„Cum funcționează România profundă. O cercetare antropologică” de Radu Umbreș

care s-a schimbat inevitabil, din cauza diferitelor modificări.

Îl cunoştea relativ puţin pe Viorel, de care s-a apropiat oarecum în timpul proiectului, dar acesta nu i-a făcut plata finală

de aproximativ r.ooo de euro. Cârciumarul a dat vina pe strâmtoarea în care se găsea, dar Mihai a aflat că tocmai îşi cumpărase o maşină. După o vreme, Viorel nu i-a mai răspuns la telefon şi l-a amânat sau ignorat de fiecare dată când Mihai îi amintea de datorie.

Mihai a fost luat pe nepregătite de această „ţeapă". Cunoştea reputaţia cârciumarului de om de afaceri rapace, dar nu avusese nici o suspiciune sau vreun indiciu cu privire la înşelătoria clientului. Interacţiunea socială funcţionase foarte bine, şi la situl de construcţie, şi în alte contexte, chiar dacă lui Mihai i se păruse că Viorel era cam arogant. Maistrul venise la înmormântarea soacrei beneficiarului şi consumase de mai multe ori în cârciuma sa din orăşel, oferind gesturi demonstrative de amiciţie. A vrut chiar să creadă că Viorel are o problemă

TRANS FORMĂRI ÎN CO NSTRU CŢIA ÎN CRE D E RII 343

reală cu banii, dar după câteva luni şi-a schimbat părerea. Ar fi tolerat întârzierea în condiţiile în care ar fi discutat cu clientul şi ar fi căzut de acord la un nou termen de plată. Dar, în acest caz, interpretase greşit evaziunea lui Viorel drept ruşine, când de fapt ascundea dorinţa de a-l înşela.

Mihai nu avea un mijloc eficient de a-şi recupera banii.

Lipsa unui contract legal însemna şi faptul că activitatea lui fusese ilegală, nu numai din punctul de vedere al taxelor, ci şi din cel al normelor de muncă şi construcţie. S-a gândit să-l ameninţe sau chiar să-l bruscheze pe client, dar nu era o variantă fezabilă. Pe lângă reputaţia de „şmecher" uns cu toate alifiile, Viorel era şi fratele primarului care domnea asupra orăşelului, şi mai era şi conectat cu diverse personaje din mafia locală, deci o confruntare fizică era prea costisitoare şi nici nu rezolva situaţia, oricât de voinic era Mihai. Aşa că

nu-i rămâneau prea multe de făcut. Distanţa socială înrăutăţea şi mai tare situaţia, fiindcă nu existau intermediari pe care Mihai ar fi putut să-i implice în soluţionarea problemei.

Nu se putea folosi nici de prietenul care-i pusese în legătură, fiindcă avusese şi acesta o neînţelegere financiară şi o rupsese cu Viorel. Deşi simpatizau cu cauza lui Mihai, ceilalţi apropiaţi nu aveau nici mijloacele, nici motivaţia de a-l susţine consistent într-o confruntare. Putea păta reputaţia clientului, dar acesta era deja cunoscut ca om făţarnic şi periculos. Mihai reflecta amar că ar fi trebuit să se gândească la aceste riscuri înainte de a accepta lucrarea. În cele din urmă, şi-a luat în mare parte gândul de la bani, scrâşnind din dinţi în sinea lui de fiecare dată când cârciumarul îi promitea că îl va plăti cu prima ocazie, aproape în zeflemea.

Conştient de pericolele unei relaţii de afaceri informale, Mihai a devenit şi mai atent, începând să se informeze discret, dar temeinic cu privire la istoricul de afaceri al clienţilor săi.

Asta l-a făcut să-l refuze pe socrul lui Răzvan, atunci când prietenul lui a recunoscut că acesta poate fi uneori rău platnic.

Structurile de beton, pereţii, acoperişul, tencuiala au devenit 344 NEÎNCREDEREA

obiecte de negociere separată, achitate separat. La fiecare pas, încerca să obţină destul pentru a-şi ţine afacerea în stare de funcţionare, fără a-şi spolia clientul de bani.

În negocierile punctuale, fiecare gândea în perspectiva întregului proces. Părţile îşi puneau nu numai problema unor costuri profesionale sau financiare, ci şi pe cea că unul dintre cei doi ar putea renunţa la afacere. În plus, Mihai mai avea un as în mânecă. Adesea, proiecta întreaga structură pentru un tip anume de acoperiş, pe care numai el dintre toţi maiştrii din zonă ar fi putut să-l execute bine. Ţinea preţurile intermediare jos, în primele faze, pentru a câştiga ulterior în faţa clientului o poziţie puternică de negociere, cvasimonopolistă, fructificată financiar prin preţul ridicat al unei lucrări ce era imposibil de executat de altcineva. Desigur însă că nu putea să se

,,arunce" prea mult.

Constructorul îşi făcea adesea griji de faptul că un client nemulţumit l-ar putea vorbi de rău, stricându-i reputaţia.

Atunci când a auzit că o beneficiară era nemulţumită după

încheierea unui proiect, s-a dus acasă la ea şi i-a explicat din nou detaliile financiare ale manoperei şi preţul. A reparat chiar un zid fără legătură cu construcţia respectivă, pentru a-şi îmbuna clienta şi a evita bârfa care se răspândea foarte repede în zonă şi i-ar fi putut strica reputaţia antreprenorială. Mihai a fost extrem de atent în această privinţă în primii doi ani de lucru. A învăţat pe propria piele şi că trebuie să fie atent în privinţa partenerilor de afaceri, şi să ştie foarte bine în cine poate avea încredere şi în cine nu.

Tot acest proces de interacţiune cu noi parteneri economici necunoscuţi şi uneori problematici avea multe obstacole şi dezavantaje, dar deschidea totodată oportunităţi pentru încredere şi cooperare dincolo de colaborarea în construcţii. Florin, un alt cârciumar din orăşelul de mai sus, l-a abordat pe Mihai pentru un proiect grandios: un conac cu trei etaje, construit de la zero, cu amenajări de ultimul răcnet, precum un şemineu imens, încălzirea prin pardoseală sau panouri solare. Omul de TRANSFORMĂRI ÎN CONSTRUCŢIA ÎNCREDERII 345

afaceri văzuse ce poate Mihai să execute chiar în localitate, inclusiv la clientul „ţepar". Se interesase la cunoscuţi cu privire la calităţile lui, pentru a se asigura că e omul potrivit pentru o treabă pe care o faci o singură dată în viaţă. Deşi era oarecum reticent în privinţa proiectului foarte complex, care necesita timp, efort, numeroşi specialişti şi implica investiţii în scule, Mihai s-a decis că vila ultramodernă i-ar consolida definitiv reputaţia de constructor şi că e o afacere bună.

Prima fază a construcţiei a durat doi ani, din cauza unor probleme tehnice şi financiare pe care le-au avut când antreprenorul, când clientul. Mihai şi-a văzut mereu de treabă în continuare, iar partenerul său de afaceri i-a solicitat să renoveze şi un restaurant şi o terasă simultan cu casa, pentru a genera şi mai mulţi bani ca să îi investească în şantierul domestic. Fiecare dintre parteneri a corespuns aşteptărilor celuilalt, în ciuda duratei şi complexităţii tranzacţiilor, care continuau în momentul scrierii acestei cărţi. După zece ani, casa e aproape gata, dar Mihai tot mai are câte ceva de făcut pentru client, când şi când. Relaţia lui cu Florin s-a transformat pe alt plan, atunci când omul de afaceri i-a botezat fetiţa nou-născută.

Transformarea culturală a unui parteneriat economic în relaţie de rudenie a decurs natural din moralitatea de care cei doi dăduseră dovadă reciproc în negocieri şi tranzacţii, dar şi din afinităţile personale între bărbaţi cu o vârstă, poziţie socială şi gusturi asemănătoare. Lui Mihai, naşul fetiţei i-a adus un bogat capital de încredere. Florin se învârtea în cercuri de comercianţi, politicieni, poliţişti, mafioţi, funcţionari şi alţi reprezentanţi ai elitelor locale, pe care îi găzduia la petreceri care se prelungeau până noaptea târziu, oferindu-le rânduri de băutură gratis1 şi o conversaţie antrenantă.

1. Mihai comenta admirativ şmecheria cumătrului său. Acesta profita din plin de o sticlă de coniac scump oferită gratis, dat fiind faptul că clienţii se simţeau obligaţi să cumpere alte câteva până se făcea dimineaţă.

346 NEÎNCREDEREA