NEÎNCREDEREA
venituri modeste din agricultură. Producătorii depind intens de subvenţiile statului şi ale Uniunii Europene, fiindcă pre
ţurile scăzute şi productivitatea mediocră fac din agricultură
o activitate care aduce venit doar cu puţin peste nivelul de subzistenţă. Una peste alta, Săteniul e un sat de ţărani, deşi nu toţi locuitorii lui pot fi încadraţi în această categorie socio-economică ambiguă (Hedeşan şi Mihăilescu, 2006; Mihăilescu, 20u).
Sătenii şi-au obţinut loturile în reformele agricole din 1864
şi, mai ales, după Primul Război Mondial, atunci când veteranii şi familiile lor au primit până la cinci hectare. Înainte de asta, cele mai întinse loturi reveneau proprietarilor aflaţi la distanţă sau boierilor şi erau fie parcelate pentru a fi date în arendă localnicilor, fie date în folosinţă integral unor antreprenori care nu erau din zonă. Din ce în ce mai mici după
fiecare reformă, proprietăţile de dimensiuni mari au fost redistribuite după al Doilea Război Mondial, iar boierii au dispărut, încet, din istoria Săteniului. Cei mai bătrâni dintre bătrâni îşi amintesc încă de proprietarii de suprafeţe întinse, cu sentimente amestecate faţă de bogăţia lor şi aranjamentele lor cu temuţii intermediari. La începutul secolului XX, un număr de săteni bogaţi s-au asociat pentru a cumpăra în comun pământ de la posesorii de latifundii, dar agricultura a rămas în continuare o afacere în mare parte centrată în jurul familiilor, până
la socialism.
Pământul din Săteni a fost colectivizat aproape în întregime în anii 1950, cu foarte puţină rezistenţă publică sau violenţă vizibilă. Cei câţiva ţărani recalcitranţi au fost convinşi să intre în asociere prin constrângeri fizice sau prin amenin
ţarea slujbelor şi a educaţiei pentru copiii lor. Oamenii îşi amintesc de gradul de mecanizare foarte înalt al agriculturii socialiste, veniturile mizerabile pentru membrii cooperativelor agricole de producţie, ca şi de furtul generalizat de la „colectiv". În primii ani de după prăbuşirea socialismului în 1989, INTRODUCERE ÎN SĂTENI
33
ferma comună a fost dizolvată rapid prin redistribuirea bunurilor şi animalelor între membri. Cele câteva active rămase au fost fie vândute (mai mult sau mai puţin transparent), fie lăsate să se degradeze dincolo de orice stadiu utilizabil. Povestea celor două grajduri ilustrează foarte bine entuziasmul distructiv al decolectivizării. Cele mai multe maşini agricole deţinute de „colectiv" au sfârşit în mâinile angajaţilor fermelor şi managerilor acestora. Toate aceste utilaje rablagite au putut fi apoi închiriate de săteni, pentru a suplimenta ieftina, şi totuşi ineficienta, tracţiune animală.
Aceştia şi-au primit înapoi loturile în conformitate cu limitele dinaintea anului 1950, dar şi cu împroprietărirea celor care la vremea respectivă nu deţinuseră teren. Procesul a fost cu totul disfuncţional, aşa cum a fost documentat pe tot teritoriul României (Cartwright, 201 1; Verdery, 2003). Sătenii dau vina pe incompetenţa birocratică şi pe reaua intenţie pentru valuri de certuri, tulburări şi procese fără sfârşit, care au dus în unele cazuri chiar şi la crimă. La 20 de ani după evenimente, unii dintre săteni îşi aşteaptă încă titlurile de proprietate sau îşi continuă disputele înverşunate cu rudele sau alţi locuitori ai Săteniului pentru o bucată sau alta de pământ. Deşi localnicii deţin loturi consistente faţă de restul regiunii, restituirea conformă cu hărţile anilor 1940, partajele succesorale şi schimbările demografice au dus la o distribuţie foarte fragmentată
a terenului. O parte semnificativă a revenit unor moştenitori care locuiesc în alte sate sau oraşe, pe tot teritoriul României.
Unii dintre ei şi-au vândut loturile, în timp ce alţii şi-au dat pământul în arendă rudelor din localitate sau unor antreprenori.
Câţiva săteni deţin suprafeţe mai mari de pământ, datorită
moştenirilor sau achiziţiilor. Ciobanii au intrat în posesia unor suprafeţe de păşunat şi nutreţ extinse cu ajutorul profitului din activităţile anterioare şi al unor strategii de achiziţie agresive. Acest gen de proprietari deţin adesea unelte şi echipamente mai eficiente decât metodele din agricultura manuală.
34
NEÎN CREDEREA
În perioada cercetării mele de teren, un număr de localnici tineri au început să folosească pesticidele, îngrăşămintele, irigaţiile şi serele pentru legume, fructe şi răsaduri. De la intrarea României în Uniunea Europeană, în 2007, un număr de companii au început să achiziţioneze pământ prin intermediari, oferind adesea preţuri peste nivelul pieţei. Sătenii fac tot felul de supoziţii despre identitatea şi interesele acestor entităţi enigmatice, invocând fie capitalul străin, fie politicieni români proeminenţi. Opacitatea tranzacţiilor se împleteşte firesc cu secretomania vieţii de zi cu zi.
O modestă piaţă privată oferă locuri de muncă necalificate, prost plătite, în magazinele locale şi baruri, care sunt gestionate uneori direct de proprietari, dar şi în trei fabrici de textile din Orăşeni ul apropiat şi un mic agribusiness. Mulţi îşi găsesc de lucru cu ziua în construcţii, agricultură şi la animale. Economia locală este în mare măsură informală, evitând pe cât posibil fiscalitatea şi reglementările oficiale. Toate afacerile locale, fie oficial, fie nu, sunt proiecte antreprenoriale individuale sau, arareori, conduse de doi-trei oameni aflaţi în legături de rudenie sau, extrem de rar, prietenie. Cel mai mare angajator este statul, iar pensiile, ajutoarele sociale şi aloca
ţiile pentru copii constituie o parte semnificativă, dacă nu principala sau unica sursă de bani pentru unii localnici. Foarte răspândita practică a creditului informal reglat în ziua de plată
a statului evidenţiază o economie lipsită de lichidităţi în care mulţi oameni trăiesc de pe o zi pe alta.
Primarul în exerciţiu în timpul cercetării mele, ales şi reales cu majoritate solidă, era membru al Partidului Popular1. Cu o renumită capacitate de a-şi folosi conexiunile politice pentru a atrage investiţii publice în Săteni, acesta îşi căpătase şi o reputaţie referitoare la presupusa abilitate de 1. Numele de partide au fost ficţionalizate fiindcă identităţile ideologice au un rol neglijabil în politica Săteniului, dar dezvăluirea lor ar putea pune în pericol anonimatul informatorilor.
INTRODUCERE ÎN SĂTENI
35
