bilete cu nemiluita? Argumentul meu ultim a fost demontat cu eleganţă. Nimeni nu spera să câştige marele premiu, pentru toate şase numerele, recolta de bani a tuturor săptămânilor anterioare, fiindcă aceasta urma să ajungă la oamenii conspiratorilor. Însă oamenii obişnuiţi au o şansă de a ghici cinci numere şi a câştiga câteva sute de mii de euro!
84
NEÎNCREDEREA
Combinând inferenţe statistice plauzibile cu suspiciunea masivă cu privire la organizaţiile puternice şi misterioase, sătenii sperau ca resturile căzute de la masa „şefilor" să ajungă
în poala unui localnic norocos.1 Argumentele împotriva plauzibilităţii scenariului erau date la o parte. Toată lumea credea într-o conspiraţie ai cărei martori erau fie plătiţi să tacă, fie participanţi activi la ea. Până la urmă, ce era „statul" dacă nu o sumă de indivizi atotputernici organizaţi în coaliţii cu acces la informaţie şi tehnologie, acces pe care-l folosesc pentru a spolia poporul? Numai un student naiv (şi chivernisit) ca mine îşi putea închipui că atâtea milioane de euro pot fi date cui se nimereşte. Un scandal promovat de o televiziune senzaţionalistă, care dezvăluia o presupusă conspiraţie care privase un câştigător inocent de biletul norocos, a fost luat de argument solid pentru părerea generalizată că zarurile - sau în fine, bilele - erau măsluite de la un capăt la altul.
Credinţa privitoare la veridicitatea scenariului loteriei
,,aranjate" ar trebui luat cum grano salis. Dacă Needham (1972) are dreptate atunci când ne previne asupra utilizării cuvântului „credinţă" de către antropologi şi pentru a descrie fidel toate aceste reprezentări, atunci e nevoie de o abordare mai granulară a ataşamentului faţă de reprezentări şi propoziţii.
Şi totuşi, scenariul e creativ şi coerent, amestecă reprezentări ale secretului, ale intenţionalităţii umane şi ale interesului privat foarte relevante pentru mintea localnicilor din Săteni prin sugestiile cu privire la o structură socială necunoscută, suspectă de comportament predator. În faţa incertitudinii şi a contextelor cu potenţial de conflict, locuitorii satului etalau o tendinţă excesivă de detecţie a agentului, un gen de bias cognitiv care caută tipare în evenimente aleatorii (Hyperactive r. Norocul era legat din nou de intenţionalitatea umană, deoarece combinaţia corectă de cinci numere ar fi putut fi nimerită de mulţi, dar asta nu se întâmpla. Localnicii considerau că folosirea datei de naştere a copilului şi alte calcule numerologice pot ameliora şansele de câştig.
JOCUL COMPLEX AL NEÎNCREDERII LA CÂRCIUMĂ
85
Agency Detection!HADD, Barrett, 2000). Conform modelului evoluţionist, această propensiune psihologică a evoluat deoarece costul falselor pozitive (detectarea intenţionalităţii acolo unde nu există) este mai mic decât cel al falselor negative (ratarea agenţilor). Mai bine să crezi de roo de ori că ai identificat un tigru sau un ucigaş acolo unde nu există nimic, decât să nu îl detectezi o singură dată când chiar e acolo.
Aşa cum observă Barrett, HADD se activează mai puternic atunci când posibilitatea existenţei unei ameninţări sporeşte.
E drept, modelul menţionat a fost folosit pentru explicarea credinţelor religioase (de exemplu, nenorocirea ca pedeapsă
divină), dar cârciuma constituie, la Săteni, un mediu în mod clar periculos. Atunci când băutorii se lansează în jocuri competitive cu sătenii cu care nu au legături sociale de încredere, atenţia şi mecanismele lor inferenţiale se intensifică foarte tare. Unele dintre mărcile competitivităţii individuale sunt limpezi şi la lumina zilei, ca deznodămintele bătăilor şi ale partidelor de skanderbeg. Altele, mai puţin, ca norocul (sau trişatul? cine ştie?) la remi sau barbut. Teoriile conspiraţiei despre actori locali sau naţionali găsesc un teren fertil, convingând localnicii de existenţa unor ameninţări ascunse.
Chiar dacă mecanismele de detectare sunt uneori calibrate greşit, eroarea nu e costisitoare, fiindcă constă în excesul de suspiciune, care poate fi mai ieftin decât excesul de încredere.
Într-un mediu plin de aşteptări de păcăleală, ,,ţepe" şi spoliere, actorii tind să detecteze intenţiile malevolente ale entităţilor umane şi non umane - sau hibride, ca loteria automatizată, şi totuşi măsluită de oameni de la TV. Descrisă drept „senzaţie de asediu" de Campbell în cercetarea lui de teren cu privire la grupul sarkatsani* (1992:2 2), prudenţa în exces a cârciumii are reverberaţii adânci în societatea Săteniului. În situaţia
* Subgrup etnic grecesc de păstori nomazi din munţii Pind.
86
NEÎNCREDEREA
jocurilor cu sumă nulă, indivizii îşi cultivă anevoie o reputaţie de iscusinţă şi forţă, dar investesc energie şi în scanarea mediului social, după indicii şi semnale de intenţionalitate competitivă.
Mecanismele complexe angajate în lupte, jocuri şi stratageme spun multe despre procesele cognitive universale, dar şi despre mediul competitiv şi nesigur care le activează. Cârciuma oferă o versiune concentrată a interacţiunilor eminamente conflictuale din societatea Săteniului, generând hipervigilenţa localnicilor faţă de semenii lor. Mai mult, panoplia turneelor de tavernă include şi ceva special pentru cei care păcătuiesc prin excesul de încredere. Numai şi numai prin joc, localnicii din Săteni predau lecţii morale despre eşecul de a citi mintea celorlalţi.
I m portanţa unei minţi vigilente
Beam o bere după program la cârciuma popularilor, cu colegii mei din echipa de construcţie, când ni s-a alăturat volubilul şi fanfaronul Bobi, tânărul care îmi curăţase fântâna şi continua să-mi ceară de băut pentru asta. După câteva minute, maistrul constructor Mihai i-a oferit de lucru pentru a doua zi. Am fost uimit, fiindcă nu aveam nevoie de încă un om în echipă şi Bobi nu era nici priceput, nici foarte demn de încredere. Dar pentru ce era nevoie de el? Pentru o lucrare din Săteni?
a întrebat Bobi. Nu, a precizat maistrul, ci pentru un stăvilar care trebuie construit pe un râu, undeva pe munte. Unul dintre muncitori a opinat că Bobi ar putea avea o contribuţie decisivă, ca înotător expert, care traversase un lac din apropiere de mai multe ori.
Mândru că i-au fost recunoscute calităţile, Bobi şi-a confirmat cu emfază aptitudinile lacustre şi s-a interesat dacă
trebuie să aducă haine sau unelte anume. Un alt muncitor JOCUL COMPLEX AL NEÎNCREDERII LA CÂRCIUMĂ
87
a amintit de cizme şi a sugerat chiar că unul dintre vecinii lui Bobi ar putea avea o pereche disponibilă. Mihai a intervenit, subliniind în faţa proaspătului recrut importanţa misiunii încredinţate. Trebuiau să ajungă destul de departe a doua zi de dimineaţă, aşa că toată lumea trebuia să se întâlnească în centru, la ora cinci dimineaţa. Atunci când Bobi a bombănit din cauza orei foarte matinale, Mihai a râs şi i-a răspuns: ,,Sunt trei ore de condus. Cum vrei să iei bani pentru o zi întreagă?"
Apoi au intervenit şi alţi spectatori, dintre care unul i-a cerut lui Bobi să aducă şi un târnăcop, pentru spart pietrele.
Un altul l-a certat pentru că făcea mişto de Bobi, ceea ce nu era în regulă, acum, că era parte din echipă. S-a întors către Mihai, foarte serios, şi i-a cerut acestuia să nu uite de corzile de siguranţă. L-a întrebat pe Bobi care e părerea lui, ca expert în curăţat fântâni. Bobi a fost de acord cu utilizarea corzilor şi şi-a amintit de o centură de siguranţă pe care o avea acasă.
Mihai l-a felicitat pe Bobi pentru idee şi l-a trimis acasă să se odihnească, fiindcă urma o zi grea. Înainte de a pleca, toată
