respectuoase cu familia soţului, deşi nici Andrei, nici sora lui nu erau deloc dispuşi la compromisuri. Bunătatea Victoriei este motivul pentru care azi unii dintre descendenţi, deşi nu toţi, se recunosc drept rude şi interacţionează ca atare.
Creând un echilibru între alianţă şi consangvinitate, căsătoria sporeşte indivizilor paleta de alegeri ca parteneri sociali ale unora sau altora dintre relaţiile de înrudire disponibile.
Rudele de sânge îşi pot păstra relaţiile apropiate sau nu, în funcţie de felul cum navighează prin apele tulburi ale moştenirii partibile. Oricine poate înceta să investească în legăturile cu fraţii sau părinţii, dacă acestea nu creează beneficii mutuale sau beneficiile nu sunt echitabil distribuite. După
căsătorie, potenţialul de cooperare se extinde la rudele prin alianţă, iar normele sociale referitoare la respectul faţă de acestea construiesc cadrul instituţional iniţial al relaţiei, care poate continua ca recunoaştere mutuală şi cooperare. Legăturile de rudenie se concretizează în funcţie de recompensele mutuale ale interacţiunii sociale în măsură mai mare decât după distincţia rudenie de sânge-alianţă. Interesele din interiorul noii familii modelează relaţiile cu rudele din afara ei indiferent de genul de legătură. Rolul acestor interese devine şi mai clar atunci când uniunea maritală îşi urmează cursul firesc.
De parcă numeroasele simboluri de fertilitate folosite la nuntă nu ar fi suficiente, nuntaşii pleacă de la ceremonie strigând zgomotos: ,,Ne vedem la botez!" Împărţind gospodăria şi pământul, soţul şi soţia aşteaptă să împartă şi copiii, fiindcă
procrearea e principalul scop în viaţă al noului cuplu. Oricât de chivernisită ar fi, o gospodărie pustie este mult mai tristă
decât orice colibă şubredă plină de zgomotul paşilor celor mici.
,,La ce bună averea, dacă n-ai cui s-o laşi?" se întreabă localnicii, uneori cu satisfacţie ascunsă faţă de consătenii lor bogaţi, dar lipsiţi de copii.
Reproducerea biologică uneşte familia, fiindcă perechea soţsoţie se transformă într-un triunghi-nucleu mamă-tată-copil.
FACEREA ŞI DESFACEREA NEAMURILOR 163
Legătura mutuală dintre copii şi părinţi îi uneşte pe aceştia în perpetuitate morală. La un moment dat, descendenţii urmează
să-şi împartă la rândul lor ceea ce părinţii lor au pus la un loc şi au sporit cooperativ, punând în mişcare încă o dată ciclul domestic al reproducerii sociale, cu dilemele lui morale inerente.
Roata vieţii se mai învârte o dată.
Oricâtă bucurie ar aduce, naşterea unui copil adânceşte divergenţele cu familiile extinse. Soţii transformaţi în părinţi au acum una şi aceeaşi datorie primordială, de a-şi creşte, proteja şi dota copiii cu mijloace de reproducere socială, înainte de a se ocupa de nevoile altor rude. Oricine poate conta ceva mai mult pe sprijinul venit din partea rudelor fără copii, iar priorităţile acestora se schimbă dacă devin parte din unităţi sociale complete. Atunci când românii spun: ,,frate-frate, dar brânza-i pe bani", folosesc un simbol domestic al hranei ca legitimare pentru interesele personale, care se ridică deasupra necesităţilor celorlalţi. Localnicii din Săteni mai spun că „omul se gândeşte întâi la familia sa", pentru a-şi justifica investiţia socială mai redusă în alte rude printr-o ierarhizare a obligaţiilor morale, care plasează copiii şi soţul sau soţia în vârf.
Partenerii uniţi prin copii devin familia de bază a fiecăruia, înlocuind pe deplin pe cea de origine. Posesivul din formula
,,are acum familia lui/ei" pune accentul pe agentivitatea personală în căsătorie şi procreare, într-o nouă gospodărie1, şi nu se mai referă acum la datul din naştere. Apariţia copiilor contribuie în plus la coordonarea morală a părinţilor. Rudele de sânge ale soţilor sunt diferite, dat fiind principiul exogamiei.
Dar copiii oferă perspective pentru reproducerea personală
şi, împreună cu sfera domestică comună a gospodăriei, aliniază interesele celor doi soţi spre un scop clar şi comun.
1. Îi datorez această idee Cătălinei Tesar, care a observat acelaşi gen de reprezentări la romii cortorari din România.
164 NEÎNCREDEREA
Mihai afirmă că ar fi putut răbda nedreptăţile lui Ioan mult mai mult, dar trebuia să se gândească la faptul că soţia lui, şi mai ales la copilul lui, trăiesc într-o casă plină de tensiuni interne. Creşterea copiilor e un test suplimentar de mutualitate pentru familia extinsă. Echivalenţa care este negociată
între dote, la căsătorie, guvernează şi interacţiunea socială
legată de copiii înrudiţi direct cu cele două familii originare.
Ajutorul oferit pentru creşterea lor şi interesul general pentru bunăstarea progeniturilor ar trebui să vină în mod egal din ambele părţi. Reşedinţa fizică sau istoricul pot face însă ca o familie să devină mai apropiată de copil decât cealaltă. Localnicii îşi amintesc, de pildă, că un anume bunic patern era mai cald decât cel matern, că un unchi oarecare era în mod special apropiat de ei sau un văr îi ajuta de fiecare dată. Alte legături sunt, dimpotrivă, întrerupte din cauza lipsei de interacţiune socială.
Dacă legătura de sânge poate fi negată, la fel se poate întâmpla şi cu căsătoria. În acest caz, dispar şi înrudirile prin alianţă.
Legătura căsătoriei, în sine, e creată simbolic pentru perpetuitate, dar durează doar atât timp cât cei doi soţi reuşesc să îşi ducă existenţa comună suficient de bine pentru „a face casă
bună împreună" - formulă în care gospodăria e în acelaşi timp metaforă şi obiect al solidarităţii de familie. Divorţul propriu-zis sau separarea de facto anulează obligaţiile morale dintre foştii soţi şi este urmată de ştergerea relaţiilor prin alianţă.
Practic şi simbolic, mutarea în case diferite marchează separarea socială şi realinierea obligaţiilor morale. Foştii soţi - şi, în general, fostele rude prin alianţă - pot păstra relaţii amiabile, în funcţie de istoria interacţiunilor personale. Adesea însă partajul conflictual al unităţii domestice duce la respectarea unor loialităţi înaintea altora, contribuind la răcirea legăturii cu rudele prin alianţă şi la solidaritatea afişată cu cele de sânge. Existenţa unui descendent comun inhibă, dar nu exclude separarea socială totală.
FACEREA ŞI DESFACEREA NEAMURILOR 165
