Un aranjament matrimonial echitabil putea fi deci negociat luând în considerare câteva calităţi şi imperative materiale legate de viitorii soţi şi familiile din care proveneau aceştia.
Totuşi, şi părinţii, şi viitorii soţi puteau cădea de acord cu o căsătorie care ar fi putut dezavantaja ceilalţi descendenţi. Negocierile dure sau favoritismul parental puteau crea diferenţe faţă de idealul echitabil. Calitatea eterogenă şi fragmentarea pământului puteau crea şi ele inegalităţi obiective sau subiective. Un aranjament de căsătorie problematic putea planta seminţele unei separaţii ulterioare între cei doi soţi şi ceilalţi descendenţi.
Nenumăratele probleme
ale împărţirii proprietăţii între copii
Mecanismele de transmitere a proprietăţii între părinţi şi copii au creat o tensiune perenă în societatea bazată pe gospodării a Săteniului. Deşi uniţi de încrederea mutuală şi interesele comune în gospodărie, copiii intrau într-un joc cu sumă nulă
în momentul în care trebuiau să-şi împartă resursele finite ale părinţilor. Încrederea mutuală şi solidaritatea în interiorul familiei iniţiale erau puse la încercare în timpul complicatei împărţiri a proprietăţii părinteşti. Istoria personală de viaţă, ecologia şi instituţiile legale jucau fiecare un rol în dramele pornite când cineva se simţea nedreptăţit.
Dumitru şi Vasile au avut o ceartă referitoare la moştenire, atunci când părinţii lor au împărţit egal o grădină de legume pe care Vasile, fiul mai mic, se simţea îndreptăţit să o moştenească integral, ca parte a dreptului preferenţial de ultimogenitură. Deşi animozitatea reciprocă i-a făcut ulterior pe cei doi fraţi să îşi taie toate legăturile sociale şi chiar să nu mai ştie fiecare cum arată celălalt, aceştia aveau încă în comun un hotar agricol care fusese moştenit de fiul lui Dumitru, împreună
148 NEÎN CREDEREA
cu resentimentele perene. După ce Costică aproape că şi-a omorât unchiul, copiii lui Vasile n-au mai vorbit cu el şi l-au evitat total. Istoria diviziunii pământului desparte unele rude şi uneşte altele, având un impact puternic până în prezent.
Aranjamentele de moment au consecinţe pe termen lung, iar adesea conflictul apărut creşte în intensitate, în timp. Toate formele de moştenire partibilă opun unele altora rudele, dar ecologia materială specifică gospodăriilor Săteniului încurajează conflictul în mod suplimentar. Cei care moştenesc pământul nu pot pur şi simplu să-şi întoarcă spatele unul altuia şi să plece, ci trebuie să trăiască cu efectele deciziilor din trecut, multe dintre ele petrecute înainte de a se naşte. Certurile dintre descendenţi începeau de regulă cu împărţirea moştenirii, dar erau alimentate în plus de micile neînţelegeri legate de hotarele loturilor arabile sau ale gospodăriilor, aşa cum am arătat mai sus. Conflictele cu privire la împărţirea pământului durau timp de generaţii, opunând descendenţii colaterali unii altora - motiv în plus pentru organizarea gospodăriei ca fortăreaţă defensivă împotriva rudelor care nu se dovedesc vecini de încredere, aşa cum s-a văzut în capitolul anterior.
Vă imaginaţi furia violentă a lui Costică, atunci când a descoperit un atentat la integritatea propriilor terenuri, mai ales că era opera unchiului său, care oricum primise o moştenire nedrept de mare de la tatăl lui!
Lucrurile nu stăteau mai bine - ba chiar erau mai complicate - în cealaltă linie de succesiune. Costică se căsătorise cu o femeie care avusese mai puţin pământ ca zestre decât alţi copii, frustrare moştenită de cei doi fii. Deşi proveneau dintr-o familie bogată, Elisaveta şi multele ei surori trebuiseră să se mulţumească cu dote mai modeste, după ce una dintre fetele mai mari primise aproape triplu faţă de rest. Era vorba de Irina, care fusese lăsată însărcinată încă de pe când era adolescentă
de viitorul ei soţ, se presupune că instruit de părinţii vicleni, deoarece tatăl Irinei îi dispreţuia şi le refuza avansurile. Fata FACEREA ŞI DESFACEREA NEAMURILOR 149
şi părinţii ei fuseseră obligaţi să accepte căsătoria, de teama apariţiei unui copil din flori. Irina i-a mărturisit unei cumnate abia pe patul de moarte că fusese violată de viitorul ei soţ.
Fiecare copil ar fi trebuit, la momentul respectiv, să primească două hectare de pământ, dar Irina primise trei, un loc de casă foarte bun de aproape jumătate de hectar, iar tatăl ei s-a oferit în plus să construiască o casă, prin eforturile familiei, incluzând contribuţia Elisavetei. Fapt agravant, tatăl donase pământul printr-un foaie de dotă certificată la notar, care era inatacabilă la tribunal după moartea lui, spre deosebire de înţelegerile verbale uzuale. În perioada în care fetei mai mici i-a venit rândul să se mărite, mama ei a făcut alte trei fete. Aluziile la înec ale Elisavetei erau determinate tocmai de micşorarea zestrei prin spor natural după actul de nedreptate familială.
Fiica privată de avere nu a uitat niciodată slăbiciunea Irinei.
Indiferent de caracterul forţat al căsătoriei, fiica mai mare primise peste dublul zestrei ei şi se bucura acum de o gospodărie prosperă, comparativ cu cele ale altor fraţi şi surori. Doar o potrivire fericită de caracter şi disponibilitatea viitorului mire au făcut-o pe Elisaveta să se mărite cu un Costică destul de bogat în pământ, care tocmai se întorsese din prizonierat după
al Doilea Război Mondial. Elisaveta a reuşit să obţină de la părinţi o zestre de un hectar şi jumătate, lipit de pământul Irinei, diminuând şi mai tare partea care le revenea fetelor care urmau. Reproşurile ei persistente, preluate de soţul şi copiii ei, se refereau şi la copiii Irinei, în calitate de moştenitori. Gheorghe şi Titi moşteniseră o ceartă iscată înainte ca vreunul dintre ei să se nască, unul dintre puţinele elemente de solidaritate dintr-o altă relaţie între fraţi minată la rândul ei de neînţelegeri în privinţa pământului. În ciuda acestora, familia s-a arătat unită împotriva rudelor din cealaltă linie de succesiune, percepute ca lacome şi nedrepte.
La un moment dat, toate aceste conflicte au dus la existenţa unor descendenţi care se simţeau nedreptăţiţi de alţi membri 150 NEÎNCREDEREA
ai familiei. Între copiii actorilor originari şi copiii copiilor, tensiunile referitoare la împărţirea pământului nu numai că
s-au păstrat, dar s-au şi accentuat, mergând până la ştergerea selectivă a identităţii de rude (vezi Figura 3.1). Atunci când mormântul Irinei şi al părinţilor ei s-a deteriorat, descendenţii acesteia i-au cerut descendenţilor Elisavetei să contribuie la reamenajarea lui. ,,Nu au primit şi ei pământ de la tătuca?!"
au susţinut ei, referindu-se la un eveniment care avusese loc cu 60 de ani în urmă, timp în care pământul a fost colectivizat şi decolectivizat, împărţit în loturi, dat în arendă sau vândut de câteva ori.
Gheorghe şi Titi au refuzat să contribuie, spunând că nu datorau nimic, din cauza împărţelii nedrepte care avusese loc cândva. Ba chiar Gheorghe a strigat la ceilalţi că nici măcar nu este neam cu ei şi că singurele lui neamuri vin din partea tatălui - afirmaţie absurdă, conform normelor de înrudire bilaterale din Săteni. În ciuda declaraţiei agresive, atât Gheorghe, cât şi Titi recunoşteau drept mătuşi şi veri din partea maternă
oameni care le plăceau - şi pe care îi vedeau ca utili din punct de vedere social, ca de pildă Ştefana şi fiica ei. În acelaşi timp, clamarea descendenţei patriliniare se bătea cap în cap cu faptul că nu recunoşteau ca veri pe unii descendenţi din partea paternă, aşa cum de multe ori nepoţii fraţilor încep să uite unii de alţii.
Amnezia în materie de rude este structurală, selectivă şi strategică. Atunci când împărţirea pământului era echitabilă, fraţii, surorile şi descendenţii aveau toate motivele să trăiască
în armonie şi bună vecinătate. Proximitatea fizică permite relaţii mutuale benefice între familii, constând în ajutor reciproc şi intimitate emoţională între gospodăriile rudelor căsătorite. Acestea perpetuează, în circumstanţe noi, încrederea între familii consangvine. Prin urmare, conflictul între descendenţi nu este în mod necesar norma culturală sau deznodământul cel mai răspândit. Dar, odată ce are loc, el tinde să
FACEREA ŞI DESFACEREA NEAMURI LOR 151
