pentru a revigora interacţiunile sociale. Nimeni nu e refuzat şi orice familie respectabilă şi veselă îşi doreşte să primească
şi să ospăteze cât mai mulţi hrămeni, ca semn al propriei reţele sociale şi al capacităţii de a menţine relaţii mutuale. Oaspeţii pleacă după ce storc de la gazde promisiuni că acestea le vor întoarce vizita la hramul lor, viitorul moment simbolic al
„ţinerii" reciproce ca neamuri. De multe ori, am remarcat că
astfel de vizite rituale apar atunci când interacţiunile sociale între rude îndepărtate se intensifică, de exemplu în relaţii de lucru, comerţ sau de migraţie împreună. Uneori, ele au avut loc chiar înaintea unor tranzacţii, cu vizita prefaţatoare având rolul de a transmite un semnal mutual de recunoaştere şi respectare a statutului de rudenie ce joacă un rol important în interacţiunile economice.
Lăsate în paragină, relaţiile sociale cad pradă entropiei sociale. Oamenii încep să nu se mai vadă, nu mai au nevoie unii de alţii şi aproape că nu se mai cunosc. Activităţile şi relaţiile lor sociale se despart. Locul unor rude apropiate poate fi luat de altele, ce vin să umple vidul social şi să beneficieze de roadele relaţiei mutuale de cooperare. Disoluţia identităţii de rudă apare natural la persoanele înrudite de la distanţă. La un moment dat, încercam să limpezesc un număr de relaţii de familie cu un informator, dar acesta a izbucnit exasperat: ,,Bine, dar aista-i cu mine ... e al zecelea picior la un câne mort!" O
vorbă ubicuă în Săteni este că poţi găsi o relaţie de înrudire cu aproape oricine. Genealogic vorbind, e destul de posibil, dar aceasta se întinde prin atâtea generaţii şi indivizi, încât 172 NEÎNCREDEREA
nu mai are nici un fel de forţă morală şi recunoaştere socială.
Urmele rămase în sânge şi registrele primăriilor păstrează o semnificaţie abstractă, genealogică 1, dar nimic mai mult.
Însă există un fel de amnezie structurală, cu origini mai subtile. ,,Bogaţii îşi uită neamurile sărace", spun locuitorii din Săteni, referindu-se la procesul unilateral de descotorosire de rude, atunci când acestea par un dezavantaj în balanţa generozităţii. Familiile aleg mai bine să-şi cultive rudele mai îndepărtate cu un statut similar - sau, dacă e posibil, mai înalt - decât cel al rudelor apropiate aflate mai jos în ierarhia bogăţiei sau prestigiului, mai ales dacă acestea sunt tarate de probleme de caracter. Vorba cântecului: ,,Când ai bani şi o duci bine / toată
lumea-i neam cu tine, / Când nu ai şi o duci greu / nu ţi-e neam nici neamul tău". Separarea poate avea loc gradual, prin tratamentul cu răceală aplicat de suficiente ori încât celălalt să
se simtă nedorit - alteori , mai decisiv, fie nefăcând o invitaţie rituală obligatorie, fie refuzând-o.
Purtarea faţă de rude are consecinţe sociale multiple. Unii dobândesc o reputaţie de „neamuri proaste/rele". Calificativele se referă la oamenii şi la familiile cunoscute ca nesociabile, arogante, lacome, bârfitoare, nerecunoscătoare sau profitoare -
sau care, în general, încalcă dintr-un motiv oarecare eticheta interacţiunilor generoase, cu beneficii mutuale, între rude. Poveştile referitoare la rude oribile se învârt, de obicei, în jurul unui moment special şi foarte dureros, dar menţionează motive relativ similare din punctul de vedere al carenţelor morale.
Felul cum au stat lucrurile cu adevărat este adesea discutabil, dar recriminările totdeauna exprimă uimirea, dezamăgirea, tristeţea sau furia faţă de trădarea şi nerecunoştinţa rudelor, menţionate frecvent drept cele mai mari vicii posibile. Rudele r. Oricât de precis ar fi capabili să identifice o relaţie de rudenie, localnicii din Săteni nu fac asta niciodată pur şi simplu, la modul abstract sau descriptiv. Genealogia mai degrabă elucidează relaţia dintre doi oameni, decât e consemnată ca atare.
FACEREA ŞI DESFACEREA NEAMURILOR 173
,,rele" îi prejudiciază pe cei care au încredere în ele, care le deschid uşa şi sufletul numai pentru a fi atacaţi pe la spate chiar de acei oameni care ar fi trebuit să le arate tot atâta bunătate şi onestitate câtă au primit: ,,Un străin, mai înţelegi, te fereşti, dar cum poate neamul tău să se poarte aşa?" Conceptual vorbind, trădarea necesită o falsificare a încrederii preexistente (Tumaturi, 2007), în acest caz aşteptările morale axiomatice existente între rude.
Oamenii adoră să bârfească despre rude ingrate, fie şi numai pentru a face cunoscută în faţa ascultătorilor propria lor bunăvoinţă, căreia i s-a răspuns cu răutate. O reputaţie proastă
justificată sau creată în mod persuasiv de ansamblul rudelor nemulţumite influenţează soarta socială a celor care eşuează
recurent să „se ţină neamuri". Una dintre consecinţe este evitarea căsătoriei cu cei al căror caracter personal sau de familie prezice neînţelegeri între viitoarele rude prin alianţă.
Desigur, una şi aceeaşi familie poate fi evitată de unii şi frecventată de alţii, deşi vicii recurent dăunătoare altora ca alcoolismul, hoţia sau violenţa pot duce la izolarea socială
totală, mergând chiar până la ignorarea de către rude foarte apropiate sau la încercarea acestora de a ascunde relaţia faţă
de terţi.
Factorul agravant din punct vedere moral în actul necooperant din partea unei rude este încrederea axiomatică a victimei. Neamurile le pot face localnicilor din Săteni mai mult rău decât străinii, fiindcă în faţa lor îţi deschizi uşa şi sufletul, îi ajuţi şi îi respecţi. Este cu atât mai dureros şi mai periculos să primeşti în schimb dispreţ sau să fii trădat. Aşa cum am descris în capitolul anterior, localnicii cunosc prea bine şi încearcă din răsputeri să se protejeze de pericolele externe din jurul casei sau din cârciumi. Cel mai rău duşman este însă
cel din interior: ,,Cum te fute neamul, nu te fute nici dracul"
