Cercul social al lui Florin însemna, pentru Mihai, clienţi noi (o lucrare bănoasă pentru un fotbalist pe val), conexiuni utile pentru rezolvarea problemelor instituţionale (ajutor cu crearea unei firme şi plata asigurărilor de sănătate) şi comunicatori credibili ai reputaţiei sale de antreprenor onest şi competent. Folosind toate aceste resurse sociale, Mihai a putut începe să aleagă grâul de neghină pe piaţa de construcţii, mai ales că puţini clienţi şi-ar fi permis să-i ofenseze cumătrul şi reţeaua lui de asociaţi. La rândul lui, Florin şi-a asigurat loialitatea unui om educat şi inteligent, al cărui profesionalism îi consolida planurile de afaceri şi care se întrecuse pe sine pentru a-i ridica vila alpină invidiată de tot orăşelul.
Cei doi participau la un joc cu sumă pozitivă, repetat şi fără un sfârşit definit. Dincolo de colaborarea economică rodnică şi echitabilă, partenerii sociali şi-au omologat şi codificat simbolic relaţia prin angajamentul de rudenie rituală cu normele sale publice de moralitate. Trecerea de la „străini" prietenoşi la neamuri „făcute" transformă aşteptările empirice în aşteptări normative (Bicchieri, 2006). Asocierea rituală şi economică a celor doi urma principiile populare ale bunăvoinţei axiomatice dintre neamuri „bune". Partenerii şi-au instituţionalizat din proprie iniţiativă identitatea socială reciprocă, pe baza încrederii testate în timp şi la greu.
Reprezentările culturale care le guvernau relaţia nu difereau de alte legături de rudenie fictivă din Săteni, dar acest caz de extensie a rudeniei este rezultatul transformării modului de producţie. Schimbările tehnologice şi sociale din economia rurală creaseră perspectivele contractelor morale durabile, pe baza unor schimburi economice petrecute „în compania străinilor" (Seabright, 2010). Florin şi Mihai s-au întâlnit, din punctul de vedere al cererii şi ofertei, într-o piaţă deschisă, cu puţine pârghii de respectare a promisiunilor, dar unde reputaţia contează imens. Ei s-au apropiat treptat, au devenit parteneri pe termeni lung, prin generozitatea şi încrederea satisfăcută în TRANSFORMĂRI ÎN CONSTRUCŢIA ÎNCREDERII 347
schimburile economice repetate. Asumarea rudeniei spirituale era un pas predictibil. Şi totuşi traseele lor sociale s-au intersectat pentru că piaţa locală a industriei construcţiilor se extinse dincolo de conexiunile morale preexistente, personale şi restrânse geografic. Extinderea oportunităţilor sociale face parte dintr-o transformare lentă, subtilă, dar de profunzime. Este interesant că Mihai a ajuns să-şi transforme în prieteni sau neamuri clienţii de încredere, exact la fel cum, iniţial, îşi transformase rudele şi prietenii în clienţi. De fapt, pentru oameni de felul lui Mihai şi cu poziţia lui socială, distincţia morală dintre cele două categorii de oameni devine din ce în ce mai difuză.
Construcţia etică a eului antreprenorial
Mihai era un om al propriei societăţi, şi chiar unul de succes.
Profesionist în meserie, gospodar dedicat, rudă şi prieten de nădejde. Deşi îşi făcuse destul de cap în tinereţe, îi era credincios soţiei, atât sexual, cât şi social. Îşi afişa stângaci afecţiunea pentru familie tot timpul, în ciuda unor izbucniri sporadice de mânie şi oricum mai rare decât actele de generozitate domestică. Ca ţăranii chibzuiţi de pe vremuri, renunţa la lux sau distracţie pentru a urmări mereu scopuri utile. Fuma ca un turc, mai ales când se afla cu prietenii în cârciumă sau când îşi bătea capul cu vreo problemă de construcţie, dar era unul din foarte puţinii abstinenţi de alcool din Săteni.
Schimbările din mediul economic bazate pe diviziunea muncii şi creşterea afluenţei îi oferiseră oportunităţi de cooperare, dar Mihai nu adopta un alt cod moral atunci când construia case. Etica lui de antreprenor era parte dintr-un sistem mai larg de valori. Voi începe cu o declaraţie generică, suspectă
de părtinire: Mihai avea o inimă bună. Afişa o bunăvoinţă
generalizată faţă de ceilalţi indivizi şi, cu toate afinităţile mele 348 NEÎNCREDEREA
personale şi poziţia mea circumstanţială, pot atesta, din experienţa proprie, înclinaţiile lui Mihai către grija faţă de ceilalţi oameni, respectarea promisiunilor, generozitate şi onestitate.
Şi-a asumat costuri inclusiv în privinţa mea, proprie şi personală, de la faptul că m-a hrănit şi m-a prezentat oamenilor, până la faptul că a acceptat un ucenic stângaci, care trăncănea tot timpul, împărtăşind uneori din greşeală secrete importante altora. Şi-a pierdut chiar o săptămână în care ar fi putut face bani cu o sobă pe care mi-a construit-o, ca să nu îngheţ de tot în timpul iernii. Dintre toţi informatorii pe care i-am avut în Săteni, a fost cel mai puţin suspicios şi a înţeles demersul imparţial, teoretic şi generic al culegerii de informaţii relevante social prin etnografie.
Deşi veneam din părţi cu totul diferite ale României, ne-am întâlnit în dialoguri morale pe care le conduceam amândoi în termeni impersonali, universali şi neparticularişti. Adesea eram de păreri diferite în privinţa importanţei etniei sau a relaţiilor de rudenie, dar eram de acord cu privire la faptul că, la modul ideal, oamenii ar trebui să se poarte mai bine cu o parte mai mare a societăţii decât indică reprezentările prevalente în Săteni, care limitează cooperarea la familie, rude sau alte persoane apropiate social şi cultural. Mihai era chiar relativ tolerant faţă de manifestări ale diversităţii sociale în materie de religie, etnie, excentricităţi şi chiar înclinaţii sexuale neortodoxe, pe care localnicii din Săteni declară că le detestă
profund.
Reflecţiile lui religioase erau destul de limitate, fiindcă era mai aproape de profilul unui agnostic fascinat de ştiinţă. Nu avea prea mult respect pentru Biserică şi liderii ei, ba chiar îşi râdea tot timpul în privat de preotul local, din cauza venalităţii şi ipocriziei acestuia, deşi îi respecta statutul sacru în public.
Era însă conştient de forţa obiceiurilor religioase, pe care le urma îndeaproape. Pe unele din superstiţie (teama de ghinion dacă lucrezi în zi de sărbătoare), pe altele din conformism TRANSFORMĂRI ÎN CONSTRUCŢIA ÎNCREDERII 349
agreabil (hram urile, Crăciunul, Paştele), iar pe altele, din ruşine socială, ca atunci când a acceptat ca preotul să-i binecuvânteze casa, chiar dacă nu considera ritualul decât o simplă stropire cu apă. Mihai făcea însă şi alte gesturi cu încărcătură morală
mai puternică.
Aşa cum ar trebui să fie toţi localnicii din Săteni, Mihai se simţea dator veşnic în faţa părinţilor, şi în general a strămo
şilor, pentru darul vieţii şi al identităţii, onorându-le scrupulos memoria acasă, la biserică şi la comemorările de la cimitir.
Ştia şi că localnicii bârfesc despre cei care nu respectă cutumele, dar nu de asta îi păsa în primul rând. Spre deosebire de majoritatea oamenilor din sat, pomenile le făcea mai adesea la spitale şi orfelinate din afara localităţii, şi mai rar unor rude şi prieteni. Mihai considera că e mai moral să-şi doneze banii chivernisiţi către cei vulnerabili şi plini de nevoi decât să facă
schimburi de daruri simbolice şi strategice cu apropiaţii, dar nu se lăuda cu generozitatea sa dezinteresată.
