sau alte forme de evaluare a consătenilor.
O dată, când o însoţeam pe Ana pe drumul înapoi de la cimitir, aceasta nu şi-a găsit cheia în ascunzătoarea obişnuită
şi a conchis imediat că o „curvă" (insultă sexuală folosită foarte des) din apropiere i-o furase, numai ca să-i facă un rău. Am întrebat-o dacă nu s-ar fi putut întâmpla şi altceva. S-a gândit apoi la un copil pus pe farse, care trăia peste drum, într-o familie săracă. M-am uitat mai atent şi am găsit cheia căzută în iarbă. Uşurată, Ana mi-a explicat că ar fi fost a doua cheie lipsă, şi că toată lumea ştia despre prostiile pe care le face „drăcu
şorul ăla" şi despre uneltirile „curvei". La fel ca în cazul „furtului virtual" din locuinţele comunale postsovietice (Utekhin, 2018), o senzaţie de pericol perpetuu deturnează imaginaţia agenţilor spre forme elaborate, dar adesea neîntemeiate, de 126 NEÎN CREDEREA
suspiciune reciprocă. În momentul în care a început să suspecteze, neîntemeiat, o intruziune în propria viaţă privată, Ana s-a folosit de cunoştinţele despre cei din jur pentru a infera cele mai probabile explicaţii pentru necazul suferit căutând urma agenţilor vinovaţi.
Explicaţiile bazate pe agentivitatea umană pot guverna şi interpretări narative colective. Una dintre clădirile private ale primarului a ars, împreună cu câteva tone de grâu şi o combină agricolă. Cineva care cunoştea bine proprietatea mi-a spus că focul a pornit cel mai probabil de la un scurtcircuit, dar aproape toată lumea, inclusiv primarul, a bănuit că avusese loc o incendiere premeditată. Scenariul a început să circule prin sat, alimentat de notorietatea şi statusul victimei.
Amestecând afacerile private cu administraţia publică, primarul se îmbogăţise destul de mult în anii cât se aflase la putere, aşa cum voi detalia într-un alt capitol. Fiindcă îşi făcuse destui duşmani în tot acest timp, opinia prevalentă era că unu sau mai mulţi dintre aceştia dăduseră foc construcţiei, rănind ambiţiosul politician atât în resurse materiale, cât şi în orgoliul şi prestigiul său social. Primarul îşi putea ascunde stratagemele, dar nu şi efectele lor lucrative ce produceau nemulţumire şi mai ales invidie. Teoria micro-conspirativă venea la pachet cu absenţa notabilă a condamnării morale a distrugerii unei bogăţii acumulate suspect de rapid şi uşor.
Dacă gospodăriile urmăresc să proiecteze în afară o imagine de prosperitate materială fără a atrage invidia, un alt determinant al reputaţiei este imaginea de stabilitate a relaţiilor sociale de acasă. Proverbul „rufele murdare se spală în familie"
sugerează faptul că slăbiciunile legăturilor domestice nu trebuie dezvăluite public. La fel ca sărăcia, zvonurile cu privire la conflictele familiale sunt ruşinoase pentru membrii gospodăriei. Cota de încredere în interacţiunile sociale externe descreşte pentru sătenii care nu reuşesc să-şi păstreze relaţii bune nici măcar cu rudele cele mai apropiate.
CASELE ÎNCREDERII ŞI GARDURILE NEÎNCREDERII 127
Şi atunci, în acest climat de discreţie domestică şi bârfă
intensă, de ce şi-a umilit public femeia bărbatul, căruia i-a adus cina la masa de remi? În cârciumă, mâncarea părea „un lucru nelalocul lui" (Douglas, 1 996), dar transgresiunea indica o ordine morală mai înaltă. Hrana evoca aspectele materiale ale modului domestic de producţie, dar şi relaţiile dintre oamenii care mănâncă la aceeaşi masă. Femeia a dezvăluit secretul tensiunilor domestice într-o tentativă iscusită de a modifica purtarea soţului, manipulându-i acestuia reputaţia. L-a făcut să aleagă între prestaţia personală zgomotoasă, dar costisitoare, din tavernă şi angajamentul primordial faţă de familie.
Evenimentul dovedeşte însă şi faptul că imaginea gospodăriei şi a familiei conturată până în acest punct este incompletă. Ca exerciţiu de interpretare a spaţiilor domestice din Săteni, paginile anterioare s-au concentrat pe graniţa dintre gospodărie şi lumea exterioară şi pe independenţa şi siguranţa vieţii familiale. Această imagine este idealul pe care gospodăriile din Săteni se luptă să-l atingă şi să-l prezinte lumii exterioare, dar familiile reale şi comportamentele lor sunt diferite de ideal. Dacă inamicii şi rivalii periclitează gospodăria din exterior, interiorul social ar trebui să rămână o unitate coezivă
şi cooperativă, pentru a-şi îndeplini scopurile de securitate şi reproducere. Totuşi, la fel ca autarhia perfectă, armonia familială este uneori greu, costisitor sau imposibil de realizat.
Gospodăria ca unitate d e coordonare
şi interdependenţă a familiei
În mod asemănător cu dramaturgia cârciumii, suspiciunile, superstiţiile şi arhitectura vernaculară ale gospodăriilor din Săteni spun o poveste despre aşteptările generice privind interacţiunile sociale. Domeniul domestic este separat material, protejat epistemic şi distinct moral de lumea externă
128 NEÎNCREDEREA
şi pericolele ei. Dacă invidia, deochiul, furtul, bârfa, agresiunea şi secretul sunt asociate cu exteriorul, lumea din interiorul casei este o microsocietate cu atitudini şi comportamente radical diferite. Gospodăria tinde către independenţa de constrângeri externe, dar modul ei de producţie şi de reproducţie este centrat pe interdependenţa profundă dintre membrii familiei.
Membrii familiei se înrudesc prin naştere, căsătorie sau în alte moduri pe care le vom discuta în capitolul următor.1 Un lucru e însă cert în toate cazurile: familiile trăiesc în gospodării unde iau masa împreună, dorm sub acelaşi acoperiş, folosesc aceleaşi obiecte casnice şi îşi câştigă existenţa într-o sferă
comună. O familie nu poate fi împărţită în mai multe gospodării, iar atunci când membri ai ei se mută într-o nouă locuinţă
devin o altă familie. Dacă o familie poate (rareori) poseda două
sau mai multe case sau grădini, numai una dintre ele este numită „acasă". Fapt relevant, oamenii vorbesc despre cumpărarea de case, dar niciodată despre cumpărarea de gospodării, dată fiind legătura creată între oameni prin intermediul lucrurilor materiale. Gospodăria are un caracter de entitate socială, o conotaţie de „noi" aplicată la interdependenţa corporată a membrilor familiei, în cadrul autarhiei modului domestic de producţie.
r. Modalităţile precise de recrutare, limitele faţă de lumea din afară
şi organizarea socială internă bazată pe identitate şi scopuri comune fac din familie singurul grup corporatist din Săteni. Calitatea de membru de familie înseamnă „comportamentul colectiv în toate contextele activităţii, cu aceeaşi agregare umană prezentă în fiecare" (Nadel, 1951:161).
Aşa cum observă acest autor, nu e necesar ca toţi membrii unei familii să fie prezenţi sau activi în toate momentele, dar, atunci când se întrunesc, aceştia o fac în calitate de membri ai entităţii corporatiste. În termeni abstracţi, funcţiile familiei ca grup social sunt definite de corezidenţă, proprietate comună, producţie şi consum colectiv şi solidaritate în urmărirea unor interese comune. Caracterul de entitate al familiei e însă
cel mai bine exprimat de cultura materială a mediului în care aceasta evoluează.
CASELE ÎNCREDERII ŞI GARDURILE NEÎN CREDERII 129
