JOCUL COMPLEX AL NEÎN CREDERII LA CÂRCIUMĂ
63
fie îl va asalta cu ajutorul acoliţilor. În orice caz, Răzvan fusese extrem de vigilent în decursul conversaţiei, gata oricând de acţiune.
Celălalt aliat, Matei, era un cioban zdravăn, cu un istoric personal de comportamente violente, incluzând închisoarea pentru viol. Încercând s-o rupă cu trecutul, se străduia să-şi consolideze o reputaţie de pacificator luminat, întrerupând luptele cu potenţial sângeros, cu ajutorul prezenţei de spirit şi a dotării fizice formidabile.1 Tânăr şi umil, Gheorghe fusese păstor loial la stâna tatălui lui Matei, iar Matei era prieten bun şi cu Răzvan şi simpatiza (fără a-şi lua vreun angajament clar) cu facţiunea opusă primarului. Deşi proprietarii de oi se luptă între ei adesea pentru drepturile de păşunat şi oportunităţi de comerţ, cei trei ciobani de mai sus se respectau reciproc şi nu avuseseră nici un fel de conflicte pentru statut sau resurse. În câteva secunde de interacţiune socială tensionată, erau ţesute nenumărate straturi de relaţii sociale anterioare.
Apărută din senin, lupta a confirmat intensitatea solidarităţii dintre actori şi le-a definit reputaţiile pentru o bună bucată
de vreme. Adevăraţii aliaţi ai lui Gheorghe ieşiseră la iveală
de la sine, prin faptele lor. Tânărul nenumit din Cătuneni care îl lovise pe agresor se dovedise încă o dată susţinătorul loial al lui Gheorghe. S-a tot lăudat, mai apoi, că oamenii din Cătuneni se susţin unii pe alţii la necaz.2 Caracterul lui Răzvan era deja foarte clar pentru Gheorghe, iar Matei s-a confirmat încă o dată ca aliat de ispravă. Toată lumea râde de prestaţia mea: Gheorghe s-ar fi ales cu gâtul tăiat cu mult înainte ca eu să fi ridicat un deget, deşi totul se petrecuse fix sub nasul meu.
Chiar dacă motivaţiile mele erau bune, nu m-am dovedit demn r. Aveam să-l mai văd, peste câteva luni, despărţindu-i de unul singur pe vreo patru nuntaşi beţi încăieraţi în faţa restaurantului.
2. Lucru nu tocmai riguros exact, fiindcă Gheorghe avea numeroase ciocniri cu consăteni din Cătuneni, mai ales ciobani rivali. Şi totuşi, adevărat în contextul unei confruntări desfăşurate în afara satului.
64
NEÎNCREDEREA
de încredere în situaţii-limită, fiindcă, în lipsa capacităţii de a descoperi duşmanii şi de a mă lupta cu ei, rămâneam doar un asociat loial, însă lipsit de valoare.
Toţi sunt foarte interesaţi de citirea intenţiilor şi mutărilor oponenţilor. Verdictul pentru Grigore şi Vasciuc e clar: sunt acoliţii primarului, care încearcă în mod deliberat să-l incite pe Gheorghe la violenţă, pentru a intra în graţiile stăpânului.
În plus, Grigore s-a arătat periculos, cu agresivitatea lui prostească, iar Gheorghe promite să-i dea o lecţie cuţitarului, despre cum nu te joci cu un cioban renumit că nu lasă ofensele nepedepsite. Toată lumea e de acord că primarul s-a arătat încă
o dată ca un om alunecos şi capabil de manipulare. Este considerat drept principala sursă a conflictului şi principalul antagonist, dată fiind capacitatea dovedită de a-şi provoca indirect adversarii la violenţă, prin manevrarea slugilor ieşite din minţi.
Cel mai controversat efect asupra reputaţiei îl priveşte pe Mitică, care se află încă alături de noi. Gheorghe îl chestionează violent încercând să afle motivele pentru care l-a imobilizat în primele momente ale încăierării. Susţine că asta l-a ajutat pe agresor, împiedicând victima să-i răspundă. Acuzatul contestă interpretarea, susţinându-şi intervenţia pacificatoare prin prevenirea escaladării violenţei. Atunci când acuzaţiile se înteţesc, Mitică se ridică şi pleacă, clamându-şi în continuare nevinovăţia şi bunele intenţii.
În absenţa lui, ceilalţi cad de acord că, cel mai probabil, a trecut în tabăra primarului. A fost văzut bând cu primarul, iar zvonurile din cârciumă spun că a pus ochii pe un contract de lucrări pentru comună. Reacţia lui din timpul agresiunii se dovedeşte totuşi faptul crucial pentru stabilirea reputaţiei.
La fel cum prietenii lui Gheorghe au dovedit cu vârf şi îndesat că sunt aliaţi oneşti, purtarea lui Mitică îl indică drept susţinător al inamicului. Momentul va influenţa interacţiunile sociale ulterioare, fiindcă cei de faţă îl vor evita, parţial sau total, pe Mitică, în discuţiile private importante. Mitică nu va JOCUL COMPLEX AL NEÎNCREDERII LA CÂRCIUMĂ
65
putea face prea multe pentru a schimba impresia făcută printr-un singur gest. Miza era prea mare, iar alegerea lui suficient de suspectă pentru a transmite un semnal de alarmă serios în privinţa direcţiei loialităţii lui.
După ce totul a fost spus şi făcut, se întâmplă surprinzător de puţine. Nimeni nu reclamă incidentul la poliţie, Gheorghe nu se apucă să se răzbune - tânărul din Cătuneni i-a dat deja o lecţie agresorului, se laudă el -, iar Grigore îşi permite să se întoarcă în centru, dar numai la cârciuma popularilor. Justifică faptul că a scos cuţitul prin umilirea fizică şi verbală de către Gheorghe, în faţa celorlalţi. Din câte mi-am putut da seama, nu avea intenţii reale de crimă. Am aflat, de la ceilalţi, că lama cuţitului era cam tocită. Era însă foarte important pentru Grigore să fie văzut apărându-şi demnitatea şi întărindu-şi relaţia cu facţiunea primarului, prin agresarea rivalilor.
Toate acestea ar putea fi justificări post-factum sau speculaţii etnografice, însă exprimă reflecţii importante cu privire la managementul sinelui în public. Lupta lasă în siajul său o radiografie a competenţelor individuale, trăsăturilor de caracter şi loialităţilor sociale, considerate de public drept dovezi sociale relevante şi solide, dat fiind faptul că cearta e de pomină.
Interpretarea unor astfel de evenimente publice scormoneşte după detaliile adevărate, relevante, sub aparenţa ambiguă: ceea ce vrea să arate - şi arată că are intenţia să arate - un actor, atunci când spune (şi face) ceva, pentru a împrumuta o distincţie din lingvistica pragmatică.
Lupta din cârciumă este o fereastră empirică prin care vedem preocupările pentru reputaţie ale localnicilor din Săteni ce se inserează în anumite forme de interacţiune socială. Atunci când viaţa lui Gheorghe este pusă în pericol, Matei îşi confirmă imaginea de pacificator (personală) şi de prieten al lui Gheorghe (socială), cu preţul unui cost (risc) propriu. Răzvan se conformează pactului moral de mutualitate cu Gheorghe şi îşi pune în joc contribuţia valoroasă împotriva duşmanilor 66
NEÎNCREDEREA
acestuia. Mitică, pe de altă parte, şi-a creat, vrând-nevrând, o reputaţie de aliat al primarului. Primarul îşi confirmă reputaţia de trăgător de sfori, inteligent, dar mai puţin violent totuşi decât oponenţii săi - chiar laş din perspectiva masculinităţii ciobanilor.
Fiindcă vizitele la cârciumă se pot termina cu conflicte, clienţii trebuie să fie capabili de a face discemeri şi să se bazeze pe relaţiile sociale de mutualitate şi încredere, faţă de concurenţi şi resursele sociale ale acestora. Ca totdeauna, sătenii îi evaluează pe ceilalţi ca potenţiali parteneri, aliaţi confirmaţi sau duşmani pe faţă. Cârciuma este o piaţă a cooperării, în care oamenii văd acţiunile altora ca oferind informaţie despre loialităţile şi competenţele personale şi ştiu că propriile lor acţiuni vor fi judecate în mod asemănător. Chiar dacă încăierările sunt momente rare şi intense cu relevanţă socială, fiecare gest, oricât de mic, contează.
