Barbutul, joc total ilegal asociat cu închisorile şi lumea infracţională, este de regulă evitat de gospodari, dar se practică
în partide spontane, pe aleile întunecoase din spatele cârciumii. Jocul e caracterizat printr-o serie de runde rapide, în care un jucător dă cu zarurile, iar ceilalţi pariază împotriva lui.
Banii trec repede dintr-o mână în alta şi totul se termină după
câteva mize mari, cu un câştigător incontestabil. Din nou, conversaţia este foarte redusă, limitată la imprecaţiile perdanţilor şi accesele de satisfacţie ale câştigătorilor. Chiar dacă jocul depinde în totalitate de şansă, participanţii sunt atenţi la strategiile individuale.
Jucătorii tind să interpreteze norocul altuia ca pe un indiciu de măsluire. Aparent, jucătorii pe mize mari (care nu provin în general din Săteni) verifică zarurile atunci când mizele se ridică la mii de euro. Alte dăţi, norocul este asociat cu capacitatea sexuală, fie prin aluziile la aventurile erotice ale participanţilor dinaintea jocului, fie atunci când jucătorii freacă
zarurile de organele genitale, pentru a le da putere. Abţinerea sexuală este o sursă de noroc des menţionată, cu o obscenitate jucăuşă. Dacă un jucător pare foarte norocos, ceilalţi îi ridiculizează abstinenţa, evitând totuşi să parieze împotriva lui.
Jargonul de pârnaie şi referinţele la jocurile cu mafioţi sugerează că mulţi dintre ei nu au fost în cea mai bună înţelegere cu legea.
Jocurile de noroc se desfăşoară conform unor tipare de regulă aleatorii, dar jucătorii sunt în general atenţi la iniţiativa personală a oponenţilor. În jocurile prieteneşti de remi, câştigurile şi pierderile sunt nivelate de atmosfera permanentă de relaxare şi competiţie prietenească, iar trofeul financiar este împărţit între participanţi, sub formă de băuturi. Celălalt tip de remi şi barbutul sunt însă jocuri pur competitive, fără aşteptări de reciprocitate, amiciţie sau rânduri oferite simbolic pentru consolarea învinşilor. Aspectul de sumă nulă duce această
variantă de joc în domeniul individualismului competitiv.
82
NEÎNCREDEREA
Reprezentările cognitive ale fiecărui jucător clasează comportamentul celorlalţi în categorii ca norocul persistent, măiestria ascunsă sau strategiile înşelătoare. Toţi cei implicaţi în partidele pur competitive interpretează atent prestaţia personală a celorlalţi pentru a se proteja de trişori sau jucătorii extrem de capabili. Mai mult, investigarea succesului se extinde şi la agenţii non-umani.
Cârciuma republicană instalase două maşini de păcănele, care deveniseră în scurt timp un loc de adunare a pariorilor hărşiţi. Jucătorii le foloseau pe rând, individual, cu excepţia unor perechi de prieteni care împărţeau investiţiile şi profitul.
Cei mai mulţi dintre jucători ştiau că maşinile erau astfel programate, încât să returneze mai puţini bani decât erau introduşi în ele, dar toată lumea spera într-o pleaşcă aterizată din cer.
Spre deosebire de remi şi barbut, păcănelele opun omul maşinii, dar competenţa individuală era avută în vedere şi în cazul lor. Câştigătorii tindeau să se laude zgomotos cu norocul personal, într-un sens diferit de şansa aleatorie. Succesul era atras şi prin farmece făcute maşinii care dispensa câştigurile. Jucătorii o sărutau sau îi vorbeau, o scuipau, o pocneau sau o loveau cu picioarele, în funcţie de rezultatul unei runde.
Unii foloseau moduri speciale de a apăsa pe butoane pentru a influenţa rezultatele, în timp ce alţii chestionau maşina, în glumă, cu privire la starea ei de spirit sau ceea ce-i displăcea în momentul respectiv.
Însă jucătorii erau preocupaţi şi de mai mult decât norocul, încercând să ghicească secretele maşinii, pentru a paria strategic. Cei experimentaţi, de regulă aceiaşi cu cei de la remi şi barbut, credeau că maşina poate fi învinsă dacă reuşeşti să-i citeşti regulile cauzale interne. Amintirea şirurilor de câştiguri anterioare sugera că recompensele de proporţii apăreau după ce mulţi perdanţi hrăniseră maşina cu bani, fără succes.
Un jucător competent trebuia să aştepte ca un număr de nenorocoşi să îndoape maşina cu bani, căutând momentul optim JOCUL COMPLEX AL NEÎNCREDERII LA CÂRCIUMĂ
83
pentru un câştig important. În mod asemănător, se considera de regulă o idee proastă să joci la o maşină care tocmai a oferit un câştig semnificativ. Presupun că algoritmii maşinii erau probabilistici, dar explicaţiile jucătorilor sugerau un design de evenimente care includeau intenţionalitatea umană (a altor jucători sau a proprietarilor/creatorilor maşinii).
Un caz spectaculos de căutare a intenţionalităţii umane în spatele mecanismelor unei maşini s-a întâmplat atunci când miza loteriei de stat s-a ridicat brusc la câteva milioane de euro. Deşi oamenii au devenit entuziaşti, am descoperit faptul că mulţi localnici erau convinşi că loteria era măsluită: ,,Dacă
atâta lume joacă săptămână de săptămână, cum de nu câştigă
nimeni?" Anomalia era explicată prin intervenţia umană. Toată
lumea putea vedea, la televizor, dispozitivul pneumatic care selectează şase din cele 49 de numere, dar toţi îşi închipuiau că organizatorii folosesc magneţi pentru a controla bilele care erau amestecate.
Din nou, raţionamentele bazate pe intenţionalitate umană
caută un tipar în evenimente aleatorii, iar eu eram de astă
dată decis să demontez această prejudecată. Şi dacă presupusa minte care instrumentează totul din umbră alege numere care au fost deja alese şi de un jucător inocent? Dar ceea ce eu nu ştiam este că managerii loteriilor au acces la seturile de date ale tichetelor şi pot alege întotdeauna exact acele şase numere care nu au mai fost jucate de nimeni.
Dar, dacă localnicii îşi închipuiau că extragerea era măsluită, i-am întrebat, exasperat, de ce mai joacă? De ce toţi cumpără
