lucrarea, dar optase pentru o violare unilaterală, arogantă a spaţiului domestic, ceea ce a transformat relaţia în una de duşmănie. Soţiile lor nu s-au mai vizitat acasă, iar cele două
familii aproape că nu se mai salutau. Atunci când Răzvan (văr de-al treilea, dar având acelaşi nume de familie) l-a abordat pe Mihai cu intenţii politice, a găsit uşor un aliat natural.
Mânat mai degrabă de resentimente personale decât de dorinţa de îmbogăţire, Mihai s-a dovedit unul dintre puţinii localnici dispuşi să susţină partida anti-Emil, fără nici o ambiţie legată de cucerirea puterii instituţionale sau de implicarea directă în deciziile politice.
Alţii, mai numeroşi, ca Ilie şi Gică, au schimbat şi ei taberele după conflicte cu Emil, dar continuau să ţintească spre un scaun la masa puterii. Cei doi făceau afaceri cu animale cu Răzvan, iar acesta le era mai apropiat în manierismele ciobanilor decât Emil, care îi enerva cu aerele lui arogante. Gică
n-avea mare lucru de pierdut dacă schimba taberele pentru STABILITATEA POLITICĂ A FRAGMENTĂRII SOCIALE 285
că îşi dorise un loc de consilier, dar primarul îi preferase pe alţi acoliţi. Ilie era deja consilier local, dar începuse să socotească cam cât de tare se îmbogăţeşte primarul datorită ingineriilor sale politice şi se simţea exclus şi tras în piept.
Cei mai mulţi dintre săteni erau de părere că primarul băgase mâna până la cot în banii publici, dar prea puţini îşi puteau imagina amploarea exactă a operaţiunii. Emil evita să-şi afişeze ostentativ bogăţia dincolo de o imagine respectabilă, lucru pe care nu-l făceau nici ceilalţi localnici. Dar puţini chiar şi dintre cei avuţi reuşeau să şi-o camufleze cu totul în proprietăţi din afara satului, acţiuni, conturi la bancă sau cheltuieli exorbitante în locuri îndepărtate. Moşia era doar vârful vizibil al aisbergului averii personale, dacă e să credem zvonurile plecate din anturajul său. Ilie şi-a dat seama că până
atunci primise doar firimituri şi i s-a alăturat lui Răzvan, care i-a promis un aranjament preferenţial. Imediat după ce-l trădaseră pe primar, şi Gică, şi Ilie au primit poziţii în ierarhia locală
a partidului, locuri eligibile pe listele electorale şi roluri-cheie în aventura politică prefigurată pentru viitorul apropiat.
M-am întrebat adesea de ce infractorii, fie ei hoţi de duzină
sau criminali, păreau a gravita în jurul nucleelor politice locale.
„Şcoala vieţii" le oferise o lecţie pe care marea majoritate a celorlalţi localnici nu o învăţaseră niciodată: contactul cu legea şi experienţa procedurilor penale. Unele dintre cele mai subtile raţionamente juridice pe care le-am auzit la Săteni proveneau de la Răzvan şi impunătorul său cumătru ce băga spaima între populari. Acesta din urmă era şi el un big man, care vătămase mulţi oameni, dar reuşise să ocolească legea prin abilitatea de a face dispărute dovezile incriminatoare şi de a-şi asigura alibiuri solide. Un alt cioban, aliat cu Emil de data aceasta, avea o reputaţie şi mai fioroasă ce includea omoruri, dar care au fost mătrăşite prin relaţiile cu procurorii şi judecătorii şi prin intimidarea sau „cumpărarea" victimelor sau a familiilor acestora. Acest gen de antreprenori ai violenţei 286 NEÎNCREDEREA
(Volkov, 2002)* renunţau imediat la înjurăturile şi comportamentul agresiv pe care îl etalau în public, atunci când venea momentul opiniilor juridice, formulate prin argumentaţie complexă şi în perfectă cunoştinţă de cauză a jargonului şi procedurilor legale.
Anii petrecuţi prin tribunale şi în închisori obligaseră acest gen de oameni să înveţe chichiţele legii mai bine decât propriii lor avocaţi, pentru a-şi reduce timpul petrecut în puşcărie şi a evita noi condamnări. Dumitru, la care m-am referit mai sus, părea o brută analfabetă, până în momentul în care îşi arunca ochii pe un document legal. Fusese chiar capabil să-i administreze lui Emil o corecţie fizică fără a-şi asuma riscuri legale, fiindcă îl înghesuise într-o noapte, în afara cârciumii, fără martori şi fără a-i lăsa semne corporale. Emil contraatacase instalând camere de supraveghere şi amendându-l pe Dumitru, atunci când acesta, beat, urcase cu căruţa lui cu doi cai pe treptele primăriei. Reconstituind simbolic Atacul asupra Palatului de Iarnă în faţa unui public rămas cu gura căscată, ciobanul ştia foarte bine că riscă doar o contravenţie, preţ mic de plătit pentru o astfel de „faptă" de arme. Ulterior, atât Răzvan, cât şi Emil s-au apucat să studieze legea serios, înscriindu-se la facultăţi de drept cu cursuri de la distanţă, pentru a înţelege mai bine spaţiul de manevră permis de instituţiile formale.
Expertiza lor a fost de mare folos în momentul în care Ilie a obţinut informaţii despre o licitaţie prin care urma să se concesioneze păşunea comunală, conform noii legislaţii. În facţiunea populară a fost organizată imediat o celulă de acţiune, care urma să racoleze proprietarii de animale neafiliaţi politic.
Miza erau cele 500 de hectare şi echivalentul a 50.000 de euro
* Sociologul rus Vadim Volkov teoretizează „antreprenoriatul violent" în chip de conversie premeditată a violenţei organizate în bani sau alte tipuri de resurse, fenomen foarte răspândit în anii 1 990, în spa
ţiul fost sovietic.
STABILITATEA POLITI CĂ A FRAGMENTĂRII SOCIALE 287
