funcţionari ai primăriei, nedespărţiţi până atunci, a apărut în cârciumă timp de o săptămână întreagă, comunitatea a dedus că în relaţia lor s-a petrecut ceva. Un lider local al opoziţiei şi-a certat prietenul fiindcă îşi petrecuse o seară bând cu primarul. După ce Mitică a fost văzut în cârciuma primarului, cumpărând băutura primarului şi aşezat la aceeaşi masă cu acesta de mai multe ori, a fost trasă concluzia că îl linguşeşte pe deţinătorul puterii, în speranţa de a obţine un contract gras cu administraţia locală.
În fiecare caz, observatorii interpretau tiparele vizibile ale interacţiunii sociale ca relevante pentru starea de lucruri complexă, ascunsă de ochiul public. Spectatorii încercau permanent să înţeleagă ce anume motivează un comportament, în detrimentul altuia. În unele cazuri, concluziile trase s-au dovedit a fi greşite. Cei doi funcţionari nu avuseseră nimic de împărţit - pur şi simplu, unul dintre ei avusese multă treabă
pe lângă casă. În alte cazuri, observatorii au tras concluzii ce s-au dovedit mai precise. Mitică a început prin a-şi petrece un timp semnificativ, în cârciumă, cu primarul, şi a ajuns să îl ajute în timpul luptei.
În acelaşi timp, orice actor poate întoarce în avantajul său ambiguitatea întâlnirii într-o cârciumă, în contrast cu interpretarea sigură a unei vizite acasă.1 Viorel i-a reproşat la un moment dat prietenului său Dorin că băuse cu un duşman al lui, cu o seară înainte. Suspectul a reuşit să combată insinuările aducând în discuţie socializarea inocentă dintre doi oameni prezenţi în acelaşi local, care discută despre fotbal sau bârfesc despre nimicuri. Faptul că lucrurile pot fi ulterior prezentate ca asociere întâmplătoare şi insignifiantă permite comunicarea 1 . Vizitele acasă erau percepute ca indicatori clari ai relaţiilor prosociale, din moment ce numai oamenii de încredere şi semnificativi erau bine-veniţi în spaţiul cel mai privat al satului, aşa cum se va vedea în capitolul următor.
70
NEÎNCREDEREA
