explic de ce reprezentările şi comportamentele comune şi recurente sunt atractive la nivel cultural, dat fiind modul de viaţă
şi de interacţiune socială şi dată fiind natura umanităţii.
Am încercat să urmez un principiu mereu evocat de Vintilă
Mihăilescu - să înţelegi fără să judeci, să accepţi diferenţa şi să o explorezi ştiind că ea nu exclude, ba chiar se fundamentează pe o umanitate universală. Poate mai mult decât oricine va deschide această carte, oamenii din Săteni vor judeca dacă
scopul a fost atins - să explice cum şi de ce se trăieşte în ne
încredere. Le mulţumesc pentru încrederea pe care mi-au oferit-o, la fel cum le mulţumesc şi pentru neîncrederea pe care am încercat să o înţeleg.
Radu Umbreş
aprilie 2024
Cuvânt înainte
Dacă etnografii ar fi un fel de rigle, am putea să-i folosim pur şi simplu măsurând societăţile şi culturile şi înregistrând rezultatele. Dar o riglă
ne poate indica lungimea unui obiect numai dacă înţelegem unităţile de măsură şi putem avea încredere în calibrarea lor. Şi atunci, ce se întâmplă dacă ştim mai multe despre lucrul care e măsurat decât despre rigla propriu-zisă? În acest caz, aşa cum remarca Wittgenstein, "poţi face măsurători pentru a testa rigla". Aşa cum se întâmplă atunci când un elev răspunde la întrebarea unui profesor, un enunţ formulat ne poate spune mai multe despre persoana care îl formulează decât despre conţinutul intrinsec al enunţului. Acesta este echilibrul instabil în care funcţionează etnografia. Un etnograf nu poate participa la viaţa unei societăţi observând-o cu detaşare în acelaşi timp. Etnografii nu sunt calibraţi în nici un sistem de unităţi de măsură existent. Iar din acest motiv, aşa cum bine ştie şi Radu Umbreş, dacă e să discernem informa
ţiile obiective de etnografie în cazul unei lumi pe care o studiem, trebuie să înţelegem şi caracteristicile etnografului. Pe acestea nu le putem scoate din ecuaţie, şi nici nu ar trebui s-o facem. Aşa cum scrie Umbreş, etnografia este „un experiment natural de construcţie a unei reţele personale de încredere şi cooperare, care în acelaşi timp oferă o experienţă nemijlocită a neîncrederii". Dedicarea cu care trăieşte cele două relaţii, de încredere şi neîncredere, este fundaţia studiului complex şi texturat asupra moralităţii şi cooperării, pe care l-a dus la capăt într-un sat românesc.
Nick Enfield
Profesor de lingvistică la Universitatea din Sidney Director al Centrului de cercetări avansate
în ştiinţe sociale şi umane
Sidney, iunie 2020
CUVÂNT ÎNAINTE
15
Multumiri
Mama mea, Ana, şi tatăl meu, Aurel, astăzi dispărut dintre noi, mi-au încurajat curiozitatea şi mi-au sprijinit tot timpul munca şi planurile.
Le sunt dator pe vecie Romeliei, Mihaielei şi lui Radu Călin, care m-au susţinut admirabil în momente cruciale ale evoluţiei mele personale şi academice. Fiica mea, Maria, s-a născut în timpul scrierii acestei cărţi, iar eu o rog să mă ierte pentru timpul pe care mi l-am petrecut scriind, în momentele în care ea prindea viaţă. Crăiţa Nanu şi părinţii ei, Katia şi Dan, şi-au pus în joc extraordinarul spirit familial şi optimismul perpetuu în toţi aceşti ani dificili. Mulţumesc Fundaţiei Ion Raţiu, Ministerului Educaţiei din România, Universităţii Oxford, Fundaţiei Fyssen, University College din Londra, Institute for Cognition and Culture, New Europe College şi altor organizaţii pentru finanţarea a diferite părţi din cercetare.
Le datorez formarea academică profesorilor şi colegilor mei de la Facultatea de Sociologie a Universităţii din Bucureşti, departamentului de Sociologie de la Universitatea Oxford şi, ulterior, departamentului de Antropologie al UCL. Michael Stewart şi Luke Freeman mi-au supervizat doctoratul cu mintea deschisă şi cu sfaturi pragmatice despre direc
ţiile lui teoretice şi procesul etnografic. Examinatorii tezei mele, Charles Stafford şi Dan Sperber, m-au stimulat să-mi clarific argumentele şi m-au încurajat să scriu această carte. Institutul Jean Nicod şi New Europe College au fost terenuri fertile de reflecţie şi cercetare, în stadiile postdoctorale. Colegii şi studenţii mei de la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative şi de la alte universităţi mi-au oferit un climat intelectual şi emoţional bogat şi stimulant. Regret imens că Vintilă
Mihăilescu, decanul şi şamanul antropologiei româneşti, a căzut pradă
unei boli grele şi s-a stins înainte ca eu să pot beneficia cu adevărat de MULŢUMIRI
17
înţelegerea extraordinară pe care o avea faţă de concepţia despre lume ţărănească.
Versiuni ale unor capitole şi articole derivate au fost prezentate la seminare şi conferinţe de la UCL, Universitatea Central Europeană, Universitatea din Bucureşti, European Association of Social Anthropologists, International Union of Anthropological and Ethnological Sciences, Association of Social Anthropologists of the UK, Max Planck Institute for Linguistics şi colocviului Cerisy Morale et Cognition. În decursul anilor, am avut conversaţii fascinante cu Alberto Acerbi, Jean-Baptiste Andre, Rita Astuti, Nicolas Baumard, David Berliner, Maurice Bloch, Radu Bogdan, Coralie Chevalier, Nicolas Claidiere, Guillaume Dezecache, Victoria Pomina, Keith Hart, Cristophe Heinz, Monica Heintz, Larry Hirschfeld, Pierre Jacob, Olivier Morin, Vlad Naumescu, Gloria Origgi, Gerg6 Pulay, Thom Scott-Phillips, Carlo Severi, Denis Tatone şi mulţi alţii. Sunt recunoscător pentru toate conversaţiile de acest fel şi pentru comentariile făcute de-a lungul timpului. Privind în urmă, îmi dau seama că aceste interacţiuni au deschis de fiecare dată uşi noi şi fascinante către perspective noi şi către fertilizarea încrucişată a ideilor dincolo de limitele disciplinelor. Le sunt de asemenea recunoscător numeroşilor cercetători a căror muncă m-a inspirat sau provocat să gândesc mai mult şi mai bine, dintre care numai unii sunt citaţi la „Referinţe".
