ţilor locale. Chiar dacă scopul acestei cărţi nu este investigarea instituţiilor politice ale României, ca legile sau structurile de guvernare, Săteniul oferă un studiu de caz cu privire la funcţionarea instituţiilor formale în interacţiunea socială reală, cu inserţia în tradiţiile culturale locale, în modelele mentale şi publice referitoare la aşteptările de încredere şi moralitate.
Instituţiile abstracte sunt reprezentări publice ale normelor şi identităţilor. Existenţa şi funcţionarea lor depinde de procesele mentale ale oamenilor, aşteptările şi motivaţiile lor.
De exemplu, Emil este în acelaşi timp primar - poziţie birocratic-instituţională - şi localnic al Săteniului, o persoană cu o anumită biografie, o anumită identitate socială şi anumite calităţi personale. Între primar şi localnic nu există o separa
ţie din punctul de vedere al publicului. Emil nu s-a dezbrăcat de personalitatea lui anterioară atunci când a devenit primar, ci dimpotrivă. Poziţia formală a devenit doar încă un alt aspect al sinelui său, o evoluţie spre o etapă superioară forţei sale 302 NEÎN CREDEREA
morale şi a propriului individualism competitiv - calităţi personale în esenţă.
La fel ca alte zone ale ecologiei materiale şi sociale a Săteniului, instituţiile formale şi cadrul legal oferă şi constrângeri, şi ocazii de iniţiativă pentru localnicii cu spirit antreprenorial.
Din ele rezultă un joc pe mize mai mari decât multe alte activităţi sociale, dar unul jucat în continuare după regulile culturale referitoare la morală şi conflict care guvernează viaţa Săteniului în ansamblu. În noaptea în care Dumitru, beat, a ameninţat că va intra cu căruţa în primărie - şi aproape că a făcut-o - nu contesta funcţia primarului, ci omul care o ocupa, pentru a dovedi publicului din cârciumă că nu îi e teamă de nimeni, în lumea plină de ameninţări în care trăia.
Analiza mea a atins doar în treacăt aspecte instituţionale importante, ca acela al sistemului judiciar. Oficial, poliţia şi tribunalele aplică legea civilă şi penală independent de administraţia locală. Sunt instituţii care răspund în faţa autorită
ţilor centrale din ministere şi operează după reguli clare. De exemplu, poliţiştii nu au voie să îşi exercite profesia în satul de unde provin, pentru a evita conflictele de interese, şi se află la baza unei ierarhii militarizate. Într-un sens, fişa lor de post e destul de clară, fiindcă multe dintre cazurile cu care au de-a face sunt lipsite de ambiguitate. Toată lumea e de acord că ucigaşii, violatorii sau hoţii ar trebui pedepsiţi, iar asta se şi întâmplă de obicei, dacă nu au acces privilegiat la autorităţi.
Sătenii bogaţi şi cu relaţii pot scăpa adesea de urmările legii mituind oficialii sau apelând la diferite favoruri directe sau indirecte ce aceştia le datorau. Cu cât este mai mare autoritatea legală implicată, cu atât preţul creşte. Cum ar putea să-şi permită un judecător de ţară onest o vilă care costă echivalentul a 50 de ani de salarii proprii? Un ofiţer de poliţie plictisit şi-a cumpărat la un moment dat un Mercedes Coupe de roo.ooo de euro, doar ca să-i poată urmări ca-n filme pe traficanţii de ţigări prea săraci ca să-şi poată permite mita. Gura STABI LITATEA PO LITICĂ A FRAGMENTĂRII SOCIALE 303
târgului vorbea de TIR-urile burduşite cu baxuri de contrabandă
care treceau vama ca prin brânză, coordonate de vameşi corupţi, profiturile mergând la personaje importante din Bucureşti. Nu m-am mai mirat să aud că un şef al poliţiei de circulaţie, spaima tuturor pentru filtrele rutiere cu care „mulgea" şoferii din zonă, conducea cea mai mare fabrică şi operaţiune cu alcool de contrabandă din zonă. Reprezentanţii legii se învârt în aceleaşi cercuri cu politicienii şi notabilii, merg împreună la nunţi sau la pescuit, joacă poker sau barbut şi se botează sau se cunună
unii pe ceilalţi. Au acelaşi mod de viaţă şi aceeaşi concepţie despre lume.
Constrângerile formale nu reuşesc să-i împiedice să facă
asta. Dreptul celui mai tare predomină şi fiecare este răspunzător, pe cont propriu, de propria bunăstare. La cârciumă, am avut o dispută cu Răzvan cu privire la cine ar fi fost vinovat dacă mi-aş fi lăsat poarta deschisă şi un hoţ mi-ar fi furat o vacă. Am avut o conversaţie paralelă, fiindcă eu mă refeream la răspundere legală, în timp ce el insista asupra agentului cauzal propriu-zis, adică propria mea prostie. Şmecher, Răzvan s-a întors către poliţistul satului, care se afla la o altă masă, şi l-a luat la întrebări. Acesta s-a îndreptat de spate şi a răspuns:
,,Întâi şi-ntâi, trebuie să fii atent tu. Dacă hoţii nu pot intra, nu se întâmplă nici un furt". Răspuns tautologic şi convenabil pentru sine, probabil, fiindcă localnicii vigilenţi înseamnă
mai puţină bătaie de cap pentru poliţie. Dar, în acelaşi timp, şi grăitor pentru gradul de încredere pe care oamenii din partea locului îl pot aştepta de la justiţia sau protecţia statului. Cel mai important e să fii capabil să-ţi porţi singur de grijă. Nu trebuie să te aştepţi ca alţii s-o facă în locul tău. Şi chiar atunci când poliţia sau tribunalele intervin, nu prea vei primi un tratament corect, aşa că trebuie să încerci să înclini balanţa în favoarea ta sau cel puţin să o echilibrezi împotriva maşinaţiilor adversarilor.
304 NEÎNCREDEREA
David Hume propunea următoarea axiomă: ,,[ ... ) În alcătuirea oricărui sistem de guvernare, când aranjăm opreliştile şi mecanismele de control ale constituţiei acestuia, orice om ar trebui presupus ca bandit [i.e. a knave = om duplicitar şi fără scrupule] şi ca neavând alt scop, în faptele lui, decât interesul propriu" ([1 742] 1889: u 7-u8). Demersul etnografic sugerează că interesul propriu, în sensul de categorie culturală, într-adevăr fundamentează stabilitatea sistemului politic al Săteniului, perpetuarea lui şi felul în care el se îmbină
cu alte instituţii sociale, atât formale, cât şi informale. Emil se dovedise, într-adevăr, duplicitar şi fără scrupule în controlul exercitat asupra guvernării, la fel ca Răzvan şi toţi ceilalţi localnici, în acţiunile lor private. Însă interesul propriu al actorilor politici trebuie să se confrunte cu interesul propriu al altora, ca în teoriile filozofice clasice ale contractului social.
Mecanismele politicii din Săteni observate etnografic sunt construite fundamental pe distincţia dintre încredere şi ne
încredere, dintre cooperare şi conflict. Accesul la putere politică depinde de susţinerea rudelor, a prietenilor, a aliaţilor şi a celor care depind de respectivul personaj, dar şi de neîncrederea justificată în cei care nu pot fi cooptaţi sau constrânşi în favoarea cauzei proprii. Nu există reprezentări ale vreunui tip de solidaritate a întregului sat care să influenţeze interac
ţiunea politică. Nu există, în voinţă sau reprezentare, bunuri cu adevărat comune. Nu găsim nici o comunitate politică universală, în sensul de entitate socială formată din indivizi egali, şi nici administratori dezinteresaţi, care să respecte regulile formale de dreptate. Resursele aduse de guvernare sunt gândite ca transferuri din afara satului, şi nu drept alocate ca drepturi universale sau ca proprietate comună. Localnicii îi susţin pe actorii abili, capabili să le maximizeze beneficiile private, independent de modul în care aceştia îl obţin sau de cât din el îşi însuşesc pe parcurs. În consecinţă, fiecare va fi dispus să accepte autoritatea care îi oferă cele mai multe beneficii STABILITATEA POLITICĂ A FRAGMENTĂRII SOCIALE 305
