personale, indiferent de efectele asupra bunăstării colective.
Coordonaţi fără planificare, toţi legitimează „banditul" ca model de conducător politic.
Ideile şi acţiunile politice implicate în organizarea partidelor, în guvernarea administraţiei locale şi în iniţiativele cetăţenilor se îmbină şi se articulează cu reprezentările şi practicile locale care guvernează viaţa tranzacţională cotidiană şi ordinea socială transcendentă. Actorii politici evoluează în câmpul puterii instituţionale nu bazându-se pe principii morale universaliste sau formal-legaliste, ci pe etica unei societăţi compuse din gospodării, reţelele lor de cooperare compuse din rude şi prieteni şi din arenele publice de etalare a individualismului competitiv. Puterea este dobândită, exercitată şi păstrată prin aceleaşi competenţe individuale şi relaţii sociale care determină succesul sau eşecul în viaţă în general, de la secretomanie şi duplicitate, la încredere şi solidaritate.
Societatea Săteniului ridică un dublu paradox pentru teoria socială. Durkheim considera că reprezentările culturale comune - conscience collective - sunt o forţă unificatoare care produce solidaritatea şi cooperarea ([1983] 2014). Dar, deşi sătenii împărtăşesc acelaşi repertoriu cultural de valori şi credinţe, acestea nu duc şi nici nu sunt menite să ducă la coeziunea socială. Ci, mai degrabă, ele descriu lumea socială ca pe un câmp de opoziţii, conflicte şi fragmentare. Sursa reprezentată cultural a solidarităţii şi cooperării în viaţa rituală şi de zi cu zi este un univers restrâns de relaţii de rudenie şi apropiere socială. Fiecare localnic posedă o astfel de sferă, dar configuraţia personală e distinctă de cele ale altora. Fiecare set de relaţii este definit contextual, leagă anumite persoane particulare, şi nu derivă dintr-o entitate impersonală, abstractă şi totalizatoare cum ar putea fi conceptele de „societate", ,,Săteni",
,,cetăţean" sau „România/români". Aceste sfere sociale personale sunt idiosincratice şi corespund reprezentării colective a 306 NEÎNCREDEREA
primordialităţii individualismului şi a personalismului în raport cu certitudinea non-colectivităţii.
Ne-am putea întoarce la 180 de grade spre un model alternativ şi opus, cel al socialului ca „război al tuturor contra tuturor" - adică o lume constituită din personaje solitare şi perpetuu în conflict. Pentru Hobbes ([1 651] 1904), ,,între oamenii neguvernaţi are loc un război perpetuu, al fiecăruia împotriva aproapelui său". Localnicii din Săteni au însă o concepţie colectivă asupra individualismului care nu duce la conflict generalizat, fiindcă au mai mult de câştigat intrând în alianţe sociale lucrative. Individul urmează, susţine, ascultă
sau se teme de lideri fiindcă aceştia îi pot furniza sau bloca beneficii, fie în relaţii de cooperare, fie în raporturi competitive, şi nu fiindcă ar acorda liderilor vreo autoritate transcendentală sau instituţională asupra altor oameni. Ei recunosc forţa personală şi competenţa socială a celor care conduc din mijlocul lor, fără însă a fetişiza sursa puterii. Legitimitatea politică vine doar din ceea ce o persoană poate crea folosind repertoriul cultural al interacţiunilor sociale, din modul cum actorul va construi, manipula şi conserva relaţii personalizate de solidaritate cu alţi actori. Puterea reală vine din sprijinul social, dincolo de iniţiativele personale, lucru care se poate constata în toate societăţile de mici dimensiuni, de la populaţia yanomamo de pe Amazon (Chagnon, 1968) la deţinuţii din închisorile poloneze (Kaminski, 2010).
Deşi nu se conformează principiilor statului de drept, ale democraţiei şi responsabilităţii birocratice, viaţa politică a Săteniului e neobişnuit de stabilă, dincolo de corupţie şi/sau lipsa de eficienţă administrativă. Conflictul politic nu vine din diferenţe între puncte de vedere asupra lumii, ideologii, valori sau identităţi abstracte opuse. El este produs de configuraţiile contextuale ale relaţiilor sociale şi istoriilor individuale determinate de reprezentări culturale şi practici asemănătoare. Aşa cum argumentează unii antropologi, toate aceste mecanisme culturale şi sociale transformă conflictul particular într-o sursă
STABILITATEA POLITICĂ A FRAGMENTĂRII SOCIALE 307
de stabilitate.1 Duşmanii de azi sunt aliaţii de mâine, şi invers.
Configuraţia încrederii personale se schimbă, dar deznodământul moral rămâne acelaşi. Reprezentările de „noi" şi „ei"
nu evocă diferenţe politice esenţiale, ci numai separaţii personale, clasificări de conjunctură, supuse transformărilor imprevizibile şi schimbărilor intenţionate.
Absenţa sau ineficienţa unor instituţii cu caracter universal, care oferă beneficii tuturor, în structurile locale sau centrale ale statului şi în societatea civilă alimentează dependenţa de familie, rude şi prieteni. Relaţiile personale oferă
singura resursă de încredere pentru interacţiuni cooperative.
Din moment ce oamenii desemnaţi pentru reprezentarea intereselor publice vor avea grijă în primul rând de propriii parteneri morali, aşa trebuie să facă şi restul lumii - şi o va face.
Însă această stare de lucruri se extinde dincolo de individualismul îngust.
Există un mod în care Hobbes şi Durkheim pot fi folosiţi simultan pentru a înţelege stabilitatea societăţii politice a Săteniului. Nimeni nu poate accede de unul singur la putere într-un sistem definit de relaţii personalizate. Ceea ce pare, la prima vedere, o fragmentare generală este, de fapt, coexistenţa unor multiple reţele de solidaritate morală, parţiale, dar cu interconexiuni complexe. Dacă nu există o sferă morală unică
atotcuprinzătoare, asociată întregului bine comun sau drepturilor individuale universale, nu poate exista nici un contract social temeinic şi la fel de cuprinzător. Dar putem observa multiple contracte sociale, de diferite intensităţi, între diferiţi indivizi, care tot susţin reproducerea socială a sistemului politic local.
În politica Săteniului, încrederea oscilează între două
extreme. La un capăt al spectrului, acţiunea politică pune 1. De exemplu, în politica satelor malteze, intersecţia dintre numeroasele reţele morale şi tranzacţiile politice previne instituţionalizarea diviziunilor sociale (Boissevain, 1980).
308 NEÎNCREDEREA
în opoziţie „banditul" contra „banditului", fără nici un fel de iluzii privind gratitudinea sau bunăvoinţa. Actorii tind să-şi maximizeze profitul inclusiv pe seama altora, ca de pildă în cazul în care doi lideri politici concurează pentru resursa limitată a puterii administrative. La celălalt capăt, între actori şi aliaţii lor există legături puternice, mutuale de cooperare, dezvoltate pe termen lung şi marcate de relaţiile transcendentale de rudenie, ca loialitatea dintre părinţi şi copii sau cea dintre naşi şi fini.
Între aceste extreme, găsim o pletoră de relaţii sociale care au câte ceva din ambele. Suspiciunile lui Răzvan cu privire la Emil ajungeau să frizeze paranoia. La polul opus, avea totală
încredere în părinţi şi cumătrul lui în chestiuni politice sau de altă natură. Ca actor politic, trebuia să navigheze însă
printr-o reţea mai largă de relaţii sociale, caracterizate prin diferite grade de încredere, preexistente - cu rudele sau prietenii - sau nou-create - cu proaspeţii aliaţi şi susţinătorii lor.
Emil făcea acelaşi lucru, dar cu rezultate mai bune. Câştigătorii şi perdanţii au rezultat, ca totdeauna, din combinaţia dintre mecanismul electoral al democraţiei formale, institu
ţiile de guvernanţă locală şi configuraţiile personale de cooperare şi conflict. Toată lumea juca şi joacă acelaşi meci şi aceeaşi dramaturgie socială.
Trăgând linie şi adunând, Emil a câştigat o victorie hobbesiană în faţa lui Răzvan, surclasându-l la capitolul Durkheim.
În bătălia relaţiilor şi reprezentărilor sociale, primarul a câştigat mai multă încredere de la mai mulţi localnici decât Răzvan.
Pare o situaţie paradoxală, din moment ce Emil pare să fi constrâns mulţi localnici să-l voteze. Cu toate acestea, faptul că
ştampila se pune de unul singur, pe numele cui vrei, în cabina de vot, e bine-cunoscut.1 Aveau de ales, şi l-au ales pe el - la fel 1 . Asta în cazul în care nu eşti obligat să îţi pozezi buletinul de vot cu mobilul şi să trimiţi poza şefului tău, aşa cum s-a întâmplat într-un sat românesc, la un scrutin recent.
STABI LITATEA POLITICĂ A FRAGMENTĂRII SOCIALE 309
