vârf cu agenţii regionali, iar aceştia, cu relaţiile lor personale din organizaţiile de bază, şi tot aşa mai departe.
De la nivelul lor inferior, activiştii din Săteni au început să comenteze ultimele zvonuri despre alianţe şi certuri între politicienii regionali şi ultimele lor aventuri în materie de corupţie şi autoritate discreţionară. Discuţiile se refereau des la legăturile de cumetrie, atât din interiorul partidelor opuse, cât şi dintre ele. Fascinante faptul că numele partidelor aproape că nu au fost menţionate şi, oricât am încercat, nu am reuşit să detectez vreun model de conflict în jurul ideologiilor. Participanţii din Săteni considerau politica o reţea dinamică de legături personale, similare cu cele din experienţa lor de zi cu zi din sat. Şi aveau dreptate, din moment ce structura politică regională se dovedise creată în jurul unui univers de persoane fizice, şi nu al unor ideologii, lucru care se vedea foarte bine la puţin timp după încheierea spectacolului pe scena orăşenească.
Ca nişte gazde bune ce se ţin de tradiţie, organizatorii i-au invitat pe reprezentanţii organizaţiilor rurale la un restaurant de la marginea oraşului, în timp ce eşalonul de jos trebuise să se mulţumească cu nişte grătare oferite la o tarabă din piaţă.
Mesele de la festinul liderilor semănau izbitor cu cele pregătite pentru nunţi, având până şi fundele ceremoniale legate de scaune. Ca nişte familii centrate şi bine definite, fiecare organizaţie locală îşi avea propria masă ornată cu un buchet de flori. Şefii de la oraş împreună cu un lider de vază de la Bucureşti erau aşezaţi la cea mai vizibilă, precum sunt puşi proaspeţii căsătoriţi cu familiile de origine. Câţiva organizatori politici au început să se învârtă iscusit printre mese, ciocnind pahare şi băgând în seamă organizaţiile orăşeneşti şi rurale, aşa cum fac naşii la nunţi. Intimitatea adunării politice evoca bine-cunoscutele relaţii morale de familie, celebrând şi comunicând armonia intereselor personale.
264 NEÎNCREDEREA
Un fost ministru şi fost funcţionar, popular printre traficanţii de lemn, a ţinut principalul discurs. Jucător politic de top, cu aură de om din popor, care nu se sfia să-şi adâncească
cu patos accentul moldovenesc, acesta era, pentru localnicii din Săteni, un personaj carismatic şi relevant. Discursul lui a mustit de principiul organizaţional al neamurilor. Desemnându-şi nepotul cu termenul de rudenie, l-a lăudat pe acesta pentru progresele ca preşedinte al Consiliului Judeţean. ,,Fra
ţilor!" a strigat apoi către toţi cei de faţă, insistând ca toată
lumea să se apuce serios de campanie electorală, mai ales în ziua alegerilor. A câştiga inimile şi minţile cuiva e foarte bine, dar victoria depinde de cei care merg efectiv la vot. De ziua alegerilor, trebuia ca toţi activiştii partidului să-şi ducă la urne rudele, naşii, finii, vecinii şi prietenii, cu maşina sau cu căruţa -
oricum doar să aducă voturi pentru „noi".
În încheiere, notabilul republican a reiterat faptul că voturile obţinute personal contează foarte tare. Dacă fiecare dintre cei prezenţi poate obţine măcar 20 de voturi de la apropiaţi, republicanii vor câştiga alegerile. Argumentul lui final s-a referit la interesele naţionale. Liderii partidelor socialist şi popular veneau din sudul României şi îşi favorizau, firesc, provinciile.
Deşi „sudist" la rândul lui, preşedintele republicanilor, prieten apropiat al fostului ministru, după cum acesta ne-a împărtă
şit, avea o mamă şi o soţie care se născuseră în Moldova. ,,Cui credeţi că-i pasă mai tare de voi?" a întrebat retoric, invocând moralitatea bazată pe rudenie şi afinitate regională.
Dacă liderii politici invocau solidaritatea relaţiilor de rudenie, agenţii locali erau sceptici în privinţa mutualismului, temându-se mai degrabă că reciprocitatea nu se va materializa.
Un lider local s-a ridicat, cu pălăria în mâini, şi a început să
se plângă cât de greu e să convingi oamenii - sau chiar şi pe el însuşi - să fie loiali republicanilor, dacă străinii de sat continuă să spolieze comunitatea locală. Aceasta era o chestiune arzătoare, date fiind structurile descentralizate de sănătate, STABILI TATEA POLITICĂ A FRAGMENTĂRII SOCIALE 265
mediu sau justiţie ale statului, date fiind mandatele extinse şi bugetele mari ale acestora. Dezamăgiţi, activiştii de la firul ierbii simţeau că eforturile lor nu sunt răsplătite, fiindcă nu erau desemnaţi de centru la conducerea acestora, unde erau numiţi alţii prin favoritism ce ducea la împărţirea nedreaptă
a beneficiilor politice.
Deplângând caracterul mizerabil al politicii, liderul naţional a recunoscut greşelile, a promis remedierea lor, dar a trecut imediat de la promisiuni la ameninţări. Cerându-le celor de faţă să-şi închidă telefoanele sau alte dispozitive de înregistrare, le-a explicat ce s-ar putea întâmpla dacă ar câştiga opoziţia. O înfrângere republicană ar fi fost urmată de diminuarea fondurilor în şcolile afiliate, primarii partidului ar fi rămas nebăgaţi în seamă la capitolul investiţii, iar membrii forma
ţiunii ar fi fost daţi afară din poziţiile în administraţie. Şi chiar dacă republicanii ar fi câştigat la nivel naţional, dar ar fi obţinut rezultate slabe la nivelul judeţului acesta, alte zone ar fi primit partea leului „de la centru" pentru a răsplăti circumscripţiile cu performanţe mai bune. Numai dacă şi-ar fi păstrat unitatea, activiştii din judeţ ar fi putut spera să participe la masa celor bogaţi. Deocamdată, masa de nuntă politică s-a încheiat cu toasturi şi mesaje de încurajare pentru luptele electorale care aveau să vină.
Mecanismul social care conectează politica naţională centrală cu realitatea de la firul ierbii sociale sunt relaţiile de tip diadic. Astfel de amestecuri de contracte morale şi conexiuni tranzacţionale definesc reţelele patron-client (Wolf, 2001; Campbell, 1 976; Gellner şi Watervury, 1977; Eisenstadt şi Roniger, 1984). Reţeaua locală a partidului îşi activează rudele şi prietenii pentru a-şi asigura voturile ce câştigă alegerile na
ţionale. Membrii bine situaţi ai partidului câştigă accesul la aceste reţele morale particulare tranzacţionând resursele controlate prin guvemanţă. Înapoi în sat, de exemplu, oameni-cheie primesc recompense, din care distribuie mai departe către 266 NEÎNCREDEREA
facţiunea loială. Conducerea „de sus" cointeresează activiştii locali, pentru ca aceştia să îndeplinească scopurile partidelor în alegerile locale şi naţionale şi pentru a-şi pune la treabă
oamenii. Infanteriştii partidului au încredere în şefii cei mari, ţintind la resursele pe care aceştia li le vor distribui ca recompensă pentru activismul politic materializat în voturi.
Un lanţ lung de relaţii sociale leagă umilul alegător din Săteni de preşedintele lui de partid „moldovean", printr-o serie de relaţii personale bazate pe încredere şi reciprocitate. Acest lanţ conectează reprezentările culturale ale moralităţii din mediul sătesc cu discursul şi practicile politice ale României.
Există însă şi ceva mai tangibil care călătoreşte pe lanţul de reciprocitate politică. Cu o lună înainte de alegeri, Răzvan a primit 200 de perechi de ghete de piele de la patronul său -
candidat la statutul de parlamentar. Şi-a parcat Audi-ul în faţa cârciumii din centru şi a deschis portbagajul ticsit cu încălţări, dar se confrunta cu o dilemă.
