NEÎNCREDEREA
Etnografia este şi un experiment natural de dinamică socială. Am început cu aşteptări naive cu privire la imersiunea totală în „imponderabilitatea vieţii concrete şi a comportamentelor tipice" (Malinkowski, 1992: 20). Uneori, calea etnografică
include mai multe ocoluri, conforme mai puţin cu dorinţele antropologului, cât cu organizarea socială a localităţii. Interacţiunile cu sătenii, accesul la spaţiile şi relaţiile sociale au fost determinate în mare parte de mecanismele sociale ale încrederii şi reciprocităţii discutate în această carte. Etnografia este un experiment natural de construcţie a unei reţele personale de încredere şi cooperare, care oferă în acelaşi timp o experienţă la prima mână a neîncrederii.
Planul unei etnografii a neîncrederii
La fel ca toate societăţile, Săteniul este un labirint de relaţii şi instituţii sociale şi de procese ecologice şi tehnologice. Antropologul trebuie să aleagă, pentru cititorii lui, o uşă de intrare în labirint, iar această primă decizie este esenţială, din motive simbolice şi pragmatice. Povestea imersiunii mele sociale începe din acel loc în care străinii şi localnicii pot lesne interac
ţiona, dar în care, totodată, tronează neîncrederea.
Capitolul r descrie întâlnirea etnografică cu cârciuma din Săteni, arenă de confruntare în care bărbaţii au interacţiuni sociale marcate de înşelătorie, conflict şi dominare. Astfel de spaţii dramaturgice contribuie la reputaţia individului ca actor social competent - sau nu. Încrederea şi cooperarea sunt decisive pentru rezultatele personale şi sunt des puse la încercare în contextul adversităţii sociale. Jocurile de influenţă ale tavernei ilustrează faptul că o mare parte din etica Săteniului pune accentul pe responsabilitatea personală a individualismului competitiv, în confruntarea cu o lume imprevizibilă
şi necruţătoare.
INTRODUCERE ÎN SĂTENI 49
Capitolul 2 ne mută atenţia către o sferă socială cu totul opusă: gospodăria, cu toată căldura şi siguranţa ei. Descriu o societate domestică, în care fiecare element definitoriu este un nucleu de oameni şi lucruri legat inextricabil şi clar delimitat de restul societăţii. Principalul criteriu de orientare existenţială a unui om, în termeni de identitate, motivaţie, moralitate şi practici, e axat pe familie şi pe ecologia materială
şi socială a acesteia. Acesta este obligaţia fundamentală faţă
de singura entitate corporată a societăţii săteşti. Demersul etnografic sugerează şi o funcţie epistemică a gospodăriei, loc în care separarea dintre sfera încrederii şi sfera neîncrederii este însemnată în materialitatea mediului construit ce între
ţine legătura mutuală care uneşte familia laolaltă. Arhitectura caselor şi obiceiurile domestice reflectă şi creează tipare de interacţiune familială cooperativă şi reprezentări mentale ale privatului, ca bariere de apărare împotriva răului social.
Al treilea capitol se ocupă de două probleme referitoare la relaţiile de rudenie din Săteni. Prima se leagă de faptul că aceste relaţii par, pe de o parte, un dat, ceva permanent. Şi totuşi, ele apar în egală măsură ca fiind ceva creat şi condiţional. A doua problemă este că oamenii ar trebui să se comporte moral faţă
de neamurile lor, dar nu o fac întotdeauna. Localnicii din Săteni au soluţii culturale la astfel de probleme. În această parte a cărţii, mă ocup de contractul moral pe care îl implică statutul de neamuri în Săteni, asociat cu fapte ale naturii, genealogiei şi ritualului. Toate formele de înrudire din Săteni au o trăsătură comună, descrisă ca bunăvoinţă de antropologi, pe care o voi identifica drept încrederea în comportamentul echitabil al partenerilor aflaţi într-o relaţie de cooperare mutuală. Aşteptările sociale cu privire la generozitate şi reciprocitate evocă
un simţ moral intuitiv şi sunt codificate în norme de comportament. Conflictul şi neîncrederea erodează legăturile de sânge, în timp ce cooperarea îndelungată pot crea astfel de relaţii fără
urmă de rudenie biologică. Mă voi concentra pe ritualurile şi 50
NEÎNCREDEREA
practicile legate de căsătorie, pentru a analiza felul cum angajamentele morale se schimbă în diferite perioade ale vieţii individului şi au evoluat în istoria recentă, pentru a răspunde transformărilor individuale şi sociale.
O trăsătură particulară a neamului este aspectul public al reprezentărilor sale. Capitolul 4 analizează mecanismele sociale asociate cu practicile funerare, în chip de vehicule comunicaţionale pentru rudenie şi moralitate. Caracterul final şi evident al morţii biologice creează pentru actorii sociali o scenă
în care relaţiile sociale pot fi încrustate public întru perpetuitate morală. Practicile mortuare comunică şi reproduc o concepţie transcendentală despre lume, în care conflictul şi fragmentarea sunt delimitate şi stăpânite prin solidaritate morală. Voi argumenta că instituţiile şi evenimentele ritualurilor mortuare joacă un rol crucial în propagarea reprezentărilor sociale, simbolizând încrederea pe termen lung în morala particularizatoare, interpersonală, ca resursă primară a vieţii sociale, împotriva ameninţării existenţiale a amoralităţii generalizate.
Capitolul 5 urmăreşte relaţia încredere/neîncredere în politica locală, studiind organizarea formală şi informală şi interac
ţiunile acesteia. Pentru a păstra controlul guvernării locale, actorii politici ai Săteni ului trebuie să fie capabili să mobilizeze mai multe resurse decât adversarii lor, iar acestea se transformă în susţinere socială în timpul confruntărilor electorale.
Cu toate astea, fidelitatea faţă de o facţiune sau alta nu este nici ideologică, nici aplicată la un grup esenţializat, ci strategică şi circumstanţială, bazată pe morala personalizată. Voi descrie felul cum antreprenorii şi facţiunile politice se revelează, atât în dinamica competitivă a confruntării cu oponenţii, cât şi în angajamentul reciproc bazat pe prietenie şi statutul de neamuri. Voi arăta cum fragmentarea morală, corupţia politică, patronajul şi utilizarea personală a puterii politice se potrivesc în mare cu reprezentările localnicilor cu privire INTRODUCERE ÎN SĂTENI
51
