de valori şi motivaţii care conferă poziţia de câştigător al jocului politic.
Drept fie spus, majoritatea localnicilor tratau bunurile publice exact aşa cum le trata şi Emil. Dacă un număr de camioane aduceau pietriş pentru repararea drumurilor, oamenii îi convingeau sau îi mituiau pe şoferi să îl descarce în faţa porţilor lor, sau chiar în curţile proprii, în loc să-l folosească pentru infrastructura publică. Toată lumea are de câştigat de pe urma unui drum comunal neted, fără glod. Dar fiecare, separat, are mai mult de câştigat dintr-o investiţie privată în propria gospodărie. Motivaţia creşte în condiţiile în care oricum vecinii şi-au apropriat cât au putut de mult - exact structura de costuri şi beneficii care duce la tragedia bunurilor comune care a caracterizat demolarea grajdurilor de care aminteam la începutul cărţii.
Nu toate serviciile publice pot fi tranzacţionate de administraţia locală, căci unele sunt uşor garantabile, de pildă, alocaţiile pentru copii sau combustibilul pentru încălzirea în timpul iernii. Educaţia, sănătatea şi pensiile se află în sarcina guvernului central. În ultimă instanţă însă, multe beneficii rămân la latitudinea gatekeeper-ului local, iar oferirea lor generează oportunităţi pentru beneficii private. Un drum va primi pietriş. Un altul, nu. Hârtiile de cadastru ale cuiva vor fi eliberate imediat. Cele ale altcuiva vor dura ani de zile, fiindcă
un anume act lipseşte în mod misterios. Interpretarea creativă
a legilor permite unui primar să transforme ajutoarele sociale STABILITATEA POLITI CĂ A FRAGMENTĂRII SOCIALE 281
în marfă gata de tranzacţionat prin controlul asupra evaluărilor birocratice. Sub conducerea lui Emil, funcţionarii controlau permanent eligibilitatea oamenilor şi dimensiunile beneficiilor în alocarea de animale, pământ sau venituri. Potenţialii beneficiari aveau puţine şi costisitoare căi de recurs împotriva autorităţii locale, şi deveneau complici la deturnarea resurselor către gospodăria primarului.
Liderii eficace în sensul de mai sus, de felul lui Emil, continuă să profite de pe urma puterii doar atunci când schimburile sunt repetate şi poziţia de putere este stabilă. Toate tranzacţiile informale includ un posibil risc de înşelăciune, de a nu-ţi ţine promisiunea. Un localnic reuşise să-l prostească
cu uşurinţă pe primarul anterior, ,,prostul cinstit", cerându-i să îi înregistreze 20 de zile inexistente de muncă în folosul comunităţii în schimbul unor servicii ulterioare, în viitorul apropiat. Imediat ce primise adeverinţa, şmecherul respectiv îi râsese „prostului" în faţă. Nu avusese nici o intenţie să-şi ţină promisiunea faţă de un om care avea oricum să piardă
alegerile peste puţin timp, şi cam toţi se prinseseră de asta.
Visând cu ochii deschişi, în cârciumă, adversarii lui Emil îi preziceau acestuia o decădere asemănătoare înainte de eventuala răsturnare de la putere. ,,Toţi căţeii o să-şi caute alt stăpân", spuneau ei, sugerând că susţinătorii aparent loiali se află în căutarea unui târg mai bun cu oricine ar veni la putere.
Faptul că erau de partea lui Emil, afirmau detractorii, venea din frică şi lăcomie, exact ca în cazul câinilor pentru a căror dresare se folosesc violenţa şi hrana. Echivalent local al acelor rubbish men din Melanezia (Barker, 2016), ei erau, din cauza slăbiciunii sociale, o pradă uşoară pentru Emil, dar şi pentru orice alt rival le-ar fi oferit un os de ros mai mare.
Emil răspundea la zvonurile din cârciumă cu o înţelepciune bine jucată: ,,Azi eşti primar, mâine nu mai eşti. Omul, caracterul contează, nu funcţia". Uşor de spus când e vorba de un politician aproape sigur că îşi va păstra hegemonia în anii 282 NEÎNCREDEREA
care vin, dar în acelaşi timp o afirmare a bazei de putere a acestuia. Genul de mesaj care transformă în mod subtil smerenia în încrederea în sine a unui actor competent şi cu multe resurse. ,,Puterea nu înseamnă nimic fără control", cum spune bine-cunoscuta reclamă Pirelli. Emil ştia foarte bine că putea rămâne pe termen lung la butoanele puterii doar fiind sigur de voturile localnicilor vulnerabili. Nu avea nevoie de încredere oarbă în ei, atâta timp cât aceştia îşi vedeau de propriul interes şi nu muşcau mâna care îi hrănea.
Totuşi, încrederea în anumiţi colaboratori conta imens pentru el. Emil n-ar fi putut gestiona toate aspectele administraţiei locale, ci depindea de consilieri şi funcţionari pentru a-şi legitima şi aduce la îndeplinire deciziile. Deşi asimetrice, relaţiile sociale dintre oficialii-cheie sunt adesea construite pornind de la mutualitate, cooperare şi încredere. În primul rând, toţi cei implicaţi trebuiau să facă corp comun împotriva implicării din afară în afacerile locale - ca inspecţii guvernamentale sau investigaţii anticorupţie. Cei care îşi puneau semnătura lângă primar se expuneau potenţialelor repercusiuni legale. Dacă acesta avea să cadă, urmau şi ei. Însă, atâta timp cât mecanismul corupt se perpetuează, fiecare are parte de o felie din resursele redirecţionate spre interese private, de la slujbe călduţe la mici oportunităţi de a li se oferi mite sau recunoştinţă socială, şi până la capacitatea de a-şi ajuta neamurile şi prietenii când şi cum aveau nevoie. Notabilii satului îşi cultivă o relaţie intimă cu Emil, participând la grătarele oferite regulat de acesta la hacienda proprie.1 Atunci când bunica lui Emil a murit, angajaţii primăriei au participat la înmormântare, deşi cei mai mulţi nu avuseseră vreo relaţie socială
semnificativă cu ea. Au cumpărat şi o coroană funerară în r. Rivalii îşi râdeau de prezenţa obligatorie la aceste grătare şi de glumele proaste ale lui Emil, comparând participanţii cu acoliţii lui Stalin din ultimii lui ani de viaţă.
STABILITATEA POLITICĂ A FRAGMENTĂRII SOCIALE 283
numele colectivului de funcţionari veniţi să-şi onoreze şeful într-un moment ritual.
Unii dintre susţinătorii-cheie deveneau complici la abuzul de putere şi cunoşteau un număr de secrete politice, iar ma
şinăria administrativă şi electorală a primarului depindea de cooperarea lor neabătută. În consecinţă, Emil avea nevoie de parteneri politici în care să aibă încredere pe termen lung.
Deşi aceştia beneficiau de puterea oferită de guvernarea locală, nu erau cu totul dependenţi de ea. Fermieri, oieri, patroni de cârciumi, meşteşugari şi comercianţi - cu toţii aveau resurse financiare şi relaţii sociale care îi făceau aliaţi valoroşi şi, totodată, cu un anumit grad de independenţă.
Aceste capacităţi personale le lăsau partenerilor politici un spaţiu de manevră în interacţiunea cu Emil, la limită sub ameninţarea făţişă sau, mai periculos, ascunsă că ar fi putut trece de partea adversarului. În vremea în care îşi lingea rănile după ce pierduse alegerile pentru primărie, Răzvan reflecta la faptul că înfrângerea lui Emil va veni, în cele din urmă, de la aroganţa exagerată a lui Emil. El va fi „mâncat" de aliaţii sătui de domnia lui, nu de cei care încearcă să-l doboare din afara sistemului, ca el însuşi. Un pronostic cu ceva clarviziune, căci Răzvan urma să-l înfrângă o dată pe primar, cu ajutorul unor subordonaţi nemulţumiţi. O bătălie cu alt câştigător, dar care nu făcea însă decât să netezească drumul către o viitoare alianţă între doi foşti duşmani declaraţi. Dar cum fusese posibil asta?
Plus ţa change ...
Cei doi ani pe care i-am petrecut la Săteni s-au încadrat în intervalul de control politic absolut al lui Emil. Nu existau nici un fel de semne că dominaţia acestuia se apropia de sfârşit, dar asta nu înseamnă că toate lucrurile mergeau ca unse. Mai 284 NEÎN CREDEREA
mulţi oameni din comună au început să remarce o schimbare de atitudine la primar. În cei patru ani pe care şi-i petrecuse pe margine, toată lumea îi apreciase felul de-a fi agreabil şi săritor, politeţea, discreţia şi interesul pentru viaţa altora. ,,Un lup în blană de oaie" - aşa şi-l aminteşte Mihai pe cel care pe vremuri îi fusese prieten şi bun vecin.
O dispută asupra drepturilor de proprietate îi revelase însă adevărata faţă a lui Emil. Mihai, aflat în Grecia, fusese sunat de soţie, care îi spusese că oamenii primarului intraseră în curtea lor pentru a întinde nişte fire electrice pentru noua clădire a primarului. Prin telefon, bărbatul strigase furios la muncitorii aflaţi în curtea lui, dar aceştia îşi declinaseră
responsabilitatea, fiindcă totul se petrecuse la ordinele personale ale lui Emil. Pentru Mihai, afrontul fusese picătura care umpluse paharul într-o relaţie personală deja deteriorată de accesele de superioritate din ce în ce mai deranjante ale prietenului lui. Emil i-ar fi putut cere lui Mihai să permită
