pentru a-l târî mai adânc în poveste. Credibilitatea a crescut prin referirea la detalii aparent relevante: cizmele vecinului, corzile de siguranţă, traversarea lacului. Atunci când aceste contribuţii s-au acumulat până aproape de implozie, povestea a fost întărită prin revelarea parţială a unui mincinos, care a fost portretizat ca glumeţ solitar într-o discuţie altfel serioasă, distrăgând atenţia de la ţesătura de dezinformare mai vastă, care a continuat să pară comunicare onestă.
Actorii inocenţi care se implică de la sine în şaradă sunt păstraţi în obscuritate, ca să nu strice farsa. Într-o seară, un grup de bărbaţi a reuşit să convingă un om care făcea curăţenie într-o cârciumă, de altfel incompetent, dar foarte mândru de priceperea lui, să vină a doua zi cu nişte unelte improvizate, ca să pună parchet laminat într-o pivniţă şi plăcuţe de faianţă
pe tavan - lucruri oricum imposibile tehnic, într-un loc inventat. Presupusul beneficiar nu ştia nimic despre farsă, iar autorii ei s-au distrat foarte tare a doua zi, când au început să
circule poveşti despre buimăceala lui, atunci când a fost trezit de un nebun care de-abia aştepta să se apuce de o serie de lucrări aiuristice într-o pivniţă care nu exista.
Farsele sunt foarte amuzante pentru autori şi pentru public şi generează poveşti care circulă multă vreme în Săteni. Ele sunt însă şi arene în care indivizii îşi folosesc şi etalează spiritul pe seama nefericitelor victime. După evenimente, modul cum a fost dezvoltată întreaga păcăleală este îndelung discutat. Cel mai tare sunt lăudate cele mai inepte aspecte care au fost totuşi crezute - adică acceptate în ciuda absurdului îndeajuns de opac pentru victimă.
Misiunea fraierului este o formă de competiţie cognitivă, la fel ca altele din cârciumă. Acest gen de înşelătorii elaborate sunt jocuri ale minţii care opun imaginaţia intersubiectivă şi coordonarea unui grup împotriva vigilenţei epistemice a unui individ vulnerabil (Sperber et al., 2010). Aşa cum am argumentat (Umbreş, 2013), misiunea fraierului exploatează slăbiciunile JOCUL COMPLEX AL NEÎNCREDERII LA CÂRCIUMĂ
91
vigilenţei epistemice faţă de credibilitatea sursei comunicării cu alte cuvinte, buna ei voinţă şi competenţa ei. Iniţiatorii de farse de succes îşi fac în primul rând victimele să-i vadă drept dornici de ajutor şi cunoscători, iar apoi le furnizează o poveste atrăgătoare, dar opacă din punct de vedere cognitiv, care nu poate fi înţeleasă pe de-a întregul, şi care permite mai multe interpretări posibile.
E interesant că nu e suficient să convingi pe cineva să
facă un lucru comun. Măiestria constă în a conferi credibilitate unei minciuni cvasievidente: nimeni n-a auzit de parchet pus într-o pivniţă - ideea e cu totul lipsită de utilitate. Totuşi, manipularea cuiva devine posibilă prin intenţia comună a grupului. Dincolo de aptitudinile individuale în materie de farsă, coordonarea socială este crucială pentru înscenarea unei realităţi alternative. Orice personaj izolat social, chiar cu aptitudini cognitive foarte bune, va fi o pradă uşoară pentru creativitatea răutăcioasă a unor farsori care îşi propun să manipuleze realitatea în comun.
Un alt factor care determină succesul cultural al farselor este legitimitatea socială a acestora. Victima nu poate da vina pe nimeni în afara ei înseşi. Nu este ceva neonorabil să păcăleşti aşa pe cineva, dar costurile reputaţionale sunt imense pentru cei păcăliţi. Cât de naiv poţi fi ca să „muşti" o momeală evident absurdă pentru profesioniştii construcţiilor? Mihai a păcălit premeditat doi nou-veniţi în lumea construcţiilor, care se lăudau prea tare cu proiectele şi salariile lor imaginare. A folosit farsa şi ridiculizarea pentru a limpezi orice confuzie ar fi putut exista, între specialiştii reali şi cei pretinşi, crescându-şi statusul prin distrugerea celui al oponenţilor (Gilsenan, 2016).
Fiindcă era extrem de amuzantă, povestea s-a răspândit de fiecare dată foarte tare, identificând în mod clar câştigătorii şi perdanţii.
Misiunile fraierilor sunt, pentru minte, ceea ce meciurile de skanderbeg şi încăierările sunt pentru trup, adică turniruri 92 NEÎNCREDEREA
în care sunt etalate dominaţia socială şi prestigiul. Concursurile fizice şi farsele se conformează aceluiaşi model de interacţiune publică, chiar dacă se produc în practici şi domenii diferite. În confruntările fizice, bărbaţii câştigă prin afirmarea forţei personale, fie în interiorul ierarhiei deja cunoscute de public, fie depăşindu-şi surprinzător adversarii. Farsele reprezintă manipularea slăbiciunii individuale prin aptitudini cognitive superioare, mai ales consolidate de strategiile colective de păcălire.
Aşa cum se vede din tot cuprinsul acestui capitol, preocuparea pentru înşelăciune este omniprezentă în viaţa cârciumii, de la dezvăluirea falselor alianţe şi a falselor pretenţii la identificarea trişorilor. La fel ca ideea libaneză de kizb, adică pricepere mentală de la vis la minciună discutată de Gilsenan (2016), farsele din Săteni sunt modalităţi de a-ţi pune în aplicare imaginaţia şi aptitudinile mentale individuale pentru a concura pentru status şi putere, producând structuri ierarhice.
Dacă „toate glumele exprimă situaţiile sociale în care apar"
(Douglas, 1968: 368), jocurile minţii din Săteni spun ceva despre felul cum localnicii gândesc în privinţa altora şi interac
ţionează cu ei, la fel ca înfruntările muşchilor şi ale pumnilor.
Dacă ne întrebăm, ca Bateson: ,,E oare joc?", ne dăm seama că
la Săteni misiunile fraierului ascund, sub încărcătura de amuzament, o mizanscenă morală. Umilirea publică spune multe despre reprezentarea mentală şi culturală că neîncrederea e o formă de protecţie socială şi că încrederea plasată greşit reprezintă un eşec fundamental.
Societatea ca o luptă
În primele stadii ale cercetării de teren, am fost copleşit de caracterul conflictual şi lipsit de încredere al interacţiunilor din bar, de altfel generalizat şi la alte domenii ale vieţii satului.
JOCUL COMPLEX AL NEÎNCREDERI I LA CÂRCIUMĂ
93
I-am mărturisit ce simt lui Mihai, care a dat din cap zâmbind:
,,Oaia ce nu-şi poartă lâna o mâncă lupul". Se referea la cârciumă, dar şi la Săteni, şi la lume în general. Proverbul rezonează
