secretă cu altcineva, privind probleme importante, ascunşi în văzul tuturor.
Cârciumile sunt o categorie de sine stătătoare, dar nu cu totul diferită de interacţiunile de zi cu zi, în materie de indicii de afiliere şi iniţiativă socială. Ceea ce le defineşte în mod special este o stare de metavigilenţă, care se traduce prin faptul că eşti cu atât mai vigilent cu cât ştii că şi ceilalţi sunt vigilenţi.
În consecinţă, fiecare gest contează, iar orice neglijenţă este taxată. Simplul fapt de a te arăta în centru sau de a te aşeza la o anumită masă, cu anumiţi oameni, include capacitatea de a te arăta la înălţimea propriei reputaţii, din moment ce ai ales să participi la jocul deschis al reputaţiilor.
Jocurile din umbră şi indiciile indirecte nu au mai contat după ce Mitică a ales deliberat să îi arate primarului că e de partea lui - sau cel puţin că nu i se opune - transmiţând, cu costuri personale, un semnal credibil de afiliere sau non-agresiune. Informaţia proaspătă a făcut insinuările anterioare mai credibile şi i-a clarificat imaginea de susţinător popular, în ciuda tentativei lui de a şi-o deghiza într-o intervenţie neutră.
În consecinţă, susţinătorii opoziţiei au început să evite să-i dezvăluie secrete importante, de teamă că de la Mitică ele vor ajunge la primar.
Efectele reputaţiei de cârciumă se transferă şi asupra altor domenii sociale. Curiozitatea investigativă şi interpretarea elaborată a faptelor sociale se răspândesc în ţesătura altor sfere.
Atunci când Mitică a trecut de la socializarea cu primarul la cârciuma popularilor şi imobilizarea lui Gheorghe în luptă
la participarea la un grătar la cabana primului, la câteva săptămâni după luptă, interpretările anterioare şi-au găsit pe deplin justificarea.
Din mijlocul celor care nu făceau nimic pentru a-şi ascunde aversiunea faţă de primar, am fost capabil să observ cum aceştia citesc interacţiunile din cârciumă ca ilustrări ale rela
ţiilor politice. Primarul venea de obicei însoţit de un grup J OCUL COMPLEX AL NEÎNCREDERII LA CÂRCIUMĂ
71
de prieteni şi susţinători pe care detractorii îl numeau „haita de căţei", adică sicofanţi. Cuvântul „căţel" denotă slăbiciune, vulnerabilitate, docilitate, frică faţă de stăpân şi atitudine de cerşetor caracteristică puilor, dar şi câinilor de mici dimensiuni, spre deosebire de dulăii ciobanilor. Mai mult, descrierea corespunde structurii ierarhice sociale a unei haite de canide, cu primarul conducând din mijloc, înconjurat de aliaţii apropiaţi ceva mai puternici şi apoi de un cerc de susţinători slabi şi oportunişti.
Folosind această metaforă, adversarii primarului explicau succesul politic al acestuia ca pe un amestec de coaliţii puternice, şi totuşi fragile, cu locuitorii importanţi ai satului, care îi aducea dominaţia asupra celor slabi. În ciuda aparentei desconsiderări, liderii opoziţiei nu aveau nici o reticenţă în atragerea „căţeilor" de partea lor, chiar şi în cârciumi. Atunci când un consilier local din partidul primarului a ales să se aşeze la masa lui Răzvan în cârciuma republicană, în loc să îşi ia locul între populari, a transmis tuturor un semnal cu privire la o schimbare de reţele sociale şi loialitate care avea să producă
reverberaţii asupra interacţiunilor viitoare.
Strategic sau intuitiv1, obişnuiţii cârciumilor îşi arată valoarea de parteneri pentru cooperare şi îşi comunică forţa competitivă către publicul mai larg. O astfel de preocupare faţă
de reputaţia personală şi interesul pentru reputaţia altora pot fi asociate cu o morală contractualistă, bazată pe echitate şi alegerea partenerilor (Baumard, 201 6). Localnicii se aşteaptă
ca anumiţi consăteni să-i ajute şi să fie de partea lor şi urmăresc r. Mă refer aici la dihotomia dintre cogniţia reflexivă şi cea intuitivă
(Sperber, 1997), dar nu intenţionez să mă ocup de ea în detaliu, în lucrarea mea. Rămâne de stabilit dacă Răzvan i-a luat apărarea lui Gheorghe fiindcă ştia, reflexiv vorbind, că de la el se aşteaptă asta, sau dacă a acţionat intuitiv, sub impactul emoţiilor. Cel mai probabil, ambele explica
ţii sunt adevărate, aşa cum presupune o teorie a moralităţii bazată pe simţul dreptăţii şi pe reputaţie (Sperber şi Baumard, 201 2).
72
N EÎNCREDEREA
cu atenţie modul cum astfel de aşteptări sunt satisfăcute. Numeroasele forme ale interacţiunii de cârciumă au motivaţii şi consecinţe morale şi furnizează informaţie relevantă privind moralitatea actorilor.
Concluziile trase din integrarea comportamentului observat în cunoştinţele de ansamblu motivează acţiunea ulterioară. Bazat pe reacţiile lui Mitică, unii observatori au decis să-l evite. Alţii au decis să aibă încredere în el, în calitate de aliat social, lucru care a dus la asocierea lui permanentă cu facţiunea primarului. Costisitoarea lui decizie de acţiune i-a creat percepţia de a fi dedicat anumitor relaţii sociale. Cârciuma nu era singurul loc în care ar fi putut să-şi afişeze un astfel de comportament, dar, cu siguranţă, era cel mai potrivit loc în care competenţele personale sunt puse la încercare.
Exploatare şi generozitate
Fiind fumător la vremea respectivă, am remarcat că cei mai mulţi localnici nu-şi lasă pachetul de ţigări pe masă, ca prietenii mei din mediul urban. Am realizat curând că posesorul unui pachet aflat la vedere e tapat rapid. Oameni pe care îi cunoşteam mai mult sau mai puţin, sau chiar deloc, îmi cereau ţigări atât de des, încât fumau mai mult decât mine din pachetul meu. Am decis să-l ţin în buzunar şi apoi am urmat exemplul apropiaţilor, care susţineau tot timpul că nu mai au ţigări, sau mai au doar câteva, oricare-ar fi fost situaţia. Aceştia scoteau chiar un pachet gol din buzunar în chip de dovadă, la nevoie, şi bineînţeles aveau un altul, plin, într-un altul.
Atunci când li se cereau ţigări, ridicau mâinile în sus - ,,n-ai decât să mă cauţi!" - pentru a-i asigura pe cei din jur că e vorba de lipsă de resurse, şi nu de egoism sau duplicitate - procesele asociate actului de a tapa pe cineva de ţigări.
JOCUL COMPLEX AL NEÎNCREDERII LA CÂRCIUMĂ
73
Pe de altă parte, băuturile nu erau aproape niciodată cerute, ci oferite. Se întâmpla foarte des ca clienţii să-şi strige prietenii din colţul celălalt al camerei, întrebându-i ce vor să bea, făcând pe toată lumea să înţeleagă cine sunt apropiaţii lor, cât de bine le ştiu preferinţele şi că sunt gata să facă o investiţie în plăcerea lor. Numai beţivii înveteraţi cereau direct - de obicei, fără succes - un pahar. Ca neofit social, am fost victima insistenţelor unui tânăr care îmi curăţase fântâna. Acesta mi-a cerut în repetate rânduri bere, susţinând că făcuse o treabă foarte bună (nu fusese deloc aşa). Exasperat, un prieten a intervenit şi a început să-l mustre fiindcă încearcă să profite de mine.
Nu aveam nici un motiv să-i cumpăr bere, insistenţa lui era o tentativă pură şi simplă de exploatare şi nu era deloc ruşinos să refuzi cererile neîntemeiate - chiar dimpotrivă.
Băuturile circulau între oameni conform unui tipar de reciprocitate care funcţiona cel mai bine atunci când era subîn
ţeles. Dacă cineva oferise o bere unui alt bărbat, spunând că
înapoiază sticla primită cu o zi înainte, acesta o făcu ţăndări pe jos. Persoana în cauză susţinea că nu e motivată de un schimb punctual. ,,Nu sunt ca tine, eu nu mă gândesc la asta, când am bani, dau de băut tuturor." Atenţia, inferenţele şi expresia publică se succedă atunci când oamenii îşi pun în mişcare mintea pentru a detecta indicii sociale relevante. Astfel de remarci ostentative, utilizate strategic, exprimă preocuparea vorbitorului pentru reputaţia lui socială. În acest caz, în joc era percepţia de generozitate generalizată (Sahlins, 197 2; Tooby şi Cosmides, 1996). Atunci când băutura era oferită
în contrapartidă şi nu dezinteresat, actorul în cauză refuza oferta, exprimându-şi demonstrativ aprecierea faţă de prietenia autentică în care darurile se schimbă fără a ţine socoteala (Hruschka, 2010).
Eticheta comportamentelor din cârciumă conţine semnale subtile, dar şi mai puţin subtile, cu privire la interacţiunea socială. Oamenii îşi doresc să fie protejaţi de exploatare, de cei 74
NEÎNCREDEREA
