Emil cumpărase un excavator cu un preţ de două ori mai mare decât cel al pieţei, de la o firmă „abonată" la contracte cu autorităţile locale din regiune. Proprietarii firmei au dispărut cu banii, iar investigatorii au descoperit că excavatorul provenea, de fapt, de la un vânzător de echipamente de bună-credinţă, care cerea restituirea maşinăriei pentru neplată. Când investigatorii au ajuns în sat, excavatorul nu mai avea roţi.
Aceştia au plecat şi au revenit, dar între timp excavatorul fusese ascuns într-o mănăstire. Toată lumea şi-a ţinut gura pentru ca echipamentul să nu fie dat înapoi proprietarului de drept.
Cum spun localnicii, ,,viaţa bate filmul".
Oamenii legii au fost primiţi în sat cu răceală şi nu au fost ajutaţi de nimeni, nici măcar de Răzvan sau alţi adversari ai 298 NEÎNCREDEREA
lui Emil. Echipa judiciară a apărut şi la cârciumă, unde localnicii au râs de ei pe la spate. Toată lumea făcea tot posibilul ca utilajul să rămână în sat deoarece aveau ceva de câştigat.
Excavatorul era folosit deseori de primar pentru afacerile proprii, dar din când în când mai curăţa rigola de la marginea drumului sau era închiriat fără acte câte unui sătean, aşa că
devenise o resursă valoroasă a satului, chiar dacă de el avea parte cine şi când se nimerea. Mulţi justificau complicitatea tăcută deoarece, ziceau ei, credeau că primarul fusese făcut ţap ispăşitor într-o operaţiune obscură, derulată la eşaloanele înalte ale partidului.
Deşi oamenii credeau că toţi oficialii fură, ştiau că ei le şi oferă ceva în schimb. Istoria a fost de partea lui Emil, fiindcă
partidul lui s-a aflat la guvernare în perioada boomului economic de la jumătatea anilor 2000, oferindu-le fonduri de investiţii grase primarilor fideli. Pentru Săteni, ele au însemnat excavatorul, un camion, un număr de drumuri reparate1, o sală de sport pentru şcoală, restaurarea unui vechi conac boieresc transformat în instituţie culturală şi multe alte realizări. Primarul şi acoliţii lui s-au îmbogăţit la fiecare tranzacţie, dar, istoric vorbind, localnicii au aşteptări chiar mai scăzute decât ceea au obţinut, temându-se de lideri mai lacomi, ca Răzvan, sau incompetenţi, ca Viorel. ,,Cel puţin Emil a făcut ceva / a lăsat ceva în urmă", spun ei, folosind o expresie care le este aplicată adesea primarilor şi miniştrilor dovedit corupţi şi, tulburător, şi lui Ceauşescu, dar şi memoriei gospodarilor hapsâni, dar productivi.
Perpetuarea unor astfel de lideri locali în funcţiile publice se bazează şi pe faptul că oamenii îşi reprezintă instituţiile şi resursele statului ca pe nişte entităţi externe. Să luăm, de exemplu, bugetul comunei. Săteniul este mai sărac decât 1. Chiar dacă asfaltările au fost realizate de autorităţile judeţene, Emil şi-a asumat tot meritul, profitând de faptul că mulţi oameni din sat nu înţelegeau diferenţele dintre nivelurile de decizie şi acţiune politică.
STABILITATEA POLITICĂ A FRAGMENTĂRII SOCIALE 299
majoritatea localităţilor de dimensiunile lui din România.
Taxele şi alte încasări acoperă doar o mică parte a cheltuielilor, finanţate în mare parte din redistribuţia de fonduri la nivel naţional, la fel ca în trei sferturi din comunele româneşti (Expert Forum, 201 3). Localnicii contribuie deloc sau foarte puţin în mod direct la bugetul primăriei, deşi contribuie mai mult indirect, achitând TVA la tranzacţiile declarate. Din moment ce beneficiază de un transfer net de la alţi contribuabili, există ceva dreptate în reprezentarea bugetului local ca fiind creat din altă sursă decât buzunarele proprii. Banii administraţi de Emil sunt un fel de transfer extern obţinut de la un stat cu o imagine vagă, şi nu contribuţii exacte ale cetăţenilor locali. Bugetul devine un fel de prăjitură personală a lui Emil, pe care acesta o împarte, iar interesul fiecăruia este să
obţină o felie cât mai mare.
Sătenii susţin lideri capabili să le dea mai mult mai ales atunci când aceştia pot să crească dimensiunile întregii prăjituri, prin diverse mijloace. Cele mai multe negocieri dintre localnici şi oficiali cu privire la bunurile publice sunt mai degrabă individuale, şi nu colective, fiindcă există foarte puţine investiţii de care beneficiază toată lumea. Doar un anumit sătean va avea un copil la cutare şcoală, va trăi pe o anumită
stradă, va traversa acest pod, şi nu altul, sau va avea animale de dus la păscut. Între el şi alţi consăteni au loc adesea conflicte care previn cooperarea. Lipsiţi de vreo formă de unitate socială, cu excepţia reţelelor difuze de rude şi prieteni, familiile şi oamenii din sat se pot confrunta cu Emil doar în negocieri dictate de propriile interese înguste.
În ciuda asimetriei instituţionale şi a fragmentării intereselor, localnicii nu sunt cu totul lipsiţi de putere. Îşi susţin zgomotos poziţia, îl ameninţă pe Emil cu contestaţii şi îşi folosesc partenerii sociali pentru a pune presiune pe el şi pe acoliţii lui. Ana l-a abordat direct pe primar, în centrul satului, pentru a-i spune că îşi va arunca resturile rezultate în urma 300 NEÎN CREDEREA
unei demolări în mijlocul drumului noroios din dreptul casei, dacă primarul nu îi va trimite un camion de pietriş. Emil a făcut-o, temător de limba ascuţită a uneia dintre matriarhele satului.
Raportul dintre banii cheltuiţi public şi câştigurile personale rezultă din miriadele de negocieri şi târguri purtate de Emil şi clica lui pentru satisfacerea propriilor interese. Fragmentarea opoziţiei informale şi presiunile la care primarul e capabil să supună localnicii favorizează perpetuarea puterii politice. Atunci când Săteni ul şi Cătuneniul, celălalt sat mare din comună, au intrat în competiţie pentru un număr de investiţii - şcoli şi centre de cultură, mai exact -, Emil a ştiut să le opună unul altuia. A răspândit zvonuri printre localnicii fiecărui sat că ei sunt cei care vor obţine mai mult, adăugând că Răzvan îi va favoriza pe ceilalţi.
Divizarea intereselor explică, parţial, procesul problematic de restituire a proprietăţilor de la începutul anilor 1 990, care nu s-a încheiat nici măcar astăzi pentru unii săteni. Fiecare pretendent încearcă să îşi atragă decidenţii de partea lui, prejudiciind terţii şi facilitând corupţia şi abuzul administrativ.
O femeie a povestit la un moment dat unei televiziuni locale cum se certase cu o soră (şi vecină) a ei pe moştenire, susţinând că adversara „s-a făcut neamuri cu toată primăria" prin botezuri şi nunţi, pentru a obţine susţinere instituţională preferenţială. În cârciumă, materialul rezultat a fost urmărit şi aprobat de oamenii care au început să-şi amintească de multe poveşti similare de la Săteni şi din altă parte. Facerea şi desfacerea relaţiilor de rudenie este, în context, încă un motiv de personalizare a jocurilor politice cu sumă nulă.
Retrasarea constantă a graniţelor dintre solidaritatea grupurilor mici şi ceilalţi actori perpetuează şi ea stabilitatea politică, oglindind asimetria puterii. Urmărind interese paralele sau divergente, localnicii întăresc controlul membrilor administraţiei asupra afacerilor locale, făcând din aceştia nişte STABILITATEA POLITICĂ A FRAGMENTĂRII SOCIALE 301
gatekeeperi care au de-a face pe rând cu fiecare localnic în parte, şi nu cu grupuri solidare. Localnicii mai degrabă concurează
între ei pentru resurse decât se coalizează împotriva lui Emil pentru o distribuţie mai avantajoasă a patrimoniului public.
În faţa puterii, stau divizaţi la modul concret, dar coordonaţi tacit în a reproduce structurile de dominaţie şi control.
Reproducerea morală a pieţelor politice
Originile morale ale stabilităţii politice din Săteni stau la intersecţia dintre cadrul formal al instituţiilor statului şi societatea din afara acestuia. Demersul etnografic a explorat, până acum, modul în care se îmbină politica locală cu cea românească în general, ca dinamică şi legislativ. Însă, ca orice perspectivă
etnografică, el poate deveni doar o sursă de cunoaştere a realită
