la localnici, mi-am verbalizat entuziast interesul faţă de animale, unelte sau orice altceva îmi gâdila interesele antropologice. Oamenii m-au sfătuit însă s-o las mai moale cu astfel de manifestări, fiindcă prea multă atenţie poate provoca răul supranatural. Curiozitatea sau uimirea pot cauza deochiul, care poate face rău oamenilor, animalelor sau lucrurilor, chiar r. Îngrijorările localnicilor din Săteni nu erau abstracte, ci precise şi foarte frecvente. Am mai auzit despre familii care fuseseră călcate de hoţi, iar vecinii lor deveniseră mult mai circumspecţi. Alţii credeau altceva, fiindcă, la fel cum dihorii nu vânează pui de găină în apropierea vizuinii, hoţii evită gospodăriile învecinate, de la care se aşteaptă
la suspiciune.
118 NEÎN CREDEREA
dacă agentul nu e conştient de puterile lui malefice (Dundes, 1992 şi Murgoci, 1923 pentru România; Evans-Pritchard, 1976, pentru clasicul caz azande). Mi s-a spus să-mi păstrez bucuriile şi gândurile pentru mine însumi, dacă nu vreau ca oamenii să le interpreteze negativ, fie că mă interesează sau nu un anume lucru. Laudele excesive sugerează invidia, iar observatorul trebuie să anihileze cu gesturi apotropaice, ce folosesc derizoriul şi contra-intenţia împotriva deochiului, cum ar fi scuipatul ritual.
Superstiţiile despre curiozitate, laudă şi uimire sunt un simptom cultural ce vorbeşte despre invidie şi consecinţele ei nefaste, dar localnicii din Săteni privesc lucrurile şi la modul concret. Îngrijorările legate de posibilele furturi din gospodărie se referă la lucruri lăsate la vedere, nepăzite, care atrag atenţia nedorită. "Mâna urmează ochiul", iar bunurile de valoare lăsate pur şi simplu în curte riscă să fie subtilizate de lucrătorii cu ziua, romii nomazi, vecinii răutăcioşi, rudele problematice sau chiar trecătorii intruzivi. Atunci când am angajat nişte băieţi să-mi cureţe fântâna, mi s-a spus să stau cu ochii pe unul dintre ei, fiindcă „i se lipesc uneltele de mână".
Pentru a fi protejate de privirile indiscrete, lucrurile trebuie să fie ţinute întotdeauna la dos, unde sunt ascunse de arhitectura vernaculară. Viaţa socială de fiecare zi a oricărei familii din Săteni e greu de observat din afara curţii, dacă nu eşti vecinul cel mai apropiat, şi nici atunci nu poţi vedea prea multe.
Ferestrele au perdele şi ştergare care lasă lumina să intre înăuntru şi îţi permit să vezi ceva din interior, dar nu şi din afară. Deşi multe dintre case au o uşă care dă înspre drum, aceasta nu este folosită aproape niciodată, cu excepţia momentelor rituale. Intrarea principală a casei este plasată în unghi faţă de stradă. De obicei, uşa duce într-un hol, care controlează
încă o dată accesul vizitatorului la interiorul casei, constând în camere de dormit şi de zi şi spaţiul ritual numit „cameră
bună" sau, mai arhaic, ,,cas' cea mare".
CASELE ÎNCREDERII ŞI GARDURILE NEÎNCREDERII 119
Poziţia caselor, anexelor şi a altor structuri izolează gospodăria de exterior, folosind infrastructura materială pentru a ascunde o mare parte, dacă nu toate interacţiunile domestice şi posesiunile intime ale familiei (vezi figura 2.1). Bucătăria, în care are loc cea mai mare parte din viaţa familiei, se află de obicei într-o parte mai intimă a casei. Proiectarea sociopetală*
(Sommer, 1 967) a casei conţine interiorul familiei şi posesiunilor acesteia, dar produce totodată o barieră sociofugală pentru cei din afară.
Copiii din Săteni sunt educaţi în spiritul secretului ca mod de protecţie a gospodăriei. Chiar şi cei care de-abia au început să meargă primesc instrucţiuni de la părinţi şi bătrâni să se poarte cum trebuie în public. Mai ales să nu dezvăluie secretele familiei, la fel cum n-o fac nici adulţii. Copiii trebuie să
se eschiveze la întrebările străinilor sau să dea răspunsuri vagi, care nu dezvăluie nici o informaţie importantă. Indiscreţiile sunt calificate prin „a da (afară/totul) din casă". La fel ca gardurile şubrede sau porţile deschise, gura slobodă produce scurgeri de informaţie care pun în pericol bunăstarea familiei.
Localnicii urmează o conduită epistemică similară şi în gesturile sau comunicarea personală legată de propria prosperitate sau demersuri. Oamenii evită politicos şi abil să-şi menţioneze scopurile de afaceri celor în care nu au încredere, fie ocolind informaţia, fie oferind răspunsuri înşelătoare (vezi Keenan, 1976, pentru atitudinea malgaşă asemănătoare în conversaţie).
Se vorbeşte uneori de „societăţi faţă în faţă" caracterizate prin proximitate socială maximă, interacţiuni combinate şi o bogăţie de cunoştinţe sociale. Dar ele pot fi descrise la fel, dacă nu chiar mai bine ca trăind „spate în spate", cum descria Srinivas satele din India. Localnicii din Săteni spun adesea că nu poţi avea încredere în nimeni în ziua de azi, principiu
* Se referă la un spaţiu care încurajează interacţiunea socială (de felul unor scaune aşezate în cerc, de exemplu), spre deosebire de spaţiile sociofugale, care o descurajează.
120 NEÎNCREDEREA
Figura 2.1 Ecologia materială şi socială a unei gospodării din Săteni
căruia i se conformează ca regulă primară. Mai spun şi că „paza bună trece primejdia rea". La fel ca autarhia economică, autoprotejarea prin secrete şi bariere materiale fereşte sătenii de potenţialii duşmani şi contribuie la supravieţuirea familiei în timpul momentelor politice şi economice în care indivizii trebuie să evite pericolele pe cont propriu.
Istoria, ecologia şi modul de producţie fac din familiile din Săteni unităţi relativ similare care locuiesc într-un mediu finit, cu interacţiuni cooperative care tind către autarhia domestică, apărarea gospodăriei prin orice mijloace, inclusiv cele fizice, afirmaţiile înşelătoare sau furtul. Istoria orală a localităţii e plină de cazuri de înşelăciuni, spoliere şi cooperare ratată, iar vigilenţa în materie de interacţiuni sociale pare a persista peste generaţii, într-un ecosistem în care oamenii trăiesc în acelaşi timp foarte aproape - dar şi foarte separaţi unii de alţii. Secretul protejează interesele personale împotriva indiscreţiei, dar nu o reduce. Dimpotrivă, efectul neintenţionat al conspirativităţii generalizate este penuria de informaţie, care nu face decât să crească valoarea cunoştinţelor. Dacă o persoană trebuie să fie secretoasă fiindcă ceilalţi sunt curioşi, ea trebuie să fie în acelaşi timp curioasă, fiindcă ceilalţi sunt secretoşi.
Societatea „spate în spate" generează tentaţia constantă de a privi peste umărul celuilalt şi a-ţi băga nasul în treburile sale.
Reputaţii curatoriate şi suspiciuni creative
La fel ca spectacolele din cârciumă, gospodăriile contribuie la reputaţia socială a localnicilor din Săteni. Oamenii sunt foarte atenţi la semnalele pe care le transmite domeniul domestic despre locuitorii lui deoarece o parte atât de mare a activităţilor economice şi vieţii sociale se petrece în interiorul său. Actorii caută informaţii despre felul cum stau lucrurile între rude, prieteni şi vecini. Evaluează bogăţia celorlalţi. Urmăresc evoluţia 122 NEÎNCREDEREA
pieţelor agriculturale, activităţile politice locale şi diverse altele, oricât de neimportante. Indiciile materiale şi sociale sunt reţinute, iar poveşti despre treburile domestice ale tuturor circulă
permanent.
Ţăranii laudă şi îşi doresc foarte tare autarhia, dar gospodăriile nu trăiesc în izolare totală unele faţă de altele. Idealurile de independenţă economică şi protecţie domestică nu interzic interacţiunea familiei cu cei din afara căminului, ci doar ţintesc spre supravieţuirea acesteia prin autosuficienţă
şi protejarea de intenţii spoliatoare. Un bun gospodar nu e nici pradă pentru bandiţi, nici victima înşelăciunilor şi nici un prădător al resurselor altor localnici. A-ţi vedea de propria treabă în mod decis transmite un semnal implicit despre buna condiţie economică, care te va face mai puţin invidios pe alţi săteni şi, în consecinţă, un partener mai bun pentru interac
