Răzvan era un sătean ambiţios cu un trecut discutabil şi un status ridicat, dar şi un om cu realizări sociale semnificative pentru competiţia politică. Devenise un concurent credibil folosindu-şi relaţiile personale şi tacticile morale pentru a-şi strânge o bază de susţinători şi alegători. Şi totuşi nu făcuse absolut niciodată apel la valori ideologice, universale şi abstracte, aflate dincolo de miza puterii. Urmărea rebeliunea, şi nu revoluţia - să ocupe locul ocupat acum de alţi indivizi în centrul puterii, nu să schimbe structurile ierarhice (Gluckman, 1 963). Emil îi era duşman nu din cauza unor diferende ideologice sau comportamentului politic, ci fiindcă primarul avea ceea ce-şi dorea Răzvan: control asupra guvernării locale şi fondul substanţial de putere pe care îl dobândeşte administratorul acesteia.
Răzvan concura pentru voturi propunând o tranzacţie presupus mai bună fără a propune un aranjament politic alternativ din punctul de vedere al principiilor sociale sau morale.
De fapt, agendele politice ale lui Emil şi Răzvan erau destul de similare, dincolo de diferenţele de afiliere şi de situarea înăuntrul sau în afara structurilor instituţionale de putere STABILITATEA PO LITICĂ A FRAG MENTĂRII SOCIALE 271
ale statului. Acuzaţiile de corupţie împotriva primarului nu cântăreau prea mult, iar Răzvan însuşi nu avusese nici un fel de scrupule în a se angaja în operaţiuni de mită electorală, constrângere şi cumetrie - şi orice alte tactici mai mult sau mai puţin legale. Împreună cu aliaţii săi, el lupta împotriva primarului, dar nu împotriva ordinii politice, pentru a-i înlocui pe cei puternici, dar împărtăşind principii moral-politice absolut identice.
Emil a subliniat similaritatea atunci când s-a apropiat de maşina lui Răzvan, din care acesta împărţea ghete localnicilor, pentru a-i cere, sarcastic, o pereche. Răzvan i-a oferit-o, cu mimată
bunăvoinţă, dar primarul a transformat darul în troc oferindu-i câteva artefacte populare de mică valoare. Emil le-a explicat celor de faţă că nu e decât un schimb de „atenţii" primite de la sponsorii politici. Doar nu dădea Răzvan ceva din propriul buzunar! Trimiterea la caracterul clientelar al aparentei generozităţi a competitorului era străvezie.
Mai târziu, în faţa cârciumilor din centru, Emil l-a provocat pe Răzvan public, întrebându-l cu voce răsunătoare ce inten
ţii politice are. Răzvan a glumit că nu vrea decât un vot pentru fiecare gheată. Primarul a zâmbit dispreţuitor: nu era nevoie de tot circul respectiv. Răzvan ar fi putut pur şi simplu cere 200 de voturi, iar el i le-ar fi oferit, dacă ar fi ajuns la înţelegere.
Lăudăroşenia exagerată a lui Emil viza mai degrabă publicul prezent decât pe Răzvan, pentru a sublinia similaritatea morală
şi în acelaşi timp asimetria de putere dintre cei doi lideri. O
victorie electorală confortabilă dovedise faptul că primarul păstrase cu relativă uşurinţă controlul politic asupra voturilor satului, în calitate de „jupân" al acestuia, cum se autointitula.
Discursul lui sublinia aspectul tranzacţional al politicii locale, definind voturile ca alegeri personale tranzacţionabile, mai degrabă decât principiale sau ideologice.
Emil şi Răzvan foloseau disputele verbale din dramaturgia socială a cârciumii pentru dobândirea puterii politice, 272 N EÎN C R E D E REA
surclasarea intelectuală a adversarului, convingerea şi păstrarea susţinătorilor şi pentru a-şi consolida statutul de oameni capabili, care se pot bizui pe ei înşişi în încleştările interpersonale. În absenţa unei confruntări ideologice sau de viziuni morale, actorii intră pe piaţa politică locală punându-şi la bătaie propria persoană, în faţa publicului de electori, concurând într-un turneu al puterii care presupune doar relevanţa socială
a competitorilor. Răzvan a declarat sus şi tare lui Emil şi clicii lui că ar fi trebuit să „se sature". Sosise clipa ca şi alţi localnici care meritau să se bucure de putere să se aşeze în faţa bucatelor. În privat, apoi, s-a lăudat cu şiretenia cu care extrăsese de la partid şi politicienii regionali resurse pentru familia şi acoliţii lui, dar oportunismul său nu producea mai mult decât rezultate imediate.
„Mai bine vultur o zi decât cioară o sută de ani" e o deviză
ce s-a dovedit bună pentru Răzvan în cârciumă şi între interlopi, dar faptele lui de arme punctuale nu puteau rivaliza cu controlul pe termen lung pe care Emil îl exercita asupra Săteni ului. Un an mai târziu, Răzvan a candidat pentru funcţia de primar şi a pierdut. A reuşit totuşi să ocupe un loc în consiliul local, alături de alţi câţiva republicani care au început să facă probleme majorităţii populare. Deşi primise o treime din totalul voturilor, nu putuse nici să cheltuiască mai mult decât Emil şi nici să beneficieze de pârghiile instituţionale ale acestuia. Pretendentul la primărie nu reuşise să-şi mărească
reţeaua de susţinători mult dincolo de ţesătura proprie de relaţii cu neamurile şi prietenii. A încercat să-i păteze reputaţia adversarului cu afişe electorale răutăcioase, care susţineau că
acesta furase din geanta cu pensii pe vremea când era poştaş, dar adversarii au contraatacat cu povestea cu violul, iar meciul zvonurilor otrăvite s-a încheiat la egalitate În cele din urmă, localnicii au ajuns la concluzia că nu ar fi fost foarte diferit dacă Răzvan ar fi câştigat, sau chiar exista riscul să se poarte mai rău decât Emil. O bătrână din sat remarca STABILITATEA POLITICĂ A FRAGMENTĂRII SOCIALE 273
imaginea oficialilor pe veranda primăriei zicând: ,,la uite la primar şi la vieri, cum stau pe prispă! Ăştia măcar au făcut burta mare. Ăilalţi, care vor să vină, sunt tare flămânzi". După
trei mandate consecutive, înlocuirea partidei conducătoare ar fi putut duce la şi mai multă spoliere din partea nou-veni
ţilor, care ar fi încercat să-şi recupereze investiţiile electorale băgând mâna până la cot în banii administraţiei.
Toate ghetele şi aptitudinile sociale ale lui Răzvan nu compensau asimetria în materie de resurse politice instituţionalizate. Întreaga structură locală de putere controlată de primar era administrată într-un mod profund personal, non-ideologic şi informal pentru a reduce şansele de acces la funcţie ale challenger-ului. Rivalul lui Răzvan fusese ales şi reales din motive ce aveau prea puţin de-a face cu onestitatea sau respectul legii. Emil le oferea localnicilor ceva mai palpabil (v. figura 5.1).
Devenise pentru prima oară primar la jumătatea anilor 1990, dar avusese un prim mandat dezastruos. Tânăr, neexperimentat şi înconjurat de funcţionari alunecoşi şi oportunişti, el îşi pierduse susţinerea satului şi obţinuse prea puţin pentru el în anii de restrişte ai României postsocialiste. Urmase însă un alt primar, cu care oamenii ajunseseră să-l compare pozitiv pe Emil.
