e amara concluzie la care au ajuns oamenii din partea locului, pornind de la răutatea rudelor. Copil împotriva părintelui, 174 NEÎNCREDEREA
frate contra frate, mătuşă contra nepot, văr contra vară, soţ
sau soţie contra cumnat sau cumnată: toate acestea sunt conflicte create şi alimentate de sentimentul că ai fost prost tratat, că ai dat mai mult şi ai primit mai puţin, că ai avut încredere şi ai fost înşelat.
Prima jumătate a acestui capitol a susţinut ideea că localnicii din Săteni oferă şi pretind generozitate, pentru a rămâne în ciclul prestaţiilor reciproce care au loc între rude şi că supraveghează cu atenţie nivelul contribuţiilor personale ale fiecăruia. Sfera rudeniei se extinde odată cu noile relaţii create de încredere şi cooperare, dar se poate şi micşora prin ignorarea celor vechi, a căror trădare sau inadecvare le face nedemne de ajutor sau chiar recunoaştere. Chiar şi relaţii genealogice formale recunoscute ca atare pot rămâne golite de orice sens moral. Ca la nuntă, nu toţi sătenii sunt invitaţi şi nici măcar toate rudele genealogice nu vor lua parte la comuniunea morală, oricât de apropiate ar fi.
Un moment particular din nunta Adinei sintetizează istoricul moral al relaţiilor de rudenie. Nu doar că tatăl Adinei a fost aşezat la aceeaşi masă cu unchi de-al doilea şi veri de-al treilea din partea mamei. El a şi oferit un dar de bani relativ similar, dar mult sub ceea ce se aşteaptă de la un părinte. Dintr-un punct de vedere, banii oferiţi la nuntă servesc aceluiaşi scop ca pământul: sunt modul contemporan de a exprima moralitatea relaţiilor de rudenie. Dintr-un altul, ei spun o poveste nouă referitoare la relaţiile de rudenie din Săteni. O poveste a schimbărilor istorice în materie de aşteptări din partea rudelor.
PARTEA A l i -A: FLEXIBI LITATEA ECH ITAB I LĂ A RU D EN I EI Preocuparea localnicilor pentru moştenirea partibilă confirmă atenţia pe care Leach o atribuie rolului proprietăţii în relaţiile de înrudire. Dar pământul e doar un mod prin care FACEREA ŞI DESFACEREA NEAMURILOR 175
relaţiile de rudenie sunt construite, la Săteni, de mutualism.
În prima parte a acestui capitol, am argumentat că normele referitoare la moştenire şi comportamentul corect faţă de rudele de sânge sau prin alianţă postulează o stare de mutualitate morală în care trebuie luate în considerare interesele fiecăruia, în vederea unei distribuiţii echitabile a beneficiilor şi costurilor. Interesele rudelor de sânge trebuie să fie echilibrate şi armonizate cu cele ale rudelor prin alianţă. Mutualismul func
ţionează ca principiu moral în negocierile pentru zestre, iar ritualurile de căsătorie îl simbolizează la modul ostentativ.
Îndatoririle de rudă de sânge se modifică atunci când interesele individului se realiniază luând în considerare şi rudele prin alianţă sau în conflictele între neamuri. Devierile idiosincratice sau structurale de la principiul echităţii duc la conflict social sau chiar la separare.
Motivaţiile morale ale alegerilor şi evaluării comportamentului către şi din partea neamurilor sunt bazate pe consideraţii de dreptate/echitate (fairness în engleză, vezi Baumard, 2016). Echitatea e omniprezentă în normele şi practicile de rudenie şi poate explica modul cum aşteptările de mutualism influenţează practicile din interacţiunea socială. Putem detecta în continuare rolul acesteia urmărind modificările suferite de ritualuri. Căsătoriile, la fel ca familiile, s-au schimbat în ultimii 50 de ani. La fel au făcut-o nunţile şi dramaturgia socială a înrudirii.
Schimbările familiilor şi evoluţia nunţilor
Atâta cât se păstrează în amintirea colectivă (cu alte cuvinte, de la începutul secolului XX), ceremoniile aveau loc acasă, în gospodărie. Familiile întindeau o masă în bătătură pentru un festin preparat de cei ai casei. Îşi invitau rudele şi alţi apropiaţi urmând ambele ramificaţii genealogico-sociale, iar o participare 176 NEÎNCREDEREA
extinsă la acest ritual domestic indica o amplă reţea socială
de relaţii amiabile semnificative pentru însurăţei. După ce părinţii anunţau dota de pământ şi zestrea, oaspeţii contribuiau cu daruri care evocau şi ele uniunea domestică şi îmbogă
ţirea familiei peste nivelul de bază al existenţei. Dimensiunile şi calitatea cadourilor erau corelate cu distanţa socială. Un frate sau unchi al unuia din soţi putea oferi o vacă sau o oaie, un văr mai îndepărtat- un butoi de vin, iar un vecin, o pereche de găini. După nuntă, noua familie îşi începea viaţa socială
într-o gospodărie bine echipată, independentă, al cărei mod domestic de producţie agricolă depindea fundamental de pământul primit de cei doi soţi.
Sistemul de moştenire partibilă şi-a pierdut principalul obiect atunci când ţăranii au pierdut controlul asupra pământului prin colectivizare. În plus, mulţi dintre tinerii din Săteni au migrat către oraşele în plină industrializare din România, în care şi-au întemeiat familii, deşi adesea şi-au ales parteneri din satul natal sau din cele învecinate. Numai rudele apropiate participau la aceste nunţi de la oraş. În schimb, mulţi dintre tineri reveneau la Săteni pentru ceremonie, pe când ritualurile suferiseră schimbări semnificative. Ele începeau în continuare acasă cu cântecele şi strigăturile tradiţionale, dar festivitatea principală avea loc într-un restaurant sau alt spaţiu public, în care erau primiţi un număr din ce în ce mai mare de oaspeţi, de la rude apropiate la rude îndepărtate, la vecini, prieteni şi colegi de muncă.
Meniul a continuat să includă produse casnice ca aperitivele preparate acasă sau vinul şi rachiul domestice, dar nun
ţile au început să necesite o investiţie financiară substanţială, pentru chiria localului, hrană, muzică, transport şi decorarea sălii. Acoperirea costurilor devenea uneori marele dar de nuntă, din partea uneia sau a ambelor familii originare. În consecinţă, invitaţii au început să ofere bani peşin în dar. Soţii sperau ca suma adunată să depăşească costurile mari ale nunţii, iar FACEREA ŞI DESFACEREA NEAMURILOR 177
dimineaţa de după nuntă îi prindea numărând cu ochii mijiţi bancnotele devenite dota contemporană. Contribuţia fiecărui participant putea fi cuantificată foarte simplu, începând cu părinţii şi sfârşind cu oameni pe care mirii abia dacă îi văzuseră vreodată în viaţa lor.
Banii ca dar de nuntă spun o poveste referitoare la persistenţă, dar şi la inovaţie, în modul de creare şi integrare a unei familii în societatea Săteniului, ţinând cont de schimbările de infrastructură politică, economică şi demografică. Interesele, resursele şi aşteptările legate de ajutorarea din partea rudelor s-au schimbat odată cu marile transformări din a doua jumătate a secolului XX. Nunţile s-au transformat fiindcă structurile adiacente căsătoriei s-au schimbat.
Colectivizarea a dus la o desprindere relativă a copiilor din dependenţa materială faţă de părinţi. Împreună cu noile oportunităţi de lucru din Săteni şi din alte locuri, schimbarea modului de producţie şi a organizării sociale a diversificat alternativele soţilor şi a sporit importanţa preferinţelor personale în selecţia partenerului. Căsătoriile între adolescenţi aproape că au dispărut, iar cei mai mulţi localnici au început să-şi întemeieze familii după finalul educaţiei, găsirea unui loc de muncă şi după ce „au prins un pic de cheag", adică au început să economisească. Începând din socialism, părinţii nu şi-au mai putut obliga copiii, cu forţa oferită de proprietatea asupra capitalului fundamental, să încheie căsătorii aranjate, chiar dacă părerile lor contau în continuare.
Pământul a fost înlocuit de bani în aranjamentele de căsătorie, iar darurile nupţiale le-au înlocuit, ca importanţă, pe cele prenupţiale, din timpul negocierilor.
Caracterul tot mai clar financiar al nunţilor contemporane decurge deci din schimbările din structura socială a proprietăţii şi din modul în care localnicii îşi asigură existenţa. Dacă
