FACEREA ŞI DESFACEREA NEAMURILOR 159
al apropiaţilor, chiar dacă asta solicită un exerciţiu complicat de contabilitate socială.
La înrudirile prin alianţă, aşteptările morale sunt echilibrate, raportat la interesele private ale soţilor, faţă de îndatoririle lor filiale şi fraterne. Fiecare partener ar trebui să susţină
rudele de sânge ale soţiei şi se poate aştepta la un tratament asemănător de la ei pentru neamurile sale. Susţinerea ar trebui să fie simetrică şi consistentă din partea ambelor familii originare. Conflictele însă apar atunci când soţia sau soţul are senzaţia că rudele ei de sânge sau ale lui oferă mai mult (sau sunt mai prost tratate) decât cele ale partenerului, mai ales în cazurile în care negocierile de căsătorie au avut ca rezultat dote asimetrice. Uneori, lui Mihai i se părea că soţia lui e prea generoasă cu părinţii ei, dar lăsa să treacă de la el asta, fiindcă
îi plăceau cele mai multe (chiar dacă nu toate) dintre noile sale rude prin alianţă.
Relaţiile dintre rudele prin căsătorie pot evolua în multe feluri, la fel ca acelea între rudele de sânge. Dacă fac parte din aceeaşi generaţie, astfel de rude pot deveni foarte apropiate şi se pot întrajutora intens, dar, la fel de bine, rivalitatea e mereu posibilă. Am auzit de mai multe ori femei bârfind despre modul cum cumnatele lor le tratau fraţii sau îi manipulau să îşi ignore rudele de sânge în favoarea celor prin alianţă.
Înţelepciunea comună le sugerează localnicilor din Săteni că
oricine ar fi dispus să favorizeze mai tare rudele de sânge faţă
de cele prin alianţă. Echilibrul în materie de nevoi şi interese între cei doi soţi va determina comportamentul către seturile bilaterale de rude apropiate. Pentru cuplul luat ca întreg, din punctul de vedere al distanţei morale, cele două seturi consangvine sunt, teoretic, echivalente. Exact la fel cum familiile originare şi-au îndeplinit în mod egal obligaţiile de a crea dotările matrimoniale de pornire, ele ar trebui să primească o consideraţie egală. Dacă o primesc sau nu depinde de gradul în care interacţiunile sociale tind - sau nu - spre echitate.
160 NEÎNCREDEREA
Reajustări mora le în ciclul dom estic a l reproducerii Înrudirea prin alianţă reprezintă o presiune morală în plus faţă de relaţiile cu primele rude apropiate din viaţă. Dacă înaintea căsătoriei generozitatea firească se concentrează într-o familie unică, de legături de sânge, pe măsură ce neamurile se înmulţesc, apar tot mai multe probleme individuale şi practice de echilibrare a diferitelor angajamente datorate. Asta explică şi mai tare nostalgia faţă de momentele pure şi fericite ale copilăriei lipsite de griji şi sentimentul de legătură de nezdruncinat cu mamele.1 Pe de altă parte, localnicii spun:
,,neamurile nu ţi le alegi", atunci când reflectează la dificultă
ţile şi eşecurile rudeniei de sânge. Pe cele prin alianţă ţi le alegi totuşi prin căsătorie - sau sunt alese pentru tine. Căsătoria este o alternativă la consangvinitate, în a genera şi menţine relaţiile mutuale de rudenie. Oricine se poate adresa cumnatului pentru ajutor, atunci când fratele bun nu poate sau nu vrea să fie de folos.
Andrei s-a întors în sat ca veteran decorat după Primul Război Mondial, iar reputaţia familiei lui înstărite şi felul lui de-a fi serios îl făceau un candidat ideal pentru părinţii Victoriei.
Deşi aceasta era îndrăgostită de un alt bărbat, mai tânăr şi mai vesel, Andrei a câştigat mâna fetei, fiindcă, pe lângă moştenirea substanţială, primise în plus şi cinci hectare fiindcă luptase în prima linie pe front. Problema era că sora lui mai mică
avea şi ea nevoie de zestre ca să se mărite „bine", mai ales că
însăşi mama ei îi căina şi mintea, şi aspectul. Părinţii i-au cerut fiului să plece din casa părintească, fiindcă era mai în vârstă
şi dat fiind faptul că viitoarea lui soţie era oricum bogată şi primea o gospodărie bine amplasată. Mai mult, sora lui a primit la căsătorie o parte din lotul favorit de pământ al lui Andrei.
1 . Cum bine îmi spunea un coleg de echipă, care crescuse în sud-vestul României, ,,în Oltenia, sar la tine dacă le înjuri nevestele. Aici te omoară dacă spui ceva rău de mamele lor".
FACEREA ŞI DESFACEREA NEAMURILOR 161
Încercând să of ere ambilor copii perspective la fel de bune de căsătorie şi să-şi ţină mezina acasă, părinţii au favorizat pe unul în defavoarea celuilalt. Fiul s-a simţit profund nedreptăţit şi jignit de împărţeală şi a rupt orice legătură cu familia sa de origine timp de decenii, la fel ca în celelalte poveşti referitoare la duşmănia între fraţi.
Povestea Victoriei era total diferită. Aceasta avea o zestre mare, dar şi mai mulţi fraţi şi surori vitrege, cu care reuşise să păstreze relaţii excelente. Legătura de sânge incompletă nu a fost un impediment în calea solidarităţii durabile cu aceştia, ci dimpotrivă. Când avea zece ani, mama ei biologică murise, iar tatăl ei se recăsătorise şi făcuse alţi cinci copii. Victoria îşi ajutase mama vitregă să-şi crească copiii şi se bucura de mult respect pentru devotamentul ei casnic. În momentul căsătoriei, era moştenitoarea prezumtivă nu doar a unei cote din patrimoniul patern, ci şi a pământului provenit de la mama defunctă, în timp ce ceilalţi cinci fraţi şi surori vitrege puteau avea pretenţii doar cu privire la pământul tatălui. Moştenirea mamei defuncte includea o gospodărie abandonată, dar valoroasă, mult peste ceea ce revenea celorlalţi fraţi. Deşi, conform legii, avea dreptul să primească pământ şi din partea tatălui, Victoria a decis să fie generoasă. Moştenirea dinspre mamă a fost pentru ea o zestre bună, care nu diminua partea fraţilor şi surorilor vitrege. Femeia şi-a protejat şi întreţinut legăturile de sânge parţiale, spre deosebire de Fane sau de soţul ei care au mers până în pânzele albe împotriva surorilor şi fraţilor „buni".
Relaţiile bune dintre rudele vitrege s-au prelungit şi la Andrei, care a devenit foarte apropiat faţă de cumnaţi, pe care îi trata ca pe nişte fraţi şi surori mai mici sau ca pe nişte copii mai mari. Doi dintre ei chiar au primit de la el cadouri importante de nuntă. În tot acest timp, nu a făcut nici un fel de gesturi asemănătoare faţă de sora biologică, şi nici măcar faţă
de propriii părinţi „nedrepţi". De fapt, Victoria a fost cea care a încercat, şi într-o oarecare măsură a reuşit, să păstreze relaţii 162 NEÎN CREDEREA
