Go to page:

Text Size:

sau servicii specializate, fiecare familie trebuie să se bizuie şi pe furnizori externi.

Sătenii nu se comportă însă iraţional, fiindcă încearcă să

profite de pieţele şi relaţiile sociale din afara familiei, atunci când satisfacerea internă a nevoilor devine prea costisitoare.

Dar, dacă partenerii sociali sunt inexistenţi sau nedemni de încredere, individul va putea conta pe propria familie şi propriile posesiuni, pentru a-şi continua existenţa, independent de entităţile exterioare. Dată fiind istoria şi ecologia Săteniului, reprezentările culturale ale autarhiei descriu o strategie de supravieţuire pe termen lung, într-un mediu potenţial ostil.

Atomizarea prin autarhie garantează siguranţa Gospodăria proprie a fumizat mâncare şi adăpost şi relaţii sociale benevolente în perioade de sărăcie şi conflict social din istoria recentă a Săteniului şi, probabil, departe în trecutul tulburat al societăţii rurale. Bătrânii îşi amintesc cu durere de foametea provocată de secetă din 1946-1947, care a lovit Moldova imediat după epidemia de tifos şi răsturnările politice de după război. Recoltele au fost compromise doi ani la rând, animalele au murit de sete şi foame, iar statul nu a putut, sau nu a vrut, să ofere ajutor. Oamenii şi-au consumat rezervele deja reduse de război, după care au trebuit să supravieţuiască

mâncând animale sălbatice, iarbă sau rumeguş. Disperaţi, unii au recurs la infanticid sau chiar canibalism - dacă e să ne luăm după zvonurile referitoare la satele învecinate. Unii localnici au murit de foame şi boli, în timp ce alţii au supravieţuit în condiţii de autarhie restrictivă, renunţând la orice speranţă

de sprijin din afară şi chiar temându-se de competiţia violentă

cu alţi săteni.

Sferele sociale ale reciprocităţii s-au restrâns dramatic, la rude de sânge foarte apropiate, iar strategiile de supravieţuire 104 NEÎNCREDEREA

dominante s-au orientat către egoismul pe termen scurt sau chiar oportunismul prădător. Furtul s-a răspândit pe scară

largă, iar speculanţii au cumpărat lăzi de zestre, animale, pământ şi chiar gospodării întregi la preţuri de mizerie, de la ţăranii muritori de foame. Toată lumea îşi ascundea resursele de bază şi nu împărţea nimic cu cei din afară, iar lucrurile au ajuns până la negarea accesului la apă, atunci când fântânile au început să sece. În mod tradiţional, oamenii îşi săpau fântânile lângă poarta de intrare, iar împărţitul apei era un dat, un minim gest de bunăvoinţă, fiind o resursă ce nu aparţinea nimănui, nu putea fi exclus în mod normal. Dar acestea nu erau vremuri normale, iar îngrădirea accesului este justificat de temerea că propriile animale puteau muri de sete.

La fel ca mulţi oameni de-a lungul istoriei, locuitorii Săteniului au fost victimele unui experiment social oribil, care le-a pus la încercare relaţiile sociale într-un mediu advers. Legăturile de familie şi resursele domestice asigură supravieţuirea în cele mai rele vremuri. Numai un domeniu casnic autosuficient, autonom, poate asigura certitudini în privinţa nevoilor de bază ale vieţii, din moment ce toţi cei aflaţi în afara căminului au în primul rând grija propriilor familii când viaţa devine grea. Poate că nu au resurse în plus, pe care să le poată

împărţi cu tine - sau poate chiar încep să aibă un comportament prădător, împinşi de nevoie sau lăcomie. Opţiunile externe, ca locurile de muncă în industrie, comerţul sau ajutoarele de stat nu reprezintă alternative viabile la independenţa domestică, singura care a ajutat familiile din Săteni să

depăşească crizele economice din istoria recentă.

Colapsul general al încrederii este plasat într-un contrast marcat cu interdependenţa din interiorul familiilor, unde cei capabili furnizează hrană şi confort şi au grijă de cei mai slabi.

Membrii în stare de muncă ai familiilor şi-au căutat adesea de lucru până în cele mai îndepărtate colţuri ale României şi s-au întors acasă cu bani şi hrană. Nimeni nu păstrează totul CASELE ÎNCREDERII ŞI GARDURILE NEÎNCREDERII 105

pentru sine în astfel de situaţii. Totul se duce către supravie

ţuirea familiei ca grup. Astfel, cele mai multe dintre familii au putut să îndure greutăţile fără a atenta la posesiunile altora.

Şi totuşi, în afara relaţiilor de familie şi a câteva conexiuni de rudenie spirituală sau de prietenie, marea majoritate a consătenilor din exteriorul gospodăriei nu pot sau nu-şi doresc să se comporte ca parteneri demni de încredere, cooperativi într-un mod stabil şi pe termen lung.

Gospodăriile autosuficiente oferă siguranţă materială şi generozitate materială, dar şi demnitate şi control asupra propriei vieţi. Opusul gospodarului mândru de independenţa sa este sluga. Numele dispreţuitor e dat celor care trebuie să

lucreze pentru alte familii pentru bani sau hrană, fiindcă

gospodăriile lor posedă prea puţine resurse pentru un trai independent. În timpuri de penurie, dar nu numai, cei bogaţi şi cei puternici îşi pot exploata consătenii amărâţi, care nu pot decât să-şi vândă forţa de muncă în termeni nefavorabili.

Cuvântul menţionat evocă şi un trecut îndepărtat, în care ţăranii erau obligaţi să muncească pentru moşieri sau să încheie aranjamente oneroase pentru împărţirea recoltei obţinute prin forţe proprii. În prezent, eticheta este ataşată săracilor adesea lipsiţi de familie folosiţi la diferite munci agricole de gospodăriile bogate, iar această relaţie de subordonare socială îi plasează

pe cel mai jos nivel în ierarhia Săteniului. Pentru a evita dependenţa de interese divergente şi costurile nerezonabile ale colaborărilor asimetrice, gospodăriile acumulează resurse pentru supravieţuire şi intemalizează producţia la nivel familial.

Unul dintre efectele autarhiei sunt specializarea şi complexitatea ridicată mai degrabă în interiorul gospodăriilor decât între acestea. Familiile din Săteni sunt de multe feluri, iar membrii lor au diferite specializări, dar se aseamănă între ele prin interdependenţa familiei şi proprietatea comună care oferă indivizilor o viaţă autonomă. Astfel de similarităţi nu stimulează cooperarea economică între familii diferite, nici 106 NEÎN CREDEREA

măcar în perioadele în care situaţia economică se ameliorează.

Fumizarea domestică de hrană şi multe alte produse şi servicii descresc nevoia unei gospodării de actori externi. Cu cât se apropie mai multe familii de idealul de autarhie economică, cu atât mai izolate una de alta devin acestea.

Atomizarea ţărănească oferă siguranţă, însă creează un echilibru economic precar. Revenirea la agricultura privată de subzistenţă de după 1989 a scăzut considerabil productivitatea în primii ani, comparativ cu cooperativa socialistă. Moştenirea partibilă în urma succesiunii a două sau trei generaţii a lăsat multe gospodării cu loturi din ce în ce mai mici, răspândite în afara Săteniului. Organizarea familială a gospodăriei independente a înlocuit agricultura mecanizată, planificată

central, cu renunţarea la ameliorările oferite de mecanizare şi de economia de scară aduse de socialism. Repuşi în posesie formal cu propriile loturi, unii localnici mai norocoşi au reuşit să trăiască doar ceva mai bine decât anterior, iar mulţi dintre ei au dus-o mai prost. Economia agricolă familială cu eficienţă

scăzută, cuplată cu absenţa industriei şi a serviciilor din zonă, contribuie mult la relativa sărăcie a Săteni ului comparativ cu standardele de viaţă româneşti, pentru a nu mai vorbi de cele europene.

Autarhia reduce oportunităţile economice ale cooperării la scară mare, dar furnizează securitatea fundamentală a vieţii.

Şi acum, ca şi în decursul istoriei, acumularea materială în interiorul gospodăriei e o poliţă de asigurare împotriva incertitudinii şi penuriei, iar economia bazată pe familie ajută

ţăranii să supravieţuiască în decursul celor mai rele perioade ale istoriei recente. Istoria a împins sătenii spre autosuficienţă

economică chiar şi în anii de dezintegrare a socialismului, când gospodăria ţărănească a devenit un factor de producţie preţios.

Regimul izolaţionist al lui Nicolae Ceauşescu, lider de extracţie ţărănească cu înclinaţii spre suspiciune politică şi CASELE ÎN C R E D E R I Ş I GARD U R I LE N EÎN CREDERI I 107