Capitolul 2
Casele încrederii şi gardurile neîncrederii La un moment dat, unul dintre tovarăşii mei a început să îşi petreacă tot mai mult timp în cârciumă, tocându-şi banii şi timpul departe de casă. Într-o seară când juca remi, soţia lui a apărut în local şi i-a aşezat, calmă, o strachină cu borş în faţă. Şi-a exprimat candid îngrijorarea că soţul ei moare de foame fără să ia cina şi s-a răsucit imediat pe călcâie, dispărând.
Sociabilul meu prieten s-a înroşit, a început să înfulece totul rapid şi a plecat imediat acasă, evitând privirile amuzate ale celorlalţi. În următoarele câteva săptămâni, a apărut mult mai rar la cârciumă, unde a stat mult mai puţin timp.
Bărbatul se transforma în stâlp de cârciumă, un om care îşi consumă resursele aiurea în bodegă, imagine ce denotă incompetenţa socială a comportamentului egoist, autodistructiv. Un astfel de om de nimic coboară, simbolic şi practic, în ochii societăţii şi în ierarhia puterii şi a statusului din Săteni.
La polul opus al comportamentului şi aprecierii sociale se află
un om de casă, bărbatul pentru care familia şi gospodăria sunt valorile ultime în viaţă. Cuvântul „casă" se referă aici nu numai la casă, ci şi la familie, fiindcă evocă conexiunile dintre oameni şi lucruri care constituie domeniul domestic al Săteni ului, cel care dă semnificaţie şi direcţie vieţii sociale a individului.
Casa reprezintă gospodăria, nucleul generativ al oamenilor şi lucrurilor, terra.firma a localnicilor, spaţiul central al identităţii şi forţei dătătoare de viaţă ale tuturor indivizilor. Acest CASELE ÎNCREDERII ŞI GARDURILE NEÎNCREDERII 99
capitol explorează rolul fundamental al gospodăriei în organizarea socială a societăţii din Săteni. Istoria recentă consemnează cum ţăranii şi-au păstrat o organizare la nivel familial în autoaprovizionarea cu hrană şi satisfacerea altor necesităţi.
Modul domestic de producţie se bazează pe interdependenţa internă şi ţinteşte la independenţa externă. Structura socială
bazată pe familie a supravieţuit dominaţiei şi disoluţiei dictaturii comuniste, catalizând încrederea solidă din interiorul gospodăriei, dar în acelaşi timp şi reprezentările de neîncredere vigilentă faţă de exterior.
Cultura materială şi comportamentele asociate cu spaţiile domestice prezintă două aspecte opuse simbolic. Privind din afară, gospodăria oferă un înveliş material de protecţie care apără familia de pericolele mai mult sau mai puţin cunoscute provenind din lumea largă. Teama de ameninţări incerte duce la o cultură elaborată a secretului, care intensifică suspiciunea intensă şi produce scenarii suspicioase, deşi adesea imaginare.
Interiorul căminului reprezintă însă un rezervor plin de siguranţă şi intimitate, bazat pe angajamente pe termen lung şi încredere adâncă.
Casele din Săteni sunt clădite pe o distincţie între tipuri de interacţiune socială care defineşte întreaga societate. Dualismul înăuntru-afară guvernează un sistem de organizare socială în care indivizii îşi aliniază interesele cu familiile lor împotriva unui mediu incert şi potenţial ostil. Cooperarea domestică determină asocierea în grupuri corporatiste distincte simbolic şi material, adaptate la interesele membrilor lor. Date fiind condiţiile istorice, ecologice şi tehnologice ale societăţii săteşti, simpla supravieţuire a rămas o nevoie fundamentală, uneori presantă.
100 NEÎNCREDEREA
Ecologia şi ideologia modului domestic de producţie Localnicii din Săteni se definesc ca ţărani, prin opoziţie cu orăşeni. Cunosc bine răsfăţul mediului urban şi resimt acut dispreţul pe care unii oameni de la oraş îl au pentru ţărănoii neciopliţi. Însă ţăranii consideră că au şi un mare avantaj asupra locuitorilor de la oraş, care sunt văzuţi ca dependenţi de lumea din afară pentru asigurarea existenţei de bază. Modul de viaţă rural oferă independenţă şi securitate în reproducerea socială pe termen lung şi beneficiază de conexiunea directă cu roadele pământului.
În ciuda activităţilor foarte diverse din sat, organizarea economică a Săteniului se bazează pe producţia, stocarea şi consumul autonom al hranei şi al altor bunuri necesare vieţii. De la semănarea ogorului la prânzul luat la masa din bucătărie, sfera domestică oferă un sistem economic integrat. Gardul casei împrejmuieşte o grădină pentru legume şi nutreţ, uneori o mică vie, pomi fructiferi sau un pâlc de arbori pentru lemn de foc. Precara infrastructură agricolă depinde de mărimea şi aşezarea locului de casă şi de forţa de muncă disponibilă. Familiile mari, cu grădini întinse, pot creşte porumb, fasole, ceapă, varză, cartofi, roşii, ardei, vinete, dovleci, struguri sau alte tipuri de culturi, la scară mică. În rest, grosul pământului deţinut de o familie se află în afara satului şi e constituit de parcele separate, pe care familia cultivă în special cereale şi nutreţ.
Organizarea familială a muncii include efortul generalizat, extins la toate sexele şi vârstele, pentru cooperarea elementară
în toate aspectele vieţii, de la nuntă la zilele de recoltă. Prin specializarea de gen, se observă că bărbaţii se ocupă de munca mai dificilă fizic, cum ar fi aratul sau creşterea animalelor, în timp ce femeile lucrează în grădini, au grijă de casă, de bătrâni şi de copii, care, la rândul lor, îşi ajută părinţii, învăţând rudimentele agriculturii încă înainte de a merge la şcoală. Deşi unele operaţiuni, cum ar fi cositul sau lucrările mecanizate CASELE ÎNCREDERII ŞI GARDURILE NEÎNCREDERII 101
de arat, implică adesea susţinerea prietenilor sau tranzacţii cu furnizori externi, familia este cea care asigură grosul capacităţii de muncă şi organizează activitatea productivă la nivel domestic.
Multe astfel de familii au una sau mai multe vaci, oi sau capre care asigură consumul propriu şi comerţul ocazional.
În afară de îngrăşămintele industriale, fertilizarea solului se face cu bălegarul adunat în bătătură, folosit după uscare şi în chip de combustibil de familiile care nu îşi pot permite lemnul de foc adus din satele de la munte. Aproape toată lumea creşte găini şi, uneori, curcani, bibilici şi gâşte sau raţe, dacă locuiesc în apropierea unui pârâu. Iepurii şi porumbeii constituie adaosuri mai exotice la producţia domestică de hrană ce cuprinde de la porumb şi legume la lapte, ouă, came, fructe şi vin. Acum câteva decenii, manufactura domestică producea îmbrăcăminte pentru membrii familiei, din cap până-n picioare, de la opincile din piele de porc la căciulile din pielicele de miel. Producţia locală, familială, includea inul, cânepa sau lâna toarsă
manual, din care se făceau stofe, haine, covoare, pături şi perne umplute cu puf sau pene. Unele obiecte, mai atent şi bogat decorate, deveneau parte din zestrea miresei. Trusoul acesteia evidenţia priceperea ei şi a femeilor din gospodărie la ţesut şi cusut şi era expus într-o cameră specială pentru ritualuri şi arătată demonstrativ la nunţi pentru a comunica averea şi priceperea gospodăriei.
Tot acasă se află şi depozitul de valori constând în mobilă, diferite obiecte şi ustensile casnice, mici acumulări secrete de bijuterii şi bani-gheaţă. În afară de pământul arabil şi extrem de puţinele conturi în bancă sau investiţii de capital, aproape tot ceea ce deţin localnicii se găseşte în gospodărie, chiar şi în cazul celor mai înstăriţi. Câteva zeci de ciobani bogaţi şi cultivatori de flori sau legume şi fructe îşi vând produsele la pieţele locale sau unor clienţi personali din afara Săteniului, în localităţile învecinate sau, mergând mai departe pentru 102 NEÎN CREDEREA
preţuri mai bune de vânzare -, la munte sau în apropierea oraşelor. Pentru cei mai mulţi, specializarea nu este o alternativă la agricultura de subzistenţă, ci mai degrabă o expansiune a economiei domestice. O mână de comercianţi şi meşteşugari din Săteni îşi susţin afacerea din spaţiul familial, pentru operaţiuni simple de dulgherit, fierărit, mică manufactură, reparaţii sau comerţ. Chiar şi cele mai înstărite familii îşi păstrează
un nivel semnificativ de autosatisfacere a nevoilor de hrană
şi îşi gestionează capitalul de vite, pământ şi unelte agricole sau profesionale într-un sistem de producţie şi schimb centrat în jurul gospodăriei ca unitate economică.
Diferitele funcţii economice ale sferei domestice sunt caracterizate printr-o etică aparte. O virtute foarte lăudată de localnicii din Săteni este autosuficienţa. Epitetul „gospodar"
evocă o persoană al cărei cămin conţine toate cele necesare pentru o viaţă îmbelşugată. În mod ideal, o astfel de persoană
nu trebuie să împrumute mâncare, unelte sau materiale, fiindcă deja le are în curte. Acumularea de obiecte stricate, chiar evident inutile, se explică prin acel „dacă o să ai nevoie de el la un moment dat?". E considerat util orice pare a asigura independenţa economică a gospodăriei, care posedă destule terenuri, animale, unelte, lucruri şi lucruşoare pentru a fi împlântat solid în lume, fără a depinde de agenţi externi.
Idealul autonomiei nu are rolul de a limita sau interzice interacţiunile externe lucrative, ci de a fumiza o soluţie atunci când cooperarea de acest tip devine imposibilă. Deşi fiecare gospodărie tinde să se organizeze de aşa natură încât să devină
autosuficientă, ea nu constituie o insulă socială. În ciuda tendinţei către autarhie economică - larg răspândită între ţărani, conform lui Gudeman şi Riviera, 1990, ca să dăm un exemplu din Columbia -, tentativele reale de a atinge acest nivel nu ajung de regulă, la Săteni, la nivelul idealurilor proferate. De la alimente de bază ca zahărul sau uleiul la unelte complexe CASELE ÎNCREDERII ŞI GARDURILE NEÎNCREDERII 103
