316 NEÎNCREDEREA
banii din gestiune şi să vândă produsele proprii, în locul celor ale proprietarului.1 Şi aceştia au fost înlocuiţi de o altă familie, care părea mai demnă de încredere, cel puţin deocamdată.
Ulterior, afaceristul în cauză a deschis în oraşul învecinat un supermarket pe care l-a administrat personal, instalând camere video pentru a-şi supraveghea mai degrabă angajaţii decât posibilii hoţi.
Încrederea familială oferă un fel de hartă organizaţională
pentru economia Săteniului. Cele mai multe afaceri din agricultură, comerţ, meşteşugărit sau servicii nu depăşesc nivelul de întreprinderi individuale sau de familie. Uneori, o relaţie de rudenie mai strânsă oferă ocazii de cooperare lucrativă. Un unchi, un nepot şi cumnatul acestuia din urmă au cultivat împreună un lot de pepeni. Fiecare a investit o cantitate egală
sau echivalentă de bani, pricepere şi muncă în răsădirea plantelor, în ridicarea serelor de polietilenă şi în irigarea şi paza pe timpul nopţii a pepenilor, pe care le prestau cu rândul. Au împărţit profitul la trei şi au repetat cooperarea în fiecare sezon, într-un parteneriat stabil între neamuri de încredere, cu beneficii comune şi mutuale.
În ciuda autarhiei declarative, economia rurală include numeroase tranzacţii de produse şi servicii. Oamenii cumpără
şi vând, de regulă pe bani-gheaţă sau, mai rar, în sistem de troc, legume, brânză, animale, came sau fân. Plătesc oameni pentru recoltarea culturilor, pentru săparea puţurilor, tăierea pomilor, întreţinerea maşinilor-unelte sau reparaţii domestice. Toate aceste schimburi implică rude şi prieteni, preferaţi chiar şi când terţii din afară ar putea fi mai ieftini, fiindcă
aceştia comportă riscurile tipice unei interacţiuni de moment.
În schimburile care se petrec pe loc, etica tranzacţiilor respectă principiul caveat emptor, prin care cumpărătorul este r. Acesta din urmă vindea şi el produse fără factură, pentru a evita taxele, şi ţinea o contabilitate dublă, într-o relaţie de complicitate şi de încredere cu angajaţii.
TRANSFORMĂRI ÎN CONSTRUCŢIA ÎNCREDERII 317
responsabil pentru calitatea mărfii. Odată ce banii trec dintr-o mână într-alta, e foarte greu să invoci defecte ascunse sau alte dezavantaje, fie că e vorba de o maşinărie, fie că e vorba de nutreţ. A încerca să obţii un profit necinstit, exagerat, este denumit din ce în ce mai des cu termenul de „ţeapă", cel mai probabil de provenienţă urbană.
Uneori, chiar şi schimburile repetate, dar lipsite de o bază
morală, pot prezenta dezavantaje serioase. Fermierii acuză
firmele de colectare a laptelui că le evaluează un conţinut prea mic de grăsimi, comportament de oligopol care scade preţul de achiziţie. În replică, crescătorii de animale diluează
preventiv laptele cu apă. Larg răspândită, practica sporeşte suspiciunile şi măsurile defensive ale firmelor de colectare, care susţin că vor trebui la rândul lor să reducă conţinutul de grăsimi în scripte, fiindcă producătorii industriali le vor oferi un preţ mai mic pentru laptele de proastă calitate, ca pe pieţele de „rable" ale lui Akerlof (1970), în care asimetria informaţională reduce preţul chiar şi pentru produsele fără
vicii ascunse.
Neîncrederea în partenerii economici creşte costurile tranzacţionale (Williamson, 1979). Cum majoritatea schimburilor sunt informale, iar costurile justiţiei formale sunt prea mari pentru majoritatea localnicilor, oamenii investesc o mulţime de timp şi efort pentru a-şi găsi parteneri de încredere şi a se asigura că vor obţine o tranzacţie corectă în ceea ce-i priveşte.
Actorii pieţei trebuie să-şi aibă propriile mijloace de respectare a obligaţiilor contractuale, linguşind, ameninţând sau chiar pedepsind fizic trişorii sau rău-platnicii. Reputaţia pătată e foarte importantă, la fel cum renumele de onestitate şi competenţă contează şi el foarte tare în aceste interacţiuni economice. Rapacitatea este arătată cu degetul, dar ridică şi întrebarea dacă acuzaţia e autentică sau, nu cumva, cel care se declară
păgubit exagerează sau a greşit la rândul său cu ceva. La fel se propagă şi reputaţia de naivitate şi incompetenţă, evocată, 318 NEÎNCREDEREA
în cârciumi prin „misiunea prostului". Dar, în acest climat plin de bariere de neîncredere, cum poate fi începută o afacere nouă în Săteni?
Dru m u l către antreprenoriat
Atunci când s-a întors din Grecia, cu etnografla pachet, Mihai a trebuit să navigheze şi în apele familiare ale societăţii Săteni ului, şi în altele, mai puţin cunoscute. Revenise în locul pe care îl cunoştea cel mai bine din toată lumea ca să se apuce pentru prima oară să ridice case pentru ceilalţi localnici. Un nou proiect de antreprenoriat personal se confrunta cu o problemă economică universală: în cine poţi avea încredere? Nu era prima lui mare schimbare de viaţă în care trebuia să se bazeze pe încredere. Deja am asistat la reconfigurarea familiei şi a gospodăriei pe care o realizase când avea 20 şi ceva de ani, una din multele decizii generate de curaj, mândrie şi curiozitate care i-au determinat transformările sociale.
Cel mai mic copil - şi singurul băiat - dintr-o familie relativ prosperă, Mihai a muncit încă din fragedă copilărie în propria gospodărie, ajutându-şi tatăl să aibă grijă de turma de oi a familiei şi la lucrările şi şterpelitul de la CAP. Dornic să le ofere o viaţă mai bună, Ioan îi trimisese pe Mihai şi pe celelalte două fiice la Bucureşti ca să înveţe o meserie bănoasă şi l-a susţinut financiar în cei patru ani de şcoală şi calificarea la locul de muncă, ca lucrător la turnătorie. Mihai şi-a făcut stagiul şi a lucrat în domeniu timp de câteva luni, dar Revoluţia din 1989 l-a prins la Săteni, unde a rămas ca să ajute la afacerile gospodăriei.
