profund cu înţelegerea mea etnografică a interacţiunilor publice, evocând doi tropi de acţiune şi reprezentare.
Dacă e să extindem alegoria de mai sus, fiecare om este o oaie înconjurată de lupi. Lumea e un loc periculos, în care răul vine în primul rând de la seamăn. Iar acesta nu trebuie să fie o persoană în mod special rea sau mai rea decât un om obişnuit; oricine poate deveni un lup pentru eul celuilalt. În această perspectivă folcloric-hobbesiană, fiecare este răspunzător individual de bunăstarea proprie, fiindcă ştie că şi ceilalţi se comportă în mod similar.
Conflictele de interese apar mai ales în jocurile cu sumă
nulă. Neîncrederea în ceilalţi nu este o tară de caracter, ci o modalitate legitimă şi funcţională de protecţie împotriva incertitudinii interacţiunii sociale. Oare jucătorul de remi din faţa mea e onest, sau palmează piese? Oare celălalt este un aliat real, sau un fals amic? Este oare această afirmaţie adevărată, sau mincinoasă? Răspunsurile la aceste întrebări sunt foarte râvnite, dar nu se obţin uşor.
Oamenii câştigă sau pierd turneele de tavernă în funcţie de modul în care citesc intenţiile altora şi le răspund. Uneori, interpretarea e clară. O luptă fizică fumizează semnale oneste ale calităţilor atletice care au fost doar trâmbiţate anterior, la fel cum o farsă de succes demonstrează aptitudinile mentale. Alteori, aşa cum s-a petrecut în încăierarea dintre potentaţii locali, semnalele sunt mai subtile şi permit interpretări multiple.
Conversaţiile nu sunt guvernate de norma morală sau pragmatică a sincerităţii şi minciunile sunt adesea de aşteptat, la fel ca în alte societăţi rurale (Kennan, 1976). Cele mai multe interacţiuni sociale sunt ambigue şi de aceea actorii încearcă
să-şi dea seama de sensul a diferite evenimente interconectate, formulând şi testând ipoteze cu privire la comportamentul 94 NEÎNCREDEREA
altora. Cunoştinţelor anterior dobândite li se adaugă noi fapte, iar ceea ce era ieri adevărat s-ar putea dovedi astăzi neadevărat.
Uneori, detecţia intenţionalităţii se declanşează fără pericole sau acţiuni reale, şi cel mai adesea operează în sensul precauţiei.
E mai bine să fii mai circumspect cu privire la o loterie ce ar putea fi măsluită decât să ai o încredere excesivă în necunoscuţi sau farsori. Cine păcătuieşte prin exces de suspiciune ar putea greşi, dar cel puţin încearcă să se protejeze, spre deosebire de omul prea încrezător. Neîncrederea generalizată e o măsură de protecţie împotriva înşelăciunii şi intenţiilor rele ascunse, în timp ce încrederea excesivă este o vulnerabilitate costisitoare.
Individul are responsabilitatea personală de a descoperi realitatea şi a-şi distribui echilibrat încrederea şi neîncrederea, într-o lume de oameni care fac exact acelaşi lucru, şi de la care se aşteaptă să facă acelaşi lucru. Oaia nu are nici un drept de a da vina pe altcineva pentru că nu şi-a putut căra lâna.
Dar asta e doar o parte a poveştii societăţii din Săteni. Abordarea conflictuală caracterizează doar unele dintre interacţiunile sociale. Viaţa cârciumii exagerează la modul hiperbolic lecţia morală că oricine se poate trezi o oaie singuratică în faţa lupilor şi trebuie să-şi protejeze lâna. În esenţă, povara epistemică aparţine individului. Însă oile se asociază de regulă
în turmă, iar o turmă de oi se poate transforma în haită de lupi, care e puternică fiindcă este unită.
În cârciumă, la fel ca în restul vieţii din Săteni, oamenii caută să intre în coaliţii şi să interacţioneze cu sprijinul lor oferit în schimbul unui cost. De la legăturile individuale între prieteni sau rude la grupuri mai mari bazate pe domiciliu, politică, afaceri sau alte interese comune, actorii beneficiază
de cooperarea cu anumiţi asociaţi, mai ales atunci când se află
în competiţie cu alţi indivizi. Mutualismul care leagă corpurile şi minţile stă la baza dominaţiei în încăierări, a coordonării în farse, a înşelării altora, a victoriei în alegeri sau a protecţiei propriilor oi nemetaforice.
JOCUL COMPLEX AL NEÎNCREDERII LA CÂRCIUMĂ
95
Interacţiunile din cârciumă oferă metode de căutare şi testare a parteneriatelor. Actorii îşi vor afişa generozitatea, scrupulele, aptitudinile fizice, atitudinea afabilă, spiritul şi măiestria în funcţie de situaţie. Fiecare din aceste calităţi poate face individul atrăgător pentru potenţialii aliaţi şi ameninţător pentru competitori. În mod asemănător, a fi violent sau rapace, a fi capabil să-i înşeli pe alţii sau a avea motive ascunse nu te face automat nedemn de încrederea altora. Proba capacităţilor de a domina şi exploata adversarii evidenţiază
actorul respectiv ca agent social competent în conflicte. Acesta poate reprezenta o conexiune utilă sau un oponent formidabil, cu care e mai bine să nu ai de-a face (Umbreş, 201 7).
Localnicii din Săteni se instalează în cârciumi ca nişte etnografi populari, care studiază mediul social, dar şi pentru a-şi afişa valoarea socială şi a o pune la încercare pe a altora.
Toate formele de competenţă personală sunt esenţiale pentru construirea relaţiilor sociale de conflict sau cooperare. Indivizii îşi dovedesc forţa braţului sau capacitatea de a se ţine de cuvânt. Îşi dovedesc spiritul ager şi preocuparea pentru bunăstarea asociaţilor. Îşi etalează aptitudinile iscusite pentru farsă
sau înşelăciune faţă de duşmani şi loialitatea neabătută faţă
de prieteni. Prin acţiunile lor, creează şi recreează limitele dintre alianţe şi conflict, evidenţiind simbolic importanţa faptului de a plasa oamenii în categoria corectă.
Mai strident decât viaţa de zi cu zi, interacţiunea din cârciumă oferă mijloacele de a te juca, uneori în glumă, alteori serios, cu reputaţia cuiva, cu capacitatea persoanei respective de a se ridica la înălţimea propriilor promisiuni şi cu poziţia ei în multiplele ierarhii ale meritului social. ,,A te duce în centru" implică automat o decizie de a te confrunta cu adversitatea, de a-ţi risca poziţia, ştiind că prestaţia ta va fi publică
şi foarte vizibilă. Ca interpreţi şi producători de semnale sociale, ca cititori de intenţii şi minţi şi ca manipulatori sau 96 NEÎNCREDEREA
comunicatori oneşti, localnicii intră în cârciumă pentru a concura individual în turnee care afişează valoarea personală.
Ceea ce transpiră din interpretarea acestor scene este percepţia de „joc adânc" (Geertz, 1973), o aplicare a ideilor şi practicilor din Săteni într-un sat generic, atât în privinţa prietenilor, cât şi în cea a duşmanilor. Mecanismele interacţiunii sociale leagă înclinaţiile psihologice de reprezentările culturale ale individualismului. Dramaturgia socială a cârciumii este creată
de actori perpetuu vigilenţi faţă de intenţiile altora, care pot include ameninţări sau manipulare. Actorii trebuie să-şi asume propriul rol în arena competitivă, angajându-se totodată în relaţii sociale bazate pe mutualitate, transmiţând semnale costisitoare despre sine ca partener social şi construind coaliţii cu alţi actori. A avea încredere în cine nu trebuie te va costa, la fel cum poţi beneficia de pe urma faptului că ai avut încredere în cine trebuie. Unele dintre jocuri au sumă nulă, în timp ce altele includ oportunităţi pentru cooperare. Succesul vine din evaluarea corectă a competenţelor şi a acestor oportunităţi, din atenţia la dinamica strategică a coaliţiilor şi din distingerea vigilentă a prietenilor de duşmani.
Ca să reproduc aici răspunsul meu întârziat la vorbele lui Mihai, localnicii din Săteni duc o viaţă dublă, de lup şi de oaie, sub aceeaşi blană. Văzută cu ochii adversarilor, o turmă de oi este o haită de lupi. Atât performanţa individuală, cât şi afilierea morală determină personajele care vor rămâne fără blană, atât în turneele de cârciumă, cât şi în jocurile mai extinse ale socialităţii competitive. Principiul competitiv e însă exprimat mai pregnant în cârciumă decât în alte locuri, exprimând în acelaşi timp un tablou mai vast al interacţiunilor sociale conflictuale.
Aţi remarcat însă distribuţia exclusiv masculină a piesei şi v-aţi putea întreba: dar femeile? Şi bărbaţii care nu frecventează cârciumile? Tavernele revelează anumite aspecte ale societăţii din Săteni, dar tind să omită altele. În mod clar, JOCUL COMPLEX AL NEÎNCREDERII LA CÂRCIUMĂ
97
bărbaţii nu sunt definiţi doar de prestaţia publică din aceste locuri. A fi numit „stâlp de cârciumă" nu are niciodată conotaţii sociale pozitive, oricât de amuzant şi jovial este personajul astfel desemnat. Dacă e să facem un pas înapoi, jocurile tavernei sunt doar un tip special de interacţiune, bogat în semnale sociale, delimitat în ansamblul mai larg al competiţiei şi cooperării. Următorul capitol se adânceşte într-un alt spaţiu central al vieţii, care se conformează unui scenariu radical diferit. Un spaţiu în care încrederea, şi nu neîncrederea, este principiul fundamental al interacţiunii sociale.
