ce priveşte un popor?
K — Să mă ferească sfântul, râse Birkin.
| — Da, dar să presupunem că trebuie s-o faci, insistă Gerald.
I — Atunci este acelaşi lucru. Dacă o coroană a unui popor rite ca o pălărie uzată, atunci ea poate fi furată.
— Dar poate să fie uzată pălăria care aparţine unui popor sau unei rase omeneşti? insistă Gerald.
— E obligatoriu să fie aşa, cred eu, spuse Birkin.
— Nu sunt chiar atât de sigur, spuse Gerald.
—- Nu sunt de acord, Rupert, zise Hermione.
— In regulă, zise Birkin.
— Eu sunt în favoarea pălăriei uzate a poporului, râse Gerald.
Ai arăta ca un prostănac cu ea,
strigă impertinent Diana, sora lui, care era la vârsta adolescenţei.
— Discutăm despre subiectul acesta în necunoştinţă de cauză, strigă Laura Crich. Gata cu vorba, Gerald. O să ţinem un toast. Hai să ţinem un toast.
Toast — paharele, paharele -— haideţi. Toast. Hai să ţinem un discurs!
Discurs!
Birkin, care se gândea la rasa omenească sau la moartea unui popor, urmărea cum i se umple paharul cu şampanie. Bulele de şampanie se spărgeau la marginea paharului, lacheul se retrase şi, deoarece i se făcuse brusc sete când văzuse vinul proaspăt adus, Birkin dădu peste cap paharul.
In cameră se produse o oarecare agitaţie ciudată şi asta îi trezi interesul. Se simţi îngrozitor de stânjenit.
„Oare am făcut asta întâmplător
sau intenţionat?” se întrebă el.
Şi ajunse la concluzia că, aşa cum se spune în popor, o făcuse „întâmplător intenţionat”. Privi în jur după lacheul care fusese angajat pentru ocazia festivă. Iar lacheul veni păşind încet precum un servitor distant care e
absolut dezaprobator. Birkin se convinse că nu-i plăceau deloc toasturile, lacheii, adunările familiale şi oamenii în general, sub toate aspectele. Apoi se ridică să ţină
un discurs. Dar era oarecum dezgustat. 4 6 D.H. Lawrence
In cele din urmă, masa luă sfârşit. Câţiva bărbaţi ieşiră afară în grădină. Se vedeau o peluză şi straturi de flori, iar în capătul grădinii un gard de fier separa proprietatea de pajişte sau parc. Priveliştea era plăcută; un drum lung cotea după lacul aflat mai jos, pe sub copaci. în aerul primăvăratic apa sclipea, iar pădurea învecinată avea o nuanţă purpurie dată de vegetaţia nouă. Vacile de Jersey, o rasă de soi, veneau Ia gard, fornăind pe nările
[catifelate înspre oameni şi aşteptând să li se dea poate o coajă de pâine.
Birkin se sprijini de gard. O vacă îi suflă un abur cald în mână. I — Ce vaci frumoase, foarte frumoase, spuse Marshall, unul dintre cumnaţii familiei.
Dau cel mai bun lapte posibil.
■> — Da, spuse Birkin.
■ — Hai, frumuşico, hai, frumuşico! spuse Marshall, pe un ton Înalt, ciudat, de falset care îl făcu pe celălalt bărbat să râdă cu poftă.
I — Cine a câştigat cursa, Lupton? strigă el către
mire, ca să-şi ascundă râsul. Mirele îşi scoase
trabucul din gură.
B — Cursa? exclamă el. Apoi chipul îi fu luminat de un zâmbet uşor. Nu voia să spună nimic despre întrecerea până la uşa bisericii. Am ajuns acolo împreună. Cel puţin ea a ajuns prima, dar avea mâna mea pe umăr.
I' — Despre ce e vorba? întrebă Gerald.
I Birkin îi povesti despre întrecerea dintre mire şi mireasă.
■ — Hm! spuse Gerald, dezaprobator. Atunci de ce ai întârziat? I — Lupton mi-a vorbit despre nemurirea sufletului, spuse Birkin, şi apoi nu avea o copcă la ghete.
I — Of, Doamne! strigă Marshall. Ai vorbit despre nemurirea sufletului în ziua căsătoriei tale! N-ai avut altceva mai bun la teare să te gândeşti?
B — Care e problema? întrebă mirele, un ofiţer de marină cu faţa proaspăt bărbierită şi uşor îmbujorat.
I — Se pare că urma să fii executat, nu căsătorit. Auzi, nemurirea sufletului!
repetă cumnatul său, accentuând cuvintele cu efect.
I Dar nu avu efectul scontat.
