lumea a recapitulat detaliile: ora cinci dimineaţa, cizme, centură de siguranţă, înotat în râu şi aşa mai departe.
S-ar putea să vă fi dat seama că nu exista nici un proiect de stăvilar. Grupul l-a păcălit, premeditat, pe Bobi, cu ajutorul a ceea ce folcloriştii numesc snipe hunt* sau misiunea fraierului (Smith, 195 7), o farsă elaborată pusă în scenă de experţi pe seama unui novice într-un mediu complex tehnologic sau terminologic. A doua zi, Bobi a fost lăsat cu ochii în soare, vorba vine, căci a aşteptat degeaba, cu geanta în mână, la ora cinci dimineaţa, în mijlocul satului.
Am observat mai multe astfel de farse, dar pe unele nu le-am anticipat. Într-o cultură a constructorilor în care rezistenţa fizică e semn de bărbăţie, eram singurul care foloseam
* Vânătoare de becaţină, dar „becaţină" are sensul unui animal inexistent. Asemănător cu expresia românească „a trimite după potcoave de cai morţi".
88 NEÎNCREDEREA
echipament de protecţie. În pauza de prânz, Mihai ne-a spus că e supărat. Cineva pe nume „unchiul Toma" îl întrebase dacă omul nou în echipă, ,,inginerul" care umblă cu cască portocalie pe siturile de construcţie şi lucrează la laptop în cârciumi, e cel care-i proiectează construcţiile. Supărat că nu îi este recunoscută măiestria în timp ce eu primesc aprecieri nemeritate, Mihai şi alţi câţiva membri ai echipei mi-au cerut să renunţ la accesorii. Toată povestea era o farsă: nu exista nici un unchi (bineînţeles că am întrebat pe toată lumea despre el şi m-am făcut de râs), nu exista nici o bârfă de acel tip şi toată lumea ştia foarte bine cine sunt şi ce fac pe şantier. Am fost momit de propria naivitate etnografică, ce includea percepţia acută a rolului meu ambiguu în sat.
Fascinant e faptul că aceste farse nu sunt pregătite din timp.
Nu există vreun plan preexistent, nici un complot elaborat, care să includă scenariul, prezentarea sau victima. Totul începe cu unul dintre actori încercând să prindă în laţ o victimă. Instigatorul iniţial lansează apoi un scenariu deschis, dar numai într-un context social favorabil. Nu-şi poate începe farsa decât în prezenţa unui public care poate oferi continuări sau confirmări. Succesul farsei depinde fundamental de strategia de cooperare a câţiva actori.
Farsorii reuşesc să se coordoneze fără comunicarea prealabilă şi fără alte informaţii decât cele comunicate implicit de farsă. Totuşi, pentru a fi capabil să pună în scenă o piesă
credibilă, iniţiatorul trebuie să transmită un semnal că spusele lui nu fac parte din registrul onestităţii. Codul este inclus chiar în mesaj: nu există nici un stăvilar în munţi, nici un unchi Toma. Numai cei care ştiu asta îşi pot da seama că victima este trimisă după potcoave de cai morţi.1
1 . Specialiştii folosesc jargonul profesional (sau aparenţa lui, mai degrabă) pentru a emite mesajul ascuns, în astfel de „comisioane ale naivului" (Buxman, 2008; Zurcher, 1965).
JOCUL COMPLEX AL NEÎNCREDERI I LA CÂRCIUMĂ
89
O momeală cognitivă de succes conţine ceva relevant pentru victimă. Bobi a fost păcălit cu o ofertă de lucru, eu, printr-o contestare a identităţii pe care mi-o formasem în sat, iar un om de pază a fost momit prin veşti cu privire la concedieri şi reorganizări ale ordinii publice. Veridicitatea este sporită atunci când adresarea are loc oblic, către o altă persoană decât ţinta.
Omul de pază se afla la câţiva metri de doi săteni care au început să comenteze zvonuri despre planurile de restructurare a „pândarilor" - suficient de tare pentru a fi auziţi de la o oarecare distanţă, dar şi de încet pentru ca discuţia să pară privată.
Atunci când omul respectiv a plecat acasă îngrijorat, cei doi au izbucnit în râs.
Primele momente ale şaradei sunt decisive pentru evoluţia ei ulterioară, din moment ce trebuie să creeze credibilitatea sursei. Dacă cei doi i s-ar fi adresat direct victimei, aceasta ar fi putut deveni suspicioasă cu privire la intenţiile lor. N-am văzut niciodată iniţiatori care abordează o victimă cu totul frontal. În cele mai multe cazuri, o farsă debutează nonşalant, în mijlocul conversaţiilor anterioare. Elementul-cheie care lucrează în favoarea iniţiatorilor este deci aparenţa inofensivă, care maschează intenţiile manipulative.
Componenţa publicului este esenţială. O echipă de construcţii furnizează un set ideal de expertiză şi familiaritate cu jargonul, cunoştinţe comune în interiorul grupului, care nu se regăsesc la cei din afara lui. Gradul de complexitate al şaradei devine clar dacă ne gândim la modul cum se naşte şi se dezvoltă farsa. Sămânţa narativului este plantată în câteva crâmpeie de informaţie furnizate de instigator. Fiecare detaliu oferit ulterior de public se va potrivi cu ele şi va creşte complexitatea poveştii. Farsa este calibrată în funcţie de reacţiile victimei, fie prin concentrarea asupra unui aspect la care contribuie şi aceasta, fie prin distragerea atenţiei faţă de erori.
Echipa de constructori s-a agăţat de satisfacţia lui Bobi că
talentele de înotător îi sunt apreciate şi a folosit acest sentiment 90
NEÎN CREDEREA
