în subvenţii agricole, care ar fi revenit concesionarului. Grupul s-a înregistrat ca asociaţie agricolă, cu Răzvan preşedinte şi soţia lui Ilie contabilă. Îmbinând cunoştinţele juridice şi intui
ţia economică, liderii asociaţiei au stabilit un preţ avantajos al ofertei, dar s-au pregătit şi de manevre înşelătoare. Cu ajutorul unor apropiaţi din rândurile funcţionarilor de la primărie, Ilie a aflat că o firmă misterioasă, din Transilvania, se înscrisese în cursă. Au bănuit imediat că primarul şi-a băgat coada fiindcă, cu siguranţă, Emil fie controla, fie fusese mituit de compania respectivă pentru a-i da contractul.
Răzvan a depus oferta financiară la primărie doar cu o oră
înaintea termenului-limită, temându-se de faptul că Emil va deschide plicurile (ilegal) pentru a afla suma şi pentru a supralicita. Împreună cu Dumitru le-au cerut unor neamuri rituale dintr-un sat învecinat să liciteze „iepuri" (fals concurent, în argoul interlopilor, dar şi al concursurilor trucate).
Dacă primarul ar fi descalificat oferta grupului lui Răzvan, deşi documentele fuseseră acceptate de funcţionari, aceştia măcar mai aveau un cal în cursă. Oamenii din asociaţie s-au pus pe aşteptat în maşina mea, pe al cărei bord se afla un plic cu o ofertă financiară mai substanţială, pregătit pentru cazul în care Ilie ar fi aflat din interior că era necesară, caz în care ar fi făcut pe dracu-n patru să înlocuiască documentele aşa cum escrocii amăgesc victimele la alba-neagra.
În cele din urmă, n-a mai fost nevoie de soluţia de avarie, suspiciunile s-au dovedit nefondate, iar asociaţia din Săteni a câştigat licitaţia. Partida lui Răzvan se mişcase mai repede decât Emil, recrutând numeroşi şi importanţi proprietari de vaci şi de oi, cărora le era teamă că vor pierde accesul la păşune.
În ciuda unor neînţelegeri interne mai vechi sau prezente, liderii asociaţiei convinseseră un grup masiv să le sprijine proiectul în calitate de membri, iar păşunea era acum controlată de facţiunea rivală primarului.
288 NEÎNCREDEREA
Chiar dacă a câştigat primul meci, asociaţia nu a avut o viaţă lungă, iar întreaga poveste e mai degrabă una de reproducere a ordinii politice, decât de contestare sau de schimbare.
După ce a obţinut dreptul de folosinţă pe un an, Răzvan a permis tuturor localnicilor să intre în asociaţie ca să-şi pască
animalele pe terenurile concesionate, deşi a păstrat cele mai bune suprafeţe pentru el şi acoliţii lui. Ştia că cei care ar fi rămas fără loc de păşunat s-ar fi revoltat masiv şi, în plus, avea nevoie de voturile sătenilor la următoarele alegeri. Gestionând permisiv pământul comun pentru folosul tuturor, a trimis semnale de generozitate care urmau să fie răsplătite deoarece decizia lui ar fi putut monopoliza o resursă vitală pentru mulţi localnici.
În spatele scenei, celula de acţiune se putea înfrupta pe săturate din subvenţiile ce trebuiau cheltuite pentru investiţii.
Conducerea asociaţiei, controlată de Răzvan, a cumpărat îngrăşăminte la preţuri umflate, primind în schimb peşcheş de la furnizori. Cam o jumătate dintre saci au ajuns în magaziile liderilor. Un tractor a dat câteva ture de păşune în care a răspândit îngrăşământ mult diluat, de ochii lumii. Restul îngră
şămintelor au fost distribuite membrilor, care le-au folosit pentru pământurile proprii, şi nu pentru terenul asociaţiei.
Alegerile tuturor exprimă un principiu organizaţional clar: fiecare îşi doreşte controlul privat asupra resurselor şi nimeni nu investeşte în binele comun. Membrii asociaţiei au acceptat bucuroşi câte doi-trei saci, mai mult decât nimic până acum sau decât ceea ce ar fi primit dacă o entitate străină de sat ar fi deţinut controlul asupra terenului.
Distribuţia neechitabilă, corelată cu accesul la putere într-o instituţie formală creată şi condusă de Răzvan şi nucleul lui de susţinători avea ca prim şi ultim scop beneficiile individuale private ale acestora. La fel ca în administraţia locală curentă, în cooperativele agricole de producţie socialiste, cu grajdurile lor, şi la cimitirul existenţei transcendente bunurile comune STABILITATEA POLITICĂ A FRAGMENTĂRI I SOCIALE 289
existau mai degrabă pe hârtie decât în mintea şi faptele localnicilor din Săteni. Poţi avea încredere că te vei bucura de ceva doar dacă ai controlul direct asupra sa. Nu rămâne de făcut decât să-ţi iei pentru tine cât poţi mai mult din ce este pus la comun, fiindcă, oricum, toţi ceilalţi vor încerca să facă exact acelaşi lucru. Unii actori reuşesc să strângă mai mult decât alţii, fiindcă au dobândit mai multă putere prin interacţiuni tranzacţionale cu alţi actori, tot independenţi, tot preocupaţi de binele personal.
l-am întrebat pe Răzvan şi pe ceilalţi dacă n-ar fi putut folosi asociaţia agricolă ca pe un vehicul antreprenorial. Împreună, ar fi putut colecta la comun lapte, produce brânză, investi în irigaţii şi fertilizare, ba chiar ar putea gestiona colectiv turmele, producţia şi comerţul. Deşi înţelegeau şi chiar admirau astfel de alternative profitabile, toţi din asociaţie le considerau imposibile. Cum poţi lăsa pe altcineva să aibă grijă de afacerea ta, care e parte din familia ta? ,,Ochiul stăpânului îngraşă vaca"
spune o zicală ce evocă problema economică clasică drept principal-agent. Proverbul subliniază riscurile generate de dependenţa organizaţională de alţii, prin contrast cu hrănitorul control personal asupra proprietăţii. Până şi gustul şi consistenţa brânzei diferă de la un oier la altul, spun aceştia despre încă un indiciu concludent asupra caracteristicilor personale ale actorilor care fac dificilă cooperarea.
Organizarea comună, pe termen lung, se reduce în mod necesar la nivelul unităţilor domestice independente, chiar şi atunci când familiile sunt legate strâns între ele prin sânge, căsătorie, ritualuri sau prietenii apropiate. Dumitru a rezumat situaţia clar: ,,Până şi eu şi cumătrul ne vedem fiecare de oile şi afacerile lui. Şi în cine pot avea mai multă încredere pe lumea asta dacă nu în el?" Cei doi cooperau în politică, fiindcă acolo puterea putea fi câştigată exclusiv prin solidaritatea dintre liderii contestatari, dar nu făceau un pas mai departe de atât în zona de business.
290 NEÎNCREDEREA
Asociaţia de păşunat s-a dovedit a fi un vehicul pentru interesele private, imediate ale membrilor, fără obiective mai largi de cooperare, bazate pe încredere. Prin asta, ea a oglindit gruparea politică opusă. Moralitatea şi solidaritatea pot creşte între actori particulari, prin aranjamente mutuale, dar forma nominală de asociere funcţionează doar ca un înveliş cerut de instituţiile formale fără a produce o coaliţie orientată spre gestionarea colectivă a resurselor şi a operaţiunilor. În esenţă, Emil a pierdut în faţa unei structuri care îi imita strategia politică, ambele construite pe structura normelor morale ale Săteniului. Ecuaţia relaţii personale plus acces privilegiat la informaţii şi instituţii plus o agregare/afiliere socială minimală are ca rezultat succesul unui nucleu iniţial de antreprenori politici. O mână de lideri, de obicei adunaţi în jurul celui mai puternic protagonist, are grijă ulterior ca eşaloanele inferioare să rămână mulţumite, dar în dependenţă. Cu cât eşti mai bine plasat în ierarhia de putere, cu atât mai bogate roadele oferite de accesul preferenţial la resurse sub aparenţele legalităţii. În sectorul privat, Răzvan a oglindit poziţia lui Emil din sectorul public. Amândoi au exploatat o sinergie între instituţiile formale şi înţelegerile informale cu localnicii - sau pasivitatea acestora - prin strategii similare în fond, chiar dacă
croite pe personalitatea fiecăruia.
Între cei doi există totuşi o diferenţă semnificativă de capacitate politică. Terenul de păşunat avea să fie scos din nou la licitaţie peste un an. În intervalul scurs, strategia lui Emil a fost aceea de a submina poziţia lui Răzvan, câştigându-şi de partea lui săteni importanţi ce nu aveau legături puternice cu Răzvan şi clica lui şi nesatisfăcuţi de beneficiile obţinute.
Oamenii loiali lui Emil au format o asociaţie rivală, condusă
de un acolit al primarului. Au câştigat următoarea licitaţie pentru păşune şi-au continuat afacerile ca de obicei, schimbându-se doar configuraţia de câştigători de pe urma exploatării resurselor publice. Răzvan şi ai lui se lăcomiseră prea STABI LITATEA POLITICĂ A FRAGMENTĂRII SOCIALE 291
tare, iar firimiturile oferite celorlalţi erau mai puţine decât ceea ce promitea acum Emil.
Mihai observase toată drama păşunii de pe margine, iar povestea îi alimenta cinismul deja bine sedimentat. Dacă Răzvan ar fi ajuns primar, ar fi „prăduit" cu siguranţă, încă probabil şi mai mult ca Emil, aşa cum dovedise prin administrarea asociaţiei de păşunat. Cu toată opoziţia acerbă dintre politicienii locali, atât Mihai, cât şi mulţi alţii vedeau similitudinile dintre scopurile liderilor, principiile care-i călăuzeau pe aceştia şi practicile lor. Mai mult, evocau o stare de fapt ancestrală, căci însuşirea de către indivizi privaţi a bunurilor comune nu era deloc ceva nou în Săteni.
... plus c'est la meme chose
Emil şi Răzvan au avut, de-a lungul conflictului, strategii şi interacţiuni similare şi asemănătoare cu ceilalţi actori principali, perpetuând tiparul împământenit al politicii locale.
Competiţia dintre lideri a urmat structura aşteptărilor morale şi a confruntărilor dintre actori, fiecare intrând în rolul de inamic sau aliat cu reverberaţii din trecut. În ciuda modificării distribuţiei de personaje, noile interacţiuni din democraţia rurală se înscriu în lunga tradiţie a politicii personalizate din Săteni.
Răzvan avusese şi un omolog „prostan" cu vreo două decenii în urmă. După dizolvarea cooperativei agricole de producţie, sătenii care n-au vrut sau n-au fost în stare să-şi cultive singuri loturile primite au rămas membri în cooperativa prezidată de un agronom din localitate. Cele câteva luni de administraţie ale acestuia s-au transformat în legendă locală plină
