şi văd reprezentarea colectivă durkheimiană a interesului propriu hobbesian. E firesc că Emil şi Răzvan au rămas duşmani atâta timp cât au avut interese divergente. Dar, la fel de firesc,
* După autorii citaţi, ,,ordinea accesului limitat" (,,limited access order") caracterizează în general societăţile preindustriale sau în curs de dezvoltare, în care elitele îşi împart accesul la resurse, pe care le distribuie în societate conform unui contract social de o natură sau alta. Ordinea accesului limitat diferă de aşa-numita „ordine a accesului liber" (,,open access order"), caracteristică societăţilor puternic industrializate, în care economia de piaţă generează o competiţie deschisă, extinsă şi în zona politică, la sistemul pluripartinic.
312 NEÎN CREDEREA
au devenit aliaţi când interesele lor s-au suprapus, făcând exact ceea ce fac toţi ceilalţi acasă, la cârciumă sau la ocazii rituale.
Odată ce toţi localnicii cunosc şi se conformează regulilor jocului, ei vor accepta, legitima şi reproduce căile şi deznodămintele politicii personalizate, chiar dacă rezultatele sunt departe de idealuri personale sau optimul agregat. Piaţa politică din Săteni este limitată de neîncrederea fiecărui actor într-o parte din oameni şi dependentă de încrederea sa în altă
parte. Rezultatul agregat este o configuraţie de echilibru stabilă, dar scăzută ca productivitate în a genera noi resurse. Şi totuşi, uitându-ne prin alte colţuri ale satului, putem observa în Săteni şi un alt fenomen în care pieţele solicită şi produc noi forme de încredere.
Capitolul 6
Transformări în constructia încrederii
Acest capitol descrie modul cum un actor economic a abordat problema încrederii într-o operaţiune fascinantă, complexă şi centrală pentru societatea Săteni ului: ridicarea unei case. În lucrările de construcţie, toată lumea caută meseriaşi în care poate avea încredere, deoarece casa e un proiect foarte important în viaţă, şi se fereşte de cei care lucrează de mântuială sau profită de clienţi. Oferta se întâlneşte cu cererea în reprezentări culturale referitoare la cooperare, încredere şi moralitate.
În ultimele decenii, schimbările tehnologice şi financiare ale modului de producţie au modificat şi termenii tranzac
ţiilor din domeniul construcţiilor. Unele transformări economice au încurajat, sau descurajat, ideile referitoare la echitate şi alegerea partenerilor conform profilului lor moral. Construcţia unei noi case a presupus o restructurare dificilă, dar necesară, a relaţiei de încredere între constructor şi client.
Pentru a înţelege problemele cu care se confruntă un antreprenor contemporan de construcţii ar trebui să începem tot de la perena problemă ridicată de neîncredere din economia Săteniului: cum obţii o treabă făcută aşa cum ţi s-a promis?
314 NEÎNCREDEREA
Obstacolele neîncrederii econom ice
Gheorghe, certăreţul fermier şi politician cu care ne-am întâlnit, trăia şi circula zilnic departe de stâna unde avea toate oile şi se temea că păstorii lui vor fi neglijenţi cu păşunatul animalelor, vor pierde vremea sau chiar vor fura lapte şi brânză
în lipsa lui. Dar oierul era celebru pentru corecţiile fizice aplicate ostentativ angajaţilor, hoţilor şi vecinilor cu apucături de prădători. Orice cioban „cuminte" are nevoie de o bătaie la început, spunea el, ca să simtă pe pielea lui cine e şeful şi să facă bine să se supună.
Gheorghe a mai gândit însă şi o strategie perfidă de a-şi ţine angajaţii pe jar. Le-a dat tuturor telefoane mobile, iar uneori îi suna spunând că vine într-un sfert de oră (deşi era la două ore distanţă, cu maşina) sau, dimpotrivă, în două ore (atunci când aproape ajunsese la stână). Alte dăţi, nu minţea.
Am fost o dată uimit de minciuna evidentă, dar mi-a explicat râzând că angajaţii fie se vor pune pe treabă de frica venirii iminente a stăpânului, fie îi va prinde tăind frunză la câini crezând că e încă departe. Păstorii nu aveau de unde şti când îi minte şi când nu. În consecinţă, nu puteau decât să presupună ce e mai rău şi să se pună pe treabă. Imprevizibilitatea şi teama de represalii violente îi asiguraseră docilitatea într-un gen de activitate care depinde foarte tare de loialitatea resursei umane. Dacă ochiul stăpânului îngraşă vita, acelaşi lucru îl poate face şi reputaţia de pedepsitor cert şi bine informat a acestuia. Gheorghe ştia foarte bine să-şi etaleze o superioritate fizică şi mentală covârşitoare, neiertător faţă de cei care încercau să-l înşele sau să-l fure într-o afacere, creşterea oilor, care uneori se soldează, la propriu, cu gâturi tăiate.
Puţini localnici folosesc tactici atât de extreme în interacţiunile economice, dar reprezentările culturale ale relaţiilor de muncă includ o percepţie intensă a pericolului incertitudinii.
Dacă neamurile sau prietenii de încredere nu sunt suficienţi TRANSFORMĂRI ÎN CONSTRUCŢIA ÎNCREDERII 315
ca număr sau competenţe, oamenii caută angajaţi, fie cu ziua -
pentru prăşit sau cosit -, fie semi permanenţi - ca ciobani sau lucrători agricoli. Angajatorii deplâng adesea calitatea şi costul muncii plătite, acuzându-i pe muncitori de lăcomie şi lene.
Cum spun ei, nimeni nu lucrează bine decât pentru casa lui.
Neîncrederea generează supravegherea de aproape, deseori în lucrul cot la cot cu angajaţii, care sunt mereu îndemnaţi să
pună osul la treabă.
Controlul lax asupra forţei de muncă face ca interesele şi comportamentele angajaţilor să intre în contradicţie cu obiectivele angajatorilor. Un om de afaceri din zonă, care ajunsese să deţină câteva cârciumi, a încredinţat gestiunea acestora unor familii din satele respective, pentru a crea un climat de încredere şi stabilitate. Suprapunerea dintre familie şi rela
ţiile profesionale a funcţionat foarte bine, fiindcă oamenii sunt de regulă de acord să împartă responsabilităţile financiare şi legate de stocuri cu cei în care au încrederea cea mai mare, adică familiile lor. La rândul lui, proprietarul cârciumilor se asigura că putea invoca responsabilitatea colectivă
a unor grupuri domestice care nu puteau da vina pe colegi din afara familiei.
Atunci când în conturile barului din Săteni a apărut o pierdere considerabilă, angajaţii au trebuit să-i dea înapoi până
la ultima centimă, fiindcă garantaseră asupra activelor cu casa proprie. S-a presupus că banii au fost sustraşi de cuplul mai vârstnic pentru nunta fiicei lor. Iar proprietarul i-a concediat şi a angajat o altă pereche de soţi, mai tineri.1 Dar simplul fapt de a încredinţa afacerea unei familii nu te scuteşte de bătaie de cap. Cel de-al doilea cuplu s-a apucat să bage şi el mâna în 1 . Obişnuiţii cârciumii se plângeau deja de băutura botezată şi de faptul că nota de plată a clienţilor ameţiţi era umflată - mai ales în cazul clienţilor „pe caiet", care urmau să plătească doar în ziua de salariu sau pensie. A nu-ţi plăti datoriile atrăgea finalul creditului şi chiar izgonirea permanentă din cârciumă, pe lângă reputaţia ştirbită.
