de învăţăminte. Directorul a cărat porumb cu căruţa în hambarul amantei lui, angajaţii scăpaţi de sub control s-au apucat să vândă maşinile-unelte la preţuri de nimic, iar membrii 292 NEÎNCREDEREA
cooperativei nu numai că nu au primit nici un fel de beneficii după recoltă, dar au fost obligaţi să scoată bani din buzunar pentru lucrările agricole de primăvară. În 1991, absolut toţi sătenii îşi luaseră pământul înapoi în proprietate personală
exclusivă, iar fostul preşedinte a sfârşit-o ca umil trepăduş, care, printre altele, îi spăla maşina lui Emil. Nimeni nu avea să-şi mai lase ulterior cultivarea pământului pe mâna altuia decât prin arendă contractată cu un fermier potent.
În socialism, conducerea CAP-urilor şi funcţionarii administraţiei de stat fuseseră la fel de corupţi, folosind relaţiile din partidul comunist şi reţelele personale pentru a deturna resursele publice pentru folosul privat. Gluma renumită ce spunea că acronimul PCR însemna nu numai „Partidul Comunist Român", ci şi „Pile, Cunoştinţe, Relaţii" este încă de notorietate. După Revoluţia din 1989, toată această stare de lucruri s-a reprodus în ciuda celor două decenii de democraţie ce nu au generat vreo alternativă conceptuală sau practică la neopatrimonialism.
Şi în socialism existaseră bandiţi transformaţi în oameni de afaceri. Parcescu şi familia lui, recalcitranţi notorii la vremea respectivă, refuzaseră să intre în cooperativa agricolă de producţie, în anii '50--'60. Ca pedeapsă, proprietatea.le-a fost mutată
în nişte terenuri arabile de proastă calitate, care însă le ofereau statutul de producători independenţi. Scăpat de controlul statului, Parcescu îşi construise o afacere bazată pe furtul din fermele colective şi trafic, mituind sau constrângând pe toţi cei care-i stăteau în cale. A ajuns şi la închisoare de câteva ori, dar anii '90 l-au găsit ca cel mai bogat om din Săteni. Păştea cu impunitate animalele pe terenurile localnicilor, care nu aveau de ales decât să-i dea pământurile în arendă. Cu bani puţini, dar mult curaj şi agresivitate, a obţinut locuri de păşunat întinse pentru turmele de animale pe care le aduna şi creştea.
Pe lângă tacticile vizând săteni vulnerabili, Parcescu şi-a constitut o parte a averii sale prin înhăţarea proprietăţii STABILITATEA POLITICĂ A FRAGMENTĂRII SOCIALE 293
comunale. Efemera cooperativă postsocialistă mai avea un singur grajd rămas în picioare (după ce două fuseseră feliate de ex-membri). Un bucureştean născut în Săteni şi câteva dintre rudele lui din sat au încercat să-l cumpere, dar nu au oferit destulă mită factorilor de decizie care i-au uşuit. La sfârşitul anului contabil, nepriceputul agronom care devenise preşedinte a încercat să stoarcă bani de undeva pentru a recupera din pierderi, aşa că Parcescu a cumpărat grajdul pe nimic.
„Bădie, dă, te rog eu, un pic mai mult. - Nu! Atât are tata, mai mult n-are să vă dea", a spus Parcescu, referindu-se la sine însuşi la persoana a treia şi etalându-şi controlul patriarhal asupra oficialilor umili şi subordonaţi.
Deseori, Parcescu şi Emil erau supranumiţi „boieri", amintind de proprietarii moşiilor dinaintea socialismului. La fel ca azi, în perioada interbelică liderii politici ai statului îşi trăgeau puterea din relaţiile personale cu alegătorii, fără nici un fel de ideologie, şi foloseau infrastructura statului pentru câştiguri private. De exemplu, în anii 1940, un perceptor s-a îmbogăţit de pe urma colectării taxelor, iar familia lui avea poate cea mai falnică gospodărie din sat. Deşi a pierdut zecile de hectare strânse, copiii lui au ajuns la facultate pe vremea socialismului, reproducând într-un nou sistem capitalul acumulat de părinte.1 Practicile particulariste, orientate către familie, au persistat zeci şi zeci de ani, indiferent de orânduirea politică a ţării.
Timp de peste cinci generaţii, politica statului s-a bazat pe reţele de patronaj şi clientelism, morală personalizată şi familism competitiv. Stabilitatea acestei stări de lucruri a fost tulburată doar de două ori, în secolul XX. În anii '50-'60, un număr de oportunişti locali, care aveau prea puţin de pierdut datorită
sărăciei şi marginalizării (,,răii satului", cum îi numeau ţăranii 1 . Omul a trebuit să-şi doneze „voluntar" pământul cooperativei agricole de producţie, pentru a evita exmatricularea lor de la universitate.
294 NEÎN CREDEREA
gospodari), au ajutat cu entuziasm activiştii de partid pentru impunerea unui control centralizat, autoritar asupra Săteniului.
Mânaţi de invidie, dar şi de dorinţa de răzbunare împotriva chiaburilor semeţi, mulţi dintre aceşti săteni cu reputaţie îndoielnică au primit posturi în nomenclatura comunistă.
Înainte de asta, unii dintre localnici aderaseră, în anii '30--' 40, la Legiunea Arhanghelului Mihail, devenită ulterior Garda de Fier. Aşa cum s-a întâmplat şi în multe alte locuri din Moldova, localnicii tineri, cu aspiraţii mari, dar posibilităţi reduse, s-au arătat deschişi la mesajul antisistem al carismaticului Corneliu Zelea Codreanu, susţinut şi de intelectualitatea românească atrasă de extrema dreaptă. Mişcarea în care au intrat este poate singura cu susţinere largă şi autentică în România rurală (Weber, 1964 - oferă o succintă, dar relevantă expunere a pseudo-democraţiei interbelice în România).
Şi partidul comunist, şi legiunea au atras doar o minoritate de localnici, mai ales cei marginalizaţi şi/sau foarte ambiţioşi, şi doar pentru scurtă vreme. În teorie, şi comunismul, şi naţionalismul propun ideologii universaliste, care transcend formele de interacţiune socială în lumea rurală, dar de fiecare dată efectul lor a fost de scurtă durată. Practicile sociale au revenit în ambele cazuri înapoi spre urmărirea propriilor interese înguste. Unii au beneficiat din plin de confiscarea pământului chiaburilor şi prădarea evreilor din zonă. Politica a revenit la modelul de distribuţie a resurselor statului printre neamurile şi prietenii celor aflaţi la putere. Proiecţiile ideologice au rămas goale, locul fiind umplut la loc de realismul cutumiar al familismului atomizat. Nici una din cele două
mişcări politice nu mai are o încărcătură serioasă azi, deşi oamenii îşi mai exprimă, când şi când, câte o idee antisemită
sau frustrarea faţă de bogătani. Împreună cu sentimentele anti-maghiare şi anti-rome, astfel de idei sunt lipsite de relevanţă socială în Săteniul locuit numai de români, unde toţi sunt „ţărani", deşi unii mult mai avuţi decât alţii.
STABILITATEA POLITICĂ A FRAGMENTĂRII SOCIALE 295
