Imaginea acestuia, pe nume Viorel, fusese distrusă de zvonul că refuzase o alocaţie masivă de la buget. Fost poştaş, acum în vârstă, Viorel afirmase că atâţia bani nu pot aduce decât o condamnare în justiţie pentru proastă administrare sau delapidare. Gândul că va primi milioane în gestiune îl înspăimânta.
Oamenii îşi aminteau cum „prostul cela" returnase banii la guvern, fără ca nimeni din Săteni să poată beneficia de ei.
Interesant e faptul că Emil lucrase şi el ca poştaş vreme de patru ani, după primul mandat de primar, timp în care şi-a făcut loc, încet, înapoi în funcţie. Această slujbă îi servise ca o rampă de lansare politică, aşa cum se întâmplase şi cu predecesorul lui şi cu alţi primari rurali din regiune. Vizitele lunare 274 NEÎNCREDEREA
, .. -·i_
�
I
Figura 5.1 Opţiunile politice la alegerile locale şi faptul că poştaşii erau cei care înmânează banii de pensii şi beneficii sociale deschidea atât uşa, cât şi inima tuturor, mai cu seamă a celor mai în vârstă şi mai săraci, care depindeau cu totul de sprijinul statului. Deşi nu dăduse un leu din buzunar şi nu făcea decât să-şi îndeplinească atribuţiile, Emil se bucurase de interacţiuni sociale mai numeroase, mai regulate şi mai binevoitoare cu localnicii decât mai toţi ceilalţi săteni.
STABILITATEA POLITICĂ A FRAGMENTĂRII SOCIALE 275
Provenea dintr-o familie mare, prestigioasă în localitate, avea rude numeroase, înstărite şi cu reputaţie bună, ceva studii şi (iniţial) se arătase foarte afabil faţă de orice om întâlnea. Între timp, nu pierduse legătura cu centrul politic al popularilor şi îşi dezvoltase, fructuos, o relaţie personală cu preşedintele naţional al partidului.
Învăţând din propriile greşeli, Emil şi-a început al doilea mandat cu o perspectivă cu totul schimbată. Administraţia lui a devenit o maşinărie eficientă de control al resurselor guvernamentale - de la cele financiare, la cele birocratice -, exercitându-şi puterea asupra oamenilor şi a lucrurilor. Scopul lui primordial era autoperpetuarea, în sensul rămânerii la putere pe termen nelimitat, împreună cu propriii susţinători. Combustibilul care alimenta maşinăria era utilizarea discreţionară
a instituţiilor publice pentru folosul propriu.
Prima măsură luată de Emil după revenirea în funcţie a fost concedierea fiului lui Viorel, angajat ca îngrijitor public.
Acesta a rămas fără slujbă aşa cum o primise, printr-o decizie bazată pe raportul său personal cu actorul social aflat la putere.
Au mai urmat epurări ce au produs mai multe locuri de muncă
recuperate de la adversari şi oferite suporterilor. Socrul primarului a devenit trezorier, iar soţia lui Emil, bibliotecară. Suporterii importanţi au primit locuri în consiliul local şi posturi ca manageri de deşeuri, şoferi, tehnicieni şi în stafful personal al primarului. Atunci când directoarea şcolii a dat semne de rebeliune înscriindu-se într-un alt partid, Emil i-a spus să stea cuminte în banca ei, fiindcă altfel soţul ei, funcţionar de cadastru, riscă să fie dat afară pentru alcoolism în timpul orelor de muncă. Specialiştii de neînlocuit au rămas în posturi, dar toată lumea a înţeles mesajul. Emil dorea şi putea să domnească
cu o mână de fier şi se înconjura doar de oameni loiali sau obedienţi.
Îngrijitorul lezat s-a adresat justiţiei, iar primăria a fost obligată să-i plătească un număr de salarii din urmă, din propriul 276 NEÎNCREDEREA
buget. Adversarii lui Emil s-au bucurat de înfrângerea punctuală a acestuia, dar risipa de bani publici în reglări personale de conturi duşmănoase nu li s-a părut o atât de mare problemă.
Emil a reuşit chiar să ocolească reforma legislativă care reducea controlul asupra fondurilor aflate la discreţia primarilor. Fiindcă legea cerea ca primăriile să externalizeze unele servicii, era nevoie de o companie privată de securitate pentru paza de noapte. Firma care a primit contractul s-a înţeles, în secret, cu Emil să angajeze oameni desemnaţi de acesta.
Toţi agenţii privaţi de pază proveneau din clica primarului, incluzându-l şi pe liderul de tineret al partidului popular.
Emil şi-a păstrat controlul asupra încă unei resurse legate de guvernarea locală, folosind-o pentru a-şi fideliza şi ţine în dependenţă susţinătorii.
Traiectoria politică de succes a lui Emil ilustrează funcţionarea generală a sistemului politic la Săteni şi modul cum acesta interacţionează cu eşaloanele de sus- circuite de putere asupra oamenilor şi bunurilor la care Răzvan putea doar visa.
Dat fiind sistemul democratic, reprezentativ din ţară, liderii politici şi organizaţiile lor trebuie să obţină şi să mobilizeze sprijinul oamenilor pentru câştigarea poziţiilor din zona administraţiei locale, dar în acelaşi timp să furnizeze şi voturi pentru propriul partid, la alegerile naţionale. Ca recompensă
pentru faptul că se dovedise un bastion de nădejde la parlamentare şi prezidenţiale, Săteni ul a primit fonduri mai multe atunci când popularii au intrat la guvernare, sporind astfel puterea lui Emil. Contractele pentru reabilitarea primăriei, a şcolilor sau drumurilor s-au dus către companii apropiate de partid, despre care se spune că i-au umplut lui Emil buzunarele cu mită şi i-au consolidat poziţia de om de încredere al partidului în regiune. Pe măsură ce veniturile bugetare ale României au crescut, Emil a început să ţină în mână „şi pâinea, şi cuţitul" în distribuţia de resurse.
STABILITATEA POLITICĂ A FRAGMENTĂRII SOCIALE 277
