la morala generică în societate şi, în mod paradoxal, se dovedesc factori ce menţin stabilitatea socială.
Tiparele de interacţiune socială se modifică în Săteni, aşa cum au făcut-o întotdeauna şi peste tot. Capitolul 6 se foloseşte de poziţia mea etnografică de ucenic zidar pentru a urma istoria personală a unui antreprenor care trece prin câteva dileme morale. Succesul lui economic iniţial s-a bazat pe legăturile morale de neam şi prietenie pe care le avea la dispoziţie ca orice alt localnic, dar oportunităţile şi costurile afacerii l-au făcut pe antreprenor să îşi extindă conexiunile în afara acestei sfere, în societatea mai largă a Săteniului şi dincolo de aceasta. Procesul de construcţie a unei case implică angajamente sociale costisitoare, dincolo de cunoştinţe şi relaţii, şi deci o balanţă complexă a încrederii între cei implicaţi. Mai important, o schimbare în modul de producţie a caselor va avea impact asupra aspectului moral al cooperării. Din perspectiva actorului, recenta diviziune socială a muncii schimbă orientările pe termen scurt şi lung şi, în consecinţă, valoarea rudelor şi a străinilor, în calitate de persoane cooperante în proces. Voi argumenta că această schimbare rezonează cu transformări mai extinse ale concepţiilor morale şi tiparelor interacţiunii sociale, sugerând că atât istoria personală, cât şi transformarea instituţională au un rol în evoluţia încrederii.
Capitolul final revine la punctul de unde am plecat, dezmembrarea grajdurilor. Absenţa cooperării dintre membrii CAP-ului e un exemplu de eveniment în care actorilor le-au lipsit resursele de încredere necesare pentru interacţiunea în folos mutual, din cauza structurii de experienţe şi aşteptări preexistente. Voi compara lipsa de recompensă imediată a unei dezangajări ipotetice cu euforia socială a acţiunii nepremeditate. Un câştig neaşteptat, venit din afară, i-a făcut pe oameni să transcendă jocul cu sumă nulă al existenţei, zugrăvind o imagine diferită a Săteniului, chiar dacă doar pentru câteva zile. Voi folosi aceste momente contrastante pentru a trece 52
NEÎNCREDEREA
din nou prin dovezile etnografice cu privire la fundalul proceselor istorice, pentru a deschide o conversaţie despre noi şi productive - şi, deocamdată, ipotetice - căi de investigaţie antropologică şi interdisciplinară referitoare la natura încrederii, la Săteni şi aiurea.
Scopul primar al acestei cărţi este descrierea etnografică, cu alte cuvinte prezentarea şi traducerea practicilor şi reprezentărilor unui grup de oameni, observat şi interpretat de un antropolog. Dar actul descrierii are implicaţii teoretice probabil inevitabile. Etnografia descrie modul cum relaţia dintre încredere şi neîncredere se concretizează la toate nivelurile societăţii Săteni ului, de la cele mai sumare interacţiuni la instituţiile perene ale teoriilor populare de ontologie socială. Felul cum localnicii se comportă la o nuntă, ce anume înseamnă
nunţile şi modul cum nunţile se încadrează în peisajul moral al locuitorilor Săteniului sunt trei fenomene distincte, legate de rolul încrederii.
Voi argumenta, în particular, că încrederea în sensul de anticipare a cooperării joacă un rol fundamental în felul în care localnicii din Săteni îşi fac şi desfac relaţiile de rudenie, facţiunile politice, întreprinderile economice, casele şi mormintele. În consecinţă, mai degrabă decât a ne întreba de ce există atâta neîncredere la Săteni, va trebui să înţelegem felul cum apare încrederea şi cât de mult se poate extinde aceasta, date fiind procesele naturale, istorice şi culturale aflate în curs.
Dacă înţelegem mecanismele cauzale care fac oamenii să nu aibă încredere unii în alţii, neîncrederea apare nu ca un pandant malefic al încrederii, ci ca o alternativă rezonabilă a acesteia. De exemplu, ea, neîncrederea, îţi poate salva pielea în cârciuma din sat.
Capitolul 1
Jocul com plex al neîncrederii la cârciumă
Imaginaţi-vă că aţi coborât în centrul unui sat, iar autobuzul care v-a adus se îndepărtează, dispărând din raza vizuală. Încep cu o parafrază la reflecţiile lui Malinowski despre punctul de plecare al etnografiei fiindcă primul capitol propune un experiment. Abordarea aceasta oferă o primă deschidere către realitatea vieţii rurale, reflectând în acelaşi timp procesul şi rezultatele observării participative, principala metodologie folosită în această cercetare. Dar, mai degrabă decât să mă ocup de subiecte antropologice serioase ca relaţiile de înrudire, religia sau modurile de producţie, voi descrie un domeniu aparent frivol al societăţii Săteniului. Există un loc perfect pentru a începe să înţelegi neîncrederea din Săteni, dacă ai aterizat exact în centrul satului.
Într-o zi obişnuită, nu vei vedea mulţi oameni, fiindcă cei mai mulţi localnici lucrează în spatele gardurilor, în curţile proprii, sau departe, pe câmp. Şi totuşi, atmosfera se animă
în jurul a două baruri aflate peste drum de primărie şi de staţia de autobuz. De obicei, vreo zece-douăzeci oameni sunt aşezaţi la mese în încăperile mucede, afumate, sau afară, pe terasă, în după-amiezile fierbinţi de vară. Băutura e un pic mai scumpă
decât în localurile mai mici de la periferie - mai ales berea şi o serie de licori dubioase, numite aspiraţional vodcă sau rom, vândute la preţuri de I leu paharul -, şi, spre surpriza mea,
„dubla" are 200 de mililitri. În fundal, la televizoare se văd JOCUL COMPLEX AL NEÎNCREDERII LA CÂRCIUMĂ
55
Figura 1.1 O cârciumă din Săteni
ştiri, fotbal şi muzică populară şi, din când în când, cineva mută în glumă pe canalul porno, provocând zbierete şi remarci grosolane din partea spectatorilor. Bărbaţii rămân flăcăi toată viaţa, iar cârciumile sunt spaţii chintesenţial masculine (vezi Figura 1.r).
56
NEÎN CREDEREA
Alegerea uneia dintre ele în detrimentul alteia este o chestiune cu importanţă socială. Berescu, consilier al Partidului Popular şi cârciumar, practică o formă aparte de selecţie a clien
ţilor. Atunci când cealaltă cârciumă se închide, la miezul nopţii, încuie ostentativ grilajul de fier al uşii proprii, negând accesul băutorilor târzii, cu excepţia clienţilor fideli şi a notabililor satului. Deşi asta îl face să piardă un număr semnificativ de consumatori, practica ciudoasă a lui Berescu provine din frustrarea faţă de clienţii neloiali, care vor să profite de ora târzie de închidere pe care o oferă, după ce şi-au cheltuit majoritatea banilor în altă parte.
Însă pentru clienţii de top - primarul Partidului Popular, de exemplu -, după ce închide grilajul, Berescu aranjează o agapă târzie într-o cameră privată, căreia i se alătură. Am fost uimit de modul cum clienţii acestor libaţii erau capabili să conducă până acasă, chiar dacă de-abia se ţineau pe picioare, lucru care a dus, desigur, şi la câteva maşini răsturnate în şanţuri.
Cealaltă cârciumă închide mai devreme fiindcă Florica şi Costel nu sunt proprietarii ei, ci doar un cuplu mai vârstnic, dintr-o localitate învecinată, angajat de un om de afaceri local, apropiat de republicani. Atraşi de păcănele, jocurile de remi pe mize mai mari, manele şi un design de interior ceva mai modern, tinerii frecventează mai degrabă cârciuma „republicană", drapată în mov electoral în timpul alegerilor, şi tind să se asocieze acestei facţiunii politice. Încă setoşi la ora închiderii, aceştia sunt clienţii care se ciondănesc repetat cu Berescu, prin grilajul încuiat, înciudaţi de sancţiunile cărora acesta i-a supus.
Băutura e mai ieftină în cârciumile periferice, iar mersul împleticit până acasă durează mai puţin, dar acestea sunt pentru consumatorii mai interesaţi de conţinutul paharelor decât de atmosfera socială a locului. Numai în buricul satului îţi poţi freca coatele cu protipendada. Cu excepţia câtorva băutori JOCUL COMPLEX AL NEÎN CREDERII LA CÂRCIUMĂ
57
