Toaletele plasate în casă, în stil urban, şi bucătăriile în stil contemporan erau schimbări substanţiale de concepţie, comparativ cu construcţiile mai vechi. Familiile mai înstărite folosesc geamuri tip termopan şi izolaţie termică, adăugând şi un al doilea nivel sau un pod mansardat. Operaţiunile de construcţie în ziua de azi sunt în cea mai mare parte specializate şi au nevoie de experţi pentru ferestre, producerea betonului, zidărie, acoperiş, gletuit şi sistemele electrice sau sanitare. Pentru a construi o casă modestă, dar modernă, o familie de rând are nevoie de echivalentul a cel puţin zece ani de economii din sumele trimise acasă sau venituri locale consistente.
Deşi proiectele sunt înregistrate ca antrepriză proprie, de regulă familia angajează informal specialişti, în primul rând un maistru constructor pentru gândirea şi execuţia proiectului general. Mai toţi profesioniştii lucrează fără calificări sau forme legale şi au învăţat meserie la modul autodidact sau, de obicei, prin ucenicie în siturile de construcţii mari ale ora
şelor din România sau din străinătate. Echipele includ câţiva lucrători, un număr de colaboratori permanenţi calificaţi şi un număr de zilieri necalificaţi. Investiţia financiară într-o astfel de forţă de muncă este considerabilă. În schimb, sunt aşteptate expertiza şi cinstea acestora, esenţiale pentru a duce totul la capăt cu bine.
Al treilea strat al arheologiei domestice a Anei a apărut după ce fiul ei mai mic, Dani, a obţinut un serviciu foarte bine plătit şi sigur în Germania. După numai un an (cei plecaţi în Grecia aveau nevoie de trei sau patru), a reuşit să trimită acasă suficienţi bani pentru renovarea casei. Dani investea în propriul viitor, conform tradiţiei care-l desemna ca mezin moştenitor, dar în acelaşi timp făcea un gest altruist, punând interesele familiei înaintea autogratificării cu lucruri ca maşinile, petrecerile sau jocurile de noroc, pe care le căutau alţi TRANSFORMĂRI ÎN CON STRUCŢIA ÎNCREDERII 325
tineri din Săteni. Mândră, Ana îi pomenea tot timpul calităţile şi se ocupa sârguincioasă de treburile domestice, maximizând beneficiile aduse de prosperitatea financiară a fiului.
Din fericire, s-a nimerit să aibă nevoie de un constructor bun şi de încredere tocmai în perioada în care Mihai încerca să intre pe piaţa construcţiilor din Săteni. Pentru Ana, vărul era o alegere perfectă. Nu exista nimeni mai priceput şi mai conştiincios, dar era, în plus, şi o rudă cu care putea continua o relaţie de afaceri după tiparul interacţiunii mutuale din tradiţia locală referitoare la ridicarea caselor. Istoria de cooperare includea câteva zile de muncă grea prestate de Ioan pentru grajdul nepoatei lui cu 40 de ani în urmă şi faptul că Mihai îi oferise fiicei acesteia o tranşă de cărămizi rezervată anterior unor proiecte viitoare. La rândul ei, şi Ana o ajutase pe soţia lui Mihai, rămasă singură în sat pe când acesta muncea în străinătate, să o scoată la capăt cu gospodăria, ajutând inclusiv la înmormântarea lui Ioan.
Primul şantier al lui Mihai a continuat istoricul de cooperare morală în construcţia caselor, iar, întâmplător, dar şi simbolic, proiectul s-a ridicat pe un strat anterior rezultat din munca proprie a Anei. Mihai a dat jos vechiul acoperiş al grajdului, a înălţat casa cu încă un nivel, a izolat şi tencuit întreaga casă acum acoperită cu înveliş metalic modern. Modul de cooperare dintre partenerii sociali s-a construit prin interacţiunea dintre relaţiile contemporane de piaţă şi sistemul domestic de producţie. Modul în care Mihai a gândit şi şi-a negociat preţul serviciilor ne arată mecanismele, strategiile şi tensiunile din transformările economice ale societăţii rurale.
În termeni de efort şi responsabilitate, implicarea lui Mihai depăşea aşteptările tradiţionale de cooperare între neamuri.
Spre deosebire de tatăl lui, munca în construcţii era sursa primară de venit, pe care dorea să îl maximizeze. Mai mult, avea unele dubii cu privire la Ana, fiindcă ea şi fiica ei îi oferiseră
în trecut un preţ sub cel al pieţei pentru cărămizile solicitate.
326 NEÎNCREDEREA
Cu toate acestea, am fost surprins să observ că s-a apucat de treabă fără să se înţeleagă cu Ana în privinţa banilor. Atunci când a început, femeia i-a cerut o estimare de cost, iar el a răspuns că încă nu poate şti cât este de muncă, dar că îi va face ulterior un preţ „ca pentru neamuri". Ana s-a arătat uşurată şi i-a promis că nici el nu va fi dezamăgit.
În timpul lucrărilor, Mihai a cerut doar bani pentru plata muncitorilor şi costurile proprii de întreţinere. După aproximativ două săptămâni, când lucrările ajunseseră la jumătate, Ana i-a cerut din nou o estimare, ca să i-o comunice lui Dani.
Ezitând să ceară o sumă exactă, Mihai a avansat în cele din urmă r.ooo de euro pentru munca lui, cu precizarea că onorariul final s-ar putea schimba. La sfârşit, a cerut r.500 de euro, din care se scădeau banii încasaţi săptămânal. Anei i s-a părut un preţ generos şi şi-a declarat intenţia de a reciproca bunăvoinţa vărului şi a familiei lui în viitor.
În văzul lumii, Mihai şi Ana s-au arătat în perfectă armonie, foarte amabili unul cu altul şi fumizându-şi reciproc dovezi de încredere. Dar în sinea fiecăruia aveau loc multe alte procese de gândire. Ana pierduse mult somn şi linişte din cauza încăpăţânării şi ideilor costisitoare ale lui Mihai. În schimb, meşterul era circumspect cu privire la natura „hapsână" a Anei, dorinţa ei de a scoate profit din orice interacţiune şi, mai important, se temea de gura ei rea, fiindcă bătrâna era foarte dispusă şi pricepută să-şi bârfească vecinii, rudele şi pe oricine o nemulţumise sau prejudiciase vreodată. Cu aceste griji în minte, Mihai avusese mare grijă să nu ceară o sumă care ar fi putut să i se pară mare verişoarei, chiar dacă asta a însemnat să-şi reducă din câştiguri.
De-a lungul proiectului de construcţii, Ana şi copiii au dat şi ei dovadă de generozitate în relaţiile interfamiliale, ajutând-o pe Gabi în grădină şi oferindu-i, din timp în timp, grâu, brânză şi carne. Gospodăria lui Mihai avea nevoie de astfel de lucruri, dar soţii se întrebau cât valorau în ultimă
TRANSFORMĂRI ÎN CONSTRUCŢIA ÎNCREDERII 327
instanţă astfel de daruri „gratuite" şi dacă nu cumva trocul implicit nu era dezavantajos pentru constructor. Astăzi, Mihai nu ar mai face o lucrare asemănătoare pe mai puţin de 3-4.000
de euro. Produsele de câteva sute de euro nu puteau justifica diferenţa de bani între preţul convenit şi valoarea de piaţă
a muncii meşterului. Şi atunci ce anume a acoperit-o?
În primul rând, Mihai a avut un mare câştig de reputaţie.
Cu câteva luni înainte de a muri, când trecuse pe lângă situl de construcţie, bătrânul Vasile Ion strigase: ,,Măi Mihai, măi, de unde ai tu «cărţile» celea? Uăi, bunicul tău o fost cioban, taică-tău nu ştia decât «calul, sacul şi Humorul» şi tu ... !?"1 După
care s-a adresat vecinei sale arătând cu degetul spre casa ce se înălţa pe zi ce trecea cu fălnicie: ,,Miliarde, Anuţă, miliarde!"
Făcând-o pe Ana să-l trimită la plimbare, cu mândrie stânjenită. Înainte să plece, bătrânul mai arătase cu capul spre casa fratelui, aflată mai la deal: ,,Miliarde, Anuţă, uită-te la tine în ogradă. Alţii au o mie de oi şi...? Un căcat au făcut!"2 Ura faţă
de fratele lui era atât de mare, încât şi succesul unui terţ ne
înrudit putea fi o armă simbolică de ocară plină de obidă. Aşa funcţionează „gura satului", colportând cu imaginaţie reprezentări despre valoarea de parteneri sociali a sătenilor, informaţii transmise din om în om, care în cazul dat au confirmat sau chiar crescut cota socială a Anei şi a lui Mihai, datorită
succesului proiectului comun. Mihai şi-a pus la bătaie toată
competenţa şi a depus toate eforturile, ba chiar şi-a redus şi profitul, pentru a exploata la maximum prima ocazie de a-şi arăta valoarea de constructor şi partener de afaceri mutual r. ,,Cărţile" erau o metaforă pentru expertiza profesională şi măiestria lui Mihai, prin opoziţie cu tehnicile tradiţionale ale ţăranilor analfabeţi.
2. Bătrânul a mai încercat (fără succes) să-l convingă pe Mihai şi să-l ajute să meargă înapoi acasă, ca să nu se întâlnească cu „ursul". Era vorba de nepotul arţăgos care îl doborâse la un moment dat, împingându-l cu pieptul până când bătrânul a căzut în şanţ. Felul hâtru de a fi al lui Vasile nu avea egal la Săteni şi oamenii îi simt lipsa şi pentru asta.
328 NEÎNCREDEREA
