Etică şi integritate academică
care prioritizează principiul datoriei şi raţiunii în fundamentareaacţiunilor morale. Kantianismul, centrat pe imperativulcategoric şi autonomia voinţei, propune un sistem moral care sedistinge prin universalitate şi necesitate, diferind semnificativ deeticile bazate pe consecinţe sau virtute.
Kant îsi
, dezvoltă sistemul etic în contextul unei reactii
'
împotriva empirismului etic şi a moralităţii bazate pe sentiment,caracteristice iluminismului târziu. El argumentează că o bază
solidă a eticii nu poate fi derivată din experienţa senzorială saudin consecinţele acţiunilor, ci trebuie să fie ancorată în raţiuneapură. Astfel, etica kantiană se fundamentează pe ideea că acţiunilemorale sunt determinate nu de tendinţe naturale sau de căutareafericirii, ci de aderarea la principii raţionale universal aplicabile.
Nucleul eticii kantiene este imperativul categoric,formulat în mai multe versiuni, dintre care cea mai cunoscută
este: ,,făptuieşte aşa încât maxima voinţei tale să poată fitotdeauna, în acelaşi timp, valabilă ca principiu al unei legislaţiiuniversale" 21 • Acest principiu subliniază că o acţiune este morală doar dacă principiul care o ghidează poate fi universalizat, adică aplicat în orice circumstanţe similare, de către oricine, fără a genera contradicţii sau incoerenţe.
Kant distinge între autonomia voinţei, care presupuneautoguvernarea acţiunilor conform legilor morale generate deraţiune, şi heteronomia, în care acţiunile sunt determinate deinfluenţe externe sau interne, cum ar fi dorinţele sau înclinaţiile.
Autonomia, în viziunea lui Kant, este esenţa libertăţii morale, 2 1 Immanuel Kant, Critica raţiunii practice, Traducere precedată de o schiţă
biografică şi o introducere de Traian Brăileanu, Editura Paideia, Bucureşti, 2003, p. 50.
